Fibrilație atrială – cauze, simptome, diagnostic, riscuri și complicații

Prin fibrilație atrială se înțelege cea mai comună tulburare de ritm cardiac diagnosticată la nivel mondial, care afectează zeci de milioane de persoane. Se cunoaște faptul că riscul de a dezvolta această afecțiune crește, în general, odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, se estimează și faptul că numărul persoanelor diagnosticate cu fibrilație atrială se va dubla sau chiar tripla până la sfârșitul anului 2025. La persoanele cu vârsta de peste 75%, incidența diagnosticului este de până la 9%, iar persoanele cu vârsta de 80 de ani au un risc de 22% de a o dezvolta. Chiar dacă nu sunt cunoscute cauzele, se pare că diagnosticul este mai frecvent în rândul bărbaților.

Fibrilația atrială este un tip de aritmie supraventriculară, cum este și flutter-ul atrial. Aceasta se caracterizează printr-o activitate electrică atrială haotică, cu lipsa contracției atriale organizate. La o persoană sănătoasă, inima se contractă și se relaxează într-o bătaie regulată, constantă. În fibrilație atrială, acest ciclu este întrerupt, ajungându-se la un ritm rapid, haotic, precum și la o mișcare patologică, dar redusă, a sângelui de la nivelul atriilor în ventricule. Într-un fel, pentru că sângele nu este pompat eficient din atrii, acesta se poate acumula și, în timp, coagula, lucru care poate deveni deosebit de periculos în timp. Principala complicație este accidentul vascular.

Fibrilație atrială – cauze și factori de risc

La baza apariției fibrilației atriale se află o combinație de focare electrice ectopice (care nu iau naștere la nivelul cordului, ci în alte părți, cum ar fi venele pulmonare), dar și multiple circuite de reintrare în atrii. Există mai multe cauze care duc la fibrilație atrială, dar recomandarea atât structurală, cât și electrică a atriilor, deseori determinată de boli cardiovasculare asociate (cum ar fi hipertensiunea arterială, boala valvulară), joacă un rol important. Privitor la întrebarea din ce cauză faci fibrilație, răspunsurile pot fi următoarele:

• vârsta înaintată (peste 60 de ani);
• boala cardiacă congenitală;
• boala cardiacă subiacentă: boală valvulară, boală coronariană, boală cardiacă structurală și ischemia atrială;
• hipertensiune arterială (sistemică sau pulmonară);
• consumul cronic de alcool („sindromul inimii de vacanță”), fumatul, consumul excesiv de cafea (cafeaua și fibrilația atrială par a avea o legătură de cauzalitate, dar extrem de redusă);
• tulburări endocrine: diabet, feocromocitom, hipertiroidism;
• tulburări neurologice: hemoragie subarahnoidiană, accident vascular cerebral;
• stres hemodinamic: voala valvei mitrale sau tricuspide, disfuncție ventriculară stângă, însă și embolie pulmonară;
• apneea obstructivă de somn;
• inflamație: miocardită și pericardită;
• bolile pulmonare cronice;
• factori genetici (istoricul familial pozitiv de fibrilație atrială): genele implicate sunt deseori cele asociate canalelor de sodiu, potasiu, proteinelor de joncțiune „gap”;

Clinic, există mai multe tipuri de fibrilație atrială, clasificate în funcție de durata manifestării:

• fibrilație atrială paroxistică: episoade autolimitate care dispar după 7 zile. La tinerii adulți, s-a dovedit a fi un efect secundar a focarelor active electric din venele pulmonare;
• fibrilație atrială persistentă: care durează peste 7 zile și necesită cardioversie electrică sau farmacologică. Se asociază cu frecvență ventriculară rapidă și necontrolată, ceea ce ar putea duce la remodelarea electrică a miocitelor cardiace cu cardiomiopatie dilatativă;
• fibrilație atrială persistentă, de lungă durată: care durează peste 12 luni, fie din cauză că nu intervenția farmacologică nu a avut succes, fie din cauza eșecului cardioversiei;
• fibrilație atrială permanentă: este tipul în care s-a luat decizia de a întrerupe orice formă de tratament, întrucât ritmul cardiac anormal nu răspunde la acesta.

De asemenea, se estimează că aproximativ 1 din 3 persoane cu fibrilație atrială nu știe că, de fapt, suferă de o astfel de afecțiune. Acest lucru se datorează faptului că simptomele asociate pot fi destul de ușor de trecut cu vederea, iar în unele cazuri boala poate fi chiar asimptomatică.

Fibrilație atrială – simptome și manifestări clinice

Semnele de fibrilație atrială pot fi deosebit de diferite. Spre exemplu, afecțiunea poate varia de la pur și simplu asimptomatică, mai ales în cazurile paroxistice, până la forme severe, care duc spre șoc cardiogen sau accident vascular cerebral ischemic. Totuși, principalele semne care pot indica diagnosticul de fibrilație atrială sunt:

• palpitații cardiace, adică perceperea unui ritma cardiac rapid, neregulat, haotic;
• dureri în piept, ca uneori mimează angina pectorală;
• dificultăți de respirație, care apar în special la efort. În cazuri severe de fibrilație atrială pot să apară și la repaus;
• astenie, stare generalizată de oboseală;
• amețeală, stare de leșin (asociată în special în cazul fibrilației atriale cu răspuns ventricular rapid);
• deteriorarea capacității de a face efort;

În timpul auscultației, spre exemplu, medicul poate identifica un ritm cardiac neregulat, pulsul periferic fiind de obicei neregulat și variabil ca intensitate. În funcție de gradul de severitate și de tip, simptomele pot apărea și dispărea. Dacă simptomele persistă pentru mai multe zile, este vorba probabil să fie vorba despre altă formă a bolii, nu cea paroxistică.

Diagnosticul de fibrilație atrială

Diagnosticul de fibrilație atrială se bazează pe documentarea activității electrice a inimii, așadar pe o electrocardiogramă (EKG). Bineînțeles, se au în vedere și simptomele asociate care trebuie în contextul clinic al fiecărei persoane suspecte de fibrilație atrială.

Electrocardiograma

• absența undelor P, prezența undelor F neregulate cu frecvență atrială >300 bătăi/minut;
• frecvența ventriculară variază între 80-180 bătăi/minut, cu interval RR variabil care indică un răspuns ventricular neregulat.

Monitorizarea Holter

Purtarea unui dispozitiv, de obicei de-a lungul a 24 de ore, pentru documentarea episoadelor paroxistice de fibrilație atrială sau pentru evaluarea controlului funcției ventriculare.

Ecocardiografia

Permite evaluarea fidelă a structurii și funcțiilor cardiace, inclusiv, dacă este cazul, ajutând la detectarea trombilor atriali și aprecierea gradului de dilatare atrială.

Investigații suplimentare

• analize de laborator: hemoleucogramă, panoul metabolic complet și peptidul natriuretic de tip B;
• imagistică avansată: CT, RMN, în cazul persoanelor cu risc de embolie pulmonară. Testul pentru d-dimeri are, de asemenea, relevanță în acest posibil context clinic.

Tratament fibrilație atrială

Tratamentul fibrilației atrială se individualizează în funcție de tipul acesteia și gradul potențial de severitate. Protocolul de tratament are în vedere:

Controlul ritmului cardiac

Indicată la persoanele simptomatice sau tinere cu fibrilație atrială. Poate fi efectuată electric cu șoc electric extern sau farmacologic (amiodaronă, flecainidă). Terapia de menținere a ritmului poate include medicamente antiaritmice (sotalol, dronedaronă, amiodaronă)

Controlul frecvenței cardiace

Este o alternativă pentru persoanele cu fibrilație atrială permanentă. Medicamentele includ:

• beta-blocante (metoprolol);
• blocante ale canalelor de calciu non-dihidropiridinice (verapamil, diltiazem);
• digoxinul în monoterapie poate fi suficient pentru persoanele în vârstă, inactive fizic.

Prevenția tromboembolismului

Riscul de accident vascular cerebral ischemic se calculează pe baza scorului CHA₂DS₂-VASc. La persoanele cu scor ≥2 se recomandă tratament fie cu warfarină, fie cu anticoagulante orale, cum ar fi rivaroxaban, apixaban.

Alte intervenții

Ablația cu radiofrecvență sau crioterapie, care vizează izolarea electrică a venelor pulmonare, este indicată la persoanele cu fibrilație atrială paroxistică simptomatică, refractară la tratament. La persoanele în vârstă cu control slab al frecvenței cardiace în ciuda terapiei medicale optimale ar trebui luată în considerare ablația nodulului atrioventricular, cu implantarea ulterioară a unui stimulator cardiac.

Fibrilație atrială – riscuri și complicații asociate

Persoanele cu fibrilație atrială prezintă un risc crescut de complicații severe. De fapt, cele mai multe sunt rezultatul stazei sanguine în atriul stâng și reducerii debitului cardiac:

• tromboembolism și accident vascular cerebral: staza sanguină la nivelul atriului stâng este cea care favorizează formarea trombilor, ceea ce crește riscul de embolie sistemică. Așadar, persoanele cu fibrilație atrilă au un risc de 5 ori mai mare de a dezvolta AVC;
• insuficiență cardiacă prin pierderea contracției atriale și reducerea umplerii ventriculare (un așa-zis efect numit „atrial kick”);
• cardiomiopatie indusă de tahicardie;
• morbiditate crescută: calitate redusă a vieții, limitare funcțională și spitalizare frecventă;
• risc de deces mai mare, în principal din cauza complicațiilor cardiovasculare, frecvente la persoanele cu fibrilație atrială.

Foto: shutterstock.com