Procedura de fertilizare in vitro (FIV) reprezintă una dintre cele mai avansate tehnici, cel puțin la momentul actual, de reproducere asistată, care constă din mai multe metode speciale, menite să ajute o femeie să obțină o sarcină viabilă. Fertilizarea in vitro nu reprezintă, de fapt, o metodă de tratament pentru infertilitate, ci oferă cuplurilor oportunitatea de a avea un copil, dincolo de diferitele condiții medicale de care ar suferi. Dezvoltarea unei astfel de metode a revoluționat, de-a lungul timpului, medicina, aducând o șansă reală de concepție acolo unde alte tehnici sau metode specifice au eșuat. În ziua de astăzi, fertilizarea in vitro este la îndemâna oricui dorește.
Tehnicile care implică manipularea ovocitelor (celulele sexuale feminine) în afara corpului sunt denumite „tehnologii de reproducere asistată”, procedura de fertilizare in vitro fiind, de fapt, și cea mai comună. Termenul „in vitro” înseamnă „în afara organismului viu”, pentru că odată ce ovocitele se maturizează „in vivo” („înăuntrul organismului viu”), și embrionul se dezvoltă în uter, în cadrul procedurii FIV ovocitele sunt fertilizate (de către spermatozoizii proveniți de la bărbat) într-o cutie Petri. Robert Edwards și Patrick Steptoe sunt primii care au avut succes cu această tehnică (1978). Realizarea i-a adus lui Edwards Premiul Nobel pentru Medicină (2010).
Fertilizare in vitro – ce este?
Fertilizarea in vitro este un proces complex prin care ovocitele mature recoltate din ovare sunt fertilizare de spermatozoizi în condiții speciale de laborator, într-o placă Petri. După obținerea embrionilor, aceștia sunt transferați în uterul pacientei, în vederea dezvoltării sarcinii. Metoda a fost folosită pentru prima dată cu succes în 1978, când ne putem imagina faptul că nu existau condiții tehnologice prea sofisticate. Totuși, de atunci procedura de fertilizare in vitro a evoluat semnificativ, pentru ca astăzi să includă tehnici moderne care cresc rata de succes a procedurii, cum ar fi injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului, testarea genetică preimplanțională.
Fertilizare in vitro – cum funcționează?
Procedura de fertilizare in vitro implică mai multe etape bine definite, care urmăresc obținerea celei mai mari rate de succes a procedurii. Aceasta are drept scop stimularea ovarelor pentru a se produce ovocite multiple, fertilizarea acestora în condiții de laborator (spermatozoizii pot să provină și de la un donator, nu neapărat de la partener), selectarea embrionilor de cea mai bună calitate și transferul acestora în uterul pacientei. Procedura poate dura între 4 și 6 săptămâni, în funcție de răspunsul individual al pacientei. Procedura de fertilizare in vitro imită într-o măsură etapele naturale ale procesului de concepție, dar folosește tehnologii create de om:
- stimularea ovariană controlată, care utilizează medicație hormonală pentru a suprima ciclul natural și pentru a stimula dezvoltarea foliculară;
- în laborator, spermatozoizii sunt adăugați peste ovocitele prelevate, iar ulterior va avea loc fertilizarea spontană a acestora. Pentru a crește rata de succes, aceștia pot fi injectați direct în ovocit prin injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului (ICSI);
- embrionii obținuți sunt implantați în uter prin tehnici speciale, în momentul optim în care implantarea ar trebui să aibă loc.
șansele de reușită a procedurii de fertilizare in vitro variază în funcție de mulți factori. Medicul specialist este în măsură să ofere sfaturile necesare pentru a îmbunătăți cât mai mult potențialul succes al procedurii de reproducere asistată.
Fertilizare in vitro – pași necesari
Procedura de fertilizare in vitro implică mai multe etape care necesită monitorizare atentă, însă și comunicarea deschisă între echipa medicală implicată și pacienți. Principalii pași includ:
Evaluarea preliminară și planificarea tratamentului
Cuplurile care iau în considerare procedura de fertilizare in vitro sunt nevoite să treacă printr-o serie de teste și investigații pentru a evalua cauzele infertilității, în primul rând:
- teste hormonale: LSH, FSH, estradiol, AMH (hormonul anti-Müllerian) pentru evaluarea rezervei ovariene;
- ecografie transvaginală pentru a analiza structura ovarelor și rezerva foliculară;
- analiza spermei, în vederea determinării cantității și calității spermatozoizilor;
- eventuale teste genetice pentru identificarea unor potențiale mutații genetice asociate.
Stimularea ovariană
Pacienta este tratată cu medicamente gonadotropice, cum ar fi FSH și LH, pentru a se stimula dezvoltarea foliculilor ovarieni. Stimularea este monitorizată prin ecografii în serie, dar și prin determinări hormonale constante, pentru a evita sindromul de hiperstimulare ovariană (OHSS).
Recoltarea ovocitelor (puncția ovariană)
Procedura se efectuează sub anestezie ușoară, folosindu-se ghidaj ecografic. Ovocitele mature sunt aspirate din foliculii ovarieni și transferate în medii special concepute, care asigură faptul că acestea se vor maturiza eficient. În unele cazuri, ovocitele pot proveni de la un donator.
Fertilizarea ovocitelor
În această etapă, sperma provenită de la partener (sau donator) este plasată peste ovocite. Dacă există probleme de mobilitate a spermatozoizilor, se poate opta și pentru ICSI.
Cultivarea embrionilor
Ovocitele fertilizate sunt cultivate timp de 3-5 zile în incubatoare specializate. În această etapă se permite selectarea embrionilor viabili, de înaltă calitate, care pot susține o sarcină completă.
Transferul embrionilor
Unul sau mai mulți embrioni sunt transferați în cavitatea uterină folosindu-se un cateter flexibil, sub ghidaj ecografic. Această etapă a procesului de fertilizare in vitro este nedureroasă, așadar doar în rare cazuri necesită anestezie.
Testarea sarcinii
După 10-14 zile de la transferul embrionar, se efectuează un test de sânge pentru determinarea gonadotropinei corionice umane (hCG), care crește în prima parte a unei sarcini active. Astfel, se confirmă implantarea cu succes a imbrionului prin tehnica de fertilizare in vitro.
Fertilizare in vitro – proceduri
Pe lângă pașii standard, tehnica de fertilizare in vitro poate implica și proceduri adiționale, cum ar fi:
Injectarea intracitoplasmatică a spermatozoidului (ICSI)
Se utilizează în cazurile de infertilitate masculină severă, cum ar fi spermatozoizi cu mobilitate foarte redusă, imobili. Tehnica presupune injectarea unui singur spermatozoid direct la nivelul citoplasmei ovocitului, ceea ce crește șansele de fertilizare.
Crioprezervarea ovocitelor și embrionilor
Ovocitele sau embrionii viabili pot fi congelați pentru utilizare ulterioară. Această alternativă, spre exemplu, este utilă în cazurile în care pacienta dorește să amâne sarcina sau în cazurile în care există risc de eșec în ciclul curent de tratament.
Testare genetică preimplanțională (PGT)
PGT este indicată pentru detectarea anomaliilor cromozomiale sau a mutațiilor genetice ce pot apărea, în special în contextul diagnosticelor familiale pozitive. Aceasta asigură transferul unor embrioni sănătoși și, astfel, reduce riscul de avort spontan.
Hatching asistat (AHA)
Exact ca puiul de pasăre dintr-un ou, embrionul este acoperit de o membrană în primele zile de dezvoltare. Hatching-ul asistat îmbunătățește rata de implantare a embrionului în uter prin faptul că subțiază (sau perforează) membrana pelucidă a embrionului, ceea ce înseamnă că acesta are acces mult mai ușor la cavitatea uterină.
Fertilizare in vitro – rezultate
Succesul procedurii de fertilizare in vitro depinde de mai mulți factori, cum ar fi vârsta pe care pacienta o are, calitatea ovocitelor și spermatozoizilor, condițiile medicale preexistente, însă și pregătirea specialistului în tehnica de fertilizare in vitro.
Rata de succes a procedurii de fertilizare in vitro
- la femeile sub 35 de ani, rata de succes a unui singur ciclu de fertilizare in vitro poate chiar să depășească 40-50%;
- la femeile cu vârsta de peste 40 de ani, rata de succes a procedurii de fertilizare in vitro va scădea la aproximativ 10-20%, din cauza scăderii calității ovocitelor.
Factori predictivi pentru succesul sau eșecul procedurii de fertilizare in vitro
- vârsta pacientei este cel mai important factori predictiv al succesului sau eșecului;
- rezerva ovariană, un nivel scăzut de AMH sau un număr mic de foliculi antrali reprezintă un indicator fidel al răspunsului slab la stimularea ovariană;
- calitatea embrionului, embrionii de calitate superioară având o rată de implantare mai mare în urma procedurii de fertilizare in vitro.
Posibile complicații
- sindromul de hiperstimulare ovariană (OHSS) poate să apară în caz de fertilizare in vitro, deși este o complicație rară;
- sarcina multiplă, care poate ridica riscuri materne și neonatale. Totuși, tehnica de fertilizare in vitro deseori presupune introducerea unui singur embrion;
- avortul spontan;
- impactul emoțional (extrem de puternic în urma eșecului procedurii de fertilizare in vitro). Din acest motiv, cuplurile ar putea avea nevoie și de consiliere psihologică.
Progresele tehnologice actuale, cum ar fi utilizarea incubatoarelor cu control optim al mediului și algoritmii de inteligență artificială pentru selectarea celor mai buni embrioni ar putea promite îmbunătățirea semnificativă a rezultatelor procedurii de fertilizare in vitro pe viitor.
foto: shutterstock.com
