Prin pericardită înțelegem inflamaţia pericardului (membrană formată din două straturi ce înveleşte inima) şi poate fi acută sau cronică. Forma de pericardită acută are cauze diverse şi poate fi infecţioasă şi non-infecţioasă. Pericarditele infecţioase pot fi virale (frecvente), bacteriene, fungice şi parazitare (rare).
Simptomul tipic este durerea toracică, localizată de obicei în zona precordială, cu iradiere la nivelul marginii muşchiului trapez, cu caracter ascuţit, accentuată în inspir, variabilă ca durată şi intensitate, ameliorată în poziţia de aplecare înainte, fără relaţie cu efortul. Se pot întâlni şi alte simptome: febră, dispnee, tuse, mialgii (dureri musculare), dureri abdominale. În cazul pericarditelor din afecţiunile sistemice se întâlneşte simptomatologia bolii de bază.
Pericardita – cauze non-infecţioase
- Autoimune (frecvente): lupus eritematos sistemic, artrită reumatoidă, vasculite;
- Neoplazii: tumori primare (rare – mezoteliom), secundare (cancer pulmonar, mamar, limfoame);
- Metabolice: uremie, mixedem;
- Posttraumatisme (plagă toracică penetrantă, perforaţie esofagiană);
- Infarct miocardic acut;
- Postiradiere mediastinală sau toracică;
- Iatrogene: coronarografie, implant pacemaker, defibrilator;
- Tratament cronic cu: tuberculostatice, citostatice etc.;
- Disecţie de aortă;
- Insuficienţă cardiacă cronică, hipertensiune arterială pulmonară.
Tipuri de pericardită
Pericardita acută este diagnosticată prin prezenţa durerii toracice de tip pericardic, a frecăturii pericardice (zgomot care se ascultă cu stetoscopul), a revărsatului lichidian pericardic etc. Se adaugă markerii inflamatori crescuţi şi evidenţa inflamaţiei (CT, RMN). Poate fi fibrinoasă („uscată”) sau lichidiană.
Pericardita incesantă este acea pericardită cu durată mai mare de 4-6 săptămâni, dar mai mică de 3 luni, fără remisiune.
Pericardita recurentă este reprezentată de recurenţa pericarditei după un prim episod documentat de pericardită acută şi un interval asimptomatic de 4-6 săptămâni sau mai mult.
Pericardita cronică are o durată ce depăşeşte 3 luni şi se clasifică în: lichidiană, efuziv-constrictivă şi constrictivă (în care există un proces de fibroză, calcificare la nivelul foiţelor pericardului, cu efect compresiv asupra cordului).
Simptome-cheie în afecțiunile cardiovasculare
Forme etiologice
Pericardita virală este o formă acută, benignă. Debutul este precedat de subfebrilitate, tuse, mialgii. Se prezintă ca o boală autolimitată ce răspunde bine la terapia de scurtă durată cu antiinflamatoare nesteroidiene.
Pericardita tuberculoasă are o incidenţă mare în ţara noastră. Pacientul prezintă semne de impregnare bacilară (astenie, subfebrilitate, transpiraţii nocturne, scădere ponderală) şi pericardită exsudativă (lichidiană). Diagnosticul se stabileşte pe baza antecedentelor de infecţie pulmonară tuberculoasă.
Pericardita neoplazică este frecventă în neoplasmele bronhopulmonare, mamare, limfoame, leucemii. Diagnosticul este bazat pe confirmarea infiltrării maligne a pericardului.
Tratament pericardită
Antiinflamatoarele nesteroidiene reprezintă tratamentul de primă intenţie în cazurile de pericardită acută. Corticosteroizii ar trebui luaţi în considerare în caz de ineficienţă sau contraindicaţii la tratamentul cu antiinflamatoare, după ce a fost exclusă cauza infecţioasă. În plus, se recomandă restricţia efortului fizic până la dispariţia simptomelor şi normalizarea markerilor inflamatori, ECG, ecocardiografiei. Pentru tratamentul pericarditei recurente se recomandă în plus imunoglobuline intravenos şi pericardectomia (îndepărtarea chirugicală a pericardului care a devenit rigid şi îngreunează funcţia inimii).
