Faringita reprezintă inflamația membranei mucoase de la nivelul orofaringelui. Cel mai adesea, este cauzată de o infecție – fie bacteriană, fie virală. Cauze mai puțin frecvente, însă care nu ar trebui excluse, sunt alergiile, traumele, refluxul gastroesofagian, cancerul și expunerea acută și cronică la anumite toxine. Cele mai multe cazuri de faringită apar la copiii sub 5 ani. Mondial, incidența afecțiunii este foarte ridicată, însă atinge vârfuri în special în țări în care antibioticele sunt prescrise în exces. Administrarea excesivă de antibiotice, de obicei în afara recomandărilor medicale, crește major riscul rezistenței la antibiotice, o problemă actuală de sănătate publică.
Infecțiile virale și bacteriene pot invada direct mucoasa orofaringelui. În mod obișnuit, faringita se prezintă cu durere în gât, acesta fiind și motivul pentru care persoanele se prezintă la medic în vederea unui diagnostic. Inflamația faringelui, nazofaringelui și țesuturilor amigdaliene duce la simptome specifice, cum ar fi durere în timpul deglutiției, răgușeală, pete albe și puroi care apar pe amigdale.
Faringita este o afecțiune sezonieră, care atinge vârfuri maxime de incidență în special spre sfârșitul iernii și începutul primăverii. Aproximativ 80% din cazuri sunt cauzate de infecții virale, în timp ce restul sunt cauzate de infecții bacteriene și, rareori, infecții fungice.
Faringita – cauze și factori de risc
După cum a fost menționat, aproximativ 80% dintre simptomele de faringită (numită uneori și „roșu în gât”) se datorează unei infecții virale. În acest caz, afecțiunea este deseori autolimitată și relativ mai ușoară. Cazurile mai severe tind să fie cauzate de infecții bacteriene și există și o posibilitate ca acestea să apară chiar după infecția virală inițială. Principalii agenți patogeni ce pot provoca faringită sunt:
- virusuri: rinovirusurile, adenovirusurile, coronavirusurile, virisurile paragripale, Influenza (virusul gripal), virusul Herpes simplex, Epstein-Barr, Coxsackie, virusurile care fac parte din familia Orthomyxoviridae (dar mai rar). De asemenea, infecția cu HIV se poate prezenta în stadii inițiale cu faringită;
- bacterii: cea mai des izolată bacterie care provoacă faringită acută (până la 36% din cazuri) este streptococul β-hemolitic de grup A (Streptococcus pyogenes). Alte specii bacteriene ce pot provoca faringită sunt: Chlamydia pneumoniae, Mycoplasma pneumoniae, Treponema pallidum, Neisseria meningitidis, Neisseria gonorrhoeae, Arcanobacterium haemolyticum, Fusobacterium necrophorum, Corynebacterium, Haemophilus influenzae;
- fungi: Candida albicans.
Alergiile de mediu (polen, ambrozie, mucegaiuri, praf) pot provoca faringită acută. Iritațiile și expunerile chimice, inclusiv arsurile, pot afecta mucoasa nazofaringelui (alimentele mult prea fierbinți, ingestia accidentală a detergenților). Simptomele faringitei se pot asocia și cu diferite afecțiuni sistemice, cum ar fi abcesul peritonsilar, boala de reflux gastroesofagian, epiglotita și boala Kawasaki. Câțiva factori care cresc riscul ca o persoană să dezvolte faringită sunt:
- consumul de alcool;
- fumatul;
- lipsa vaccinării;
- tratamentele anterioare de radioterapie la nivelul capului și gâtului;
- alergiile sezoniere;
- expunerea profesională (la substanțe volatile potențial iritante).
Faringita – simptome și manifestări clinice
Odinofagia (durerea în gât) este principalul simptom pe care îl au persoanele cu faringită. Fiind vorba despre o infecție, apare și febra, abcesul periamigdalian (o colecție de puroi), adenopatie (umflarea ganglionilor limfatici) cervicală, ganglionii fiind sensibili la atingere, eritem la nivel faringian („roșu în gât”) și chiar dureri la nivelul urechilor. Faringita infecțioasă necomplicată, atât virală, cât și bacteriană, este de obicei autolimitată și durează aproximativ 5-7 zile. Nu este contagioasă, afectează ambele amigdale și prezintă un vârf de severitate, urmând ca progresiv să se amelioreze. Nu sunt prezente semne de obstrucție a căilor respiratorii (stridor inspirator).
Faringita virală tinde să se manifeste ușor diferit, incluzând tuse, rinoree, uneori chiar și dureri de cap, erupții cutanate și conjunctivită. Faringita cauzată de Streptococcus pyogenes debutează de obicei rapid, fără semne ale unei infecții virale a căilor respiratorii (cum ar fi tusea, rinoreea) și se asociază cu febră, abces periamigdalian și adenopatie cervicală. În faringita care apare din cauza infecției cu virusul Epstein-Barr (denumită și „mononucleoză infecțioasă”) duce la dureri de cap, febră, hipertrofie amigdaliană, dureri musculare și oboseală generalizată. Chiar dacă se observă în general aceleași simptome, este important să se identifice agentul etiologic implicat.
Diagnosticul de faringită
În practica medicală actuală, s-au stabilit câteva criterii pentru a îmbunătăți diagnosticul în caz de faringită streptococică (cauzată de infecția cu streptococ β-hemolitic grup A, Streptococcus pyogenes), în vederea testării ulterioare și inițierii tratamentului. Scorul Centor este unul dintre cele mai frecvent utilizate, în special pentru pacienții adulți. Criteriile Centor (acordându-se un punct pentru fiecare criteriu îndeplinit) pentru infecția cu Streptococcus pyogenes sunt:
- prezența abcesului periamigdalian;
- adenopatie cervicală anterioară, cu ganglioni limfatici sensibili la atingere;
- istoric pozitiv de febră;
- absența tusei;
- persoana are vârsta cuprinsă între 5-15 ani.
Dacă au fost îndeplinite cel puțin 4 criterii, atunci se poate iniția terapia cu antibiotice, chiar și fără testare ulterioară. Dacă scorul este cuprins între 2-3, de obicei se recomandă și teste rapide pe bază de antigen. Numărul de leucocite din sânge nu are relevanță în diferențierea etiologiei virale de cea bacteriană în caz de faringită. Totuși, limfocitoza (mai mare de 50%) apare foarte des în caz de mononucleoză infecțioasă, ceea ce ar putea sugera infecția virală cu Epstein-Barr. Testele de detectare rapidă a antigenului sunt foarte specifice pentru streptococii de grup A, dar sensibilitatea lor variază foarte mult, așa că s-a ajuns la următoarele concluzii:
- dacă testul este pozitiv, se inițiază tratamentul;
- dacă testul este negativ, în special la copii, se recomandă prelevarea unei probe de exsudat, și cultura bacteriană.
De obicei, nu sunt necesare și alte teste pentru a detecta faringita. De fapt, testele sunt necesare în special pentru a se diferenția între agenții etiologici implicați în apariția infecției, pentru a se putea iniția un tratament cât mai specific.
Tratament faringită
Tratamentul cu antibiotice se recomandă în special în faringita cauzată de infecția cu streptococ β-hemolitic de grup A. Antibioticele pot scurta durata simptomelor cu 16-24 de ore și ar putea preveni febra reumatică – despre care datele de specialitate sugerează că poate să apară în 1 din 400 de cazuri de faringită streptococică netratată. Tratamentul cu antibiotice se recomandă doar în cazul certificării infecției cu Streptococcus pyogenes, și mai ales la copii. Se recomandă și o cură terapeutică cu penicilă (oral) timp de 10 zile pentru a eradica transportul bacteriei la nivel faringian și pentru a preveni febra reumatică (o posibilă complicație a infecției streptococice).
Opțiunile de tratament în caz de faringită streptococică includ penicilina, amoxiciclina, precum și macrolidele, cefalosporinele, clindamicina. Penicilina intramusculară poate fi o opțiune. Din cauza faptului că rezistența la antibiotice se poate dezvolta în primul rând în timpul terapiei cu azitromicină și claritromicină, acestea nu sunt antibiotice de primă linie. La persoanele care au alergie la penicilină, se poate utiliza azitromicina sau clindamicină. Boala nu este contagioasă la 24 de ore după inițierea tratamentului cu antibiotice. Corticosteroizii în doză unică (așa cum este dexametazona) pot reduce severitatea simptomelor și ajuta la o mai bună gestionare a lor.
Recomandări în caz de faringită
În faza activă a bolii, se recomandă următoarele:
- odihna, pentru a permite organismului să lupte eficient împotriva infecției;
- hidratarea (apă, ceaiuri calde, supe clare) pentru a menține gâtul umed, ceea ce favoriza și expectorația;
- gargară cu apă sărată ajută la reducerea inflamației și ameliorarea durerii;
- pastile de supt (care conțin miere, uleiuri naturale) ajută la ameliorarea disconfortului care apare în timpul deglutiției.
În ceea ce privește prevenția bolii, este foarte importantă vaccinarea împotriva diferiților agenți care provoacă boli contagioase în timpul copilăriei. De obicei, copiii vor lua infecția din creșe, grădinițe sau școli, și este destul de normal ca acest lucru să se întâmple. Pentru a reduce riscul de faringită, se recomandă evitarea contactului cu persoane care prezintă semne de infecție și, de asemenea, adoptarea unui stil de viață cât mai sănătos (alimentație adecvată, somn suficient, activitate fizică regulată).
Foto: shuttertock.com
