Exercitiile fizice sunt esentiale pentru mentinerea unei stari bune de sanatate si pentru a reduce riscul unor boli cronice. Iar boala Parkinson nu face exceptie de la regula, potrivit unui studiu publicat in jurnalul Academiei Americane de Neurologie, numit Neurology.
Dupa ce au examinat 231 de persoane care sufereau de Parkinson, cercetatorii de la Universitatea din Sydney, Australia, sustin ca exercitiile fizice pot ameliora simptomele corelate acestei maladii. Pentru acest studiu, participantii au fost impartiti in doua grupe. Persoanele din primul grup au continuat sa urmeze tratamentul obisnuit, in timp ce persoanele din al doilea grup au urmat un program de antrenament de trei ori pe saptamana, timp de sase saptamani.
Sportul, sanatate curata
Programul era compus din 40-60 de minute de exercitii de echilibru, dar si de exercitii destinate intaririi musculaturii picioarelor. Scopul era acela de a preveni o eventuala cadere, deoarece persoanelor cu boala Parkinson le poate fi afectata capacitatea de a-si controla miscarile corpului. In mod efectiv, aceste caderi au fost reduse cu 70% in grupul care a luat parte la programul de antrenament. Beneficiile sportului nu au fost testate si asupra formei usoare a bolii. Rezultatele sugereaza ca programele de exercitii concepute pentru a reduce astfel de simptome ar trebui sa inceapa odata cu debutul bolii. Tulburarile motorii cauzate de maladia Parkinson provoaca dificultati emotionale si cognitive, insa consecintele pot fi periculoase. Lucrand asupra echilibrului muscular, se pot ameliora starile mentale si emotionale ale pacientilor, precizeaza cercetatorii.
Ruxandra Dumitrescu
Sursa: Topsante.com