Anticonceptionalele sau contraceptivele sunt medicamente care contin hormoni si care se administreaza zilnic, fiind folosite ca metoda de prevenire a unei sarcini nedorite sau pentru a trata anumite dereglari hormonale.
Anticonceptionalele prezinta anumite avantaje: sunt o metoda eficienta de contraceptie, au efecte benefice in sindromul premenstrual si un pret convenabil. Deoarece contin estrogen si progesteron, sunt utile in prevenirea osteoporozei, anemiei prin lipsa de fier, acneei, atrofiei vaginale, a sarcinii extrauterine. Insa, ca si alte medicamente, pot avea efecte secundare care apar de regula in primele 3 luni de la initierea tratamentului: dureri de cap, senzatie de tensiune la nivelul sanilor, greata, uneori varsaturi, sangerari vaginale intermenstruale, tromboze la nivelul picioarelor, plamanilor, inimii sau creierului.
- Antibioticele, anticonvulsivantele si antimicoticele
Anumite medicamente si suplimente pot interactiona cu anticonceptionalele, scazandu-le eficienta, ceea ce duce la utilizarea temporara a unei alte metode de contraceptie. Antibioticele, folosite pentru tratarea infectiilor, pot anula actiunea contraceptivelor, in special cele pentru tratarea tuberculozei sau meningitei. Anticonvulsivantele (antiepilepticele), ca si medicamentele recomandate tratarii tulburarilor de somn, pot scadea eficienta pilulelor contraceptive. Antimicoticele, folosite in tratamentul infectiilor cu ciuperci, pot interactiona si ele cu anticonceptionalele sau cu alte medicamente hormonale, ducand la anumite efecte secundare.
- Antidepresivele si medicamentele antidiabetice
Antidepresivele pot determina tulburari hormonale care duc la diminuarea eficacitatii anticonceptionalelor. Dintre medicamentele antidiabetice, poate interactiona cu aceste pilulele in special pioglitazona.
Alti factori care anuleaza efectul anticonceptionalelor sunt:
- Varsaturile si diareea. Efectul lor scade deoarece sunt eliminate din organism inainte de a fi absorbite in sange;
- Grepfrutul contine o substanta care blocheaza absorbtia estrogenilor;
- Suplimentele nutritive care contin izoflavone pot reduce eficienta anticonceptionalelor orale. Izoflavonele se gasesc in mod natural in boabele de soia.
S-a observat scaderea eficientei anticonceptionalelor in cazul femeilor supraponderale sau obeze. Posibilele explicatii ar fi metabolizarea mai rapida a hormonilor la acestea, afectiunile hepatice asociate cu obezitatea, depozitarea crescuta a hormonilor in tesutul gras, cu scaderea concentratiei lor in sange. Influenta alcoolului asupra efectului anticonceptionalelor nu este bine cunoscuta. De aceea, se recomanda sa nu se consume alcool in cantitati excesive.
Sfatul specialistului
Masurile indicate pentru mentinerea eficientei contraceptivelor sunt:
- Pastilele trebuie administrate zilnic, la aceeasi ora;
- Daca uitati sa le luati doua sau mai multe zile la rand, folositi alte metode de contraceptie;
- Daca este necesara administrarea unui tratament cu antibiotice sau alte medicamente, trebuie informat medicul care poate recomanda temporar alta metoda de contraceptie.
Dr. Camelia Diaconu
Medic primar medicina interna
Spitalul Clinic de Urgenta „Floreasca”
Asist. Univ. UMF „Carol Davila”
Doctor in medicina