Revista care te menține sănătos

Știri

Este sau nu sanatos sa mancam margarina?

13 martie 2013
Share

In ultimii 50 de ani, oamenii de stiinta au recomandat adesea reducerea consumului de grasimi saturate de origine animala si sporirea aportului de grasimi polinesaturate de origine vegetala (cum sunt cele din margarina), bazandu-se pe rezultatele unui studiu realizat cu ceva vreme in urma la Sydney. Insa, potrivit unui studiu recent, realizat in SUA, aceste sfaturi nu ar trebui sa mai fie de actualitate.

Si asta pentru ca, potrivit studiilor recente, margarina poate dauna grav sanatatii.

Cercetatorii de la Institutul National de Sanatate din SUA, care au reanalizat studiul Sydney, afirma ca descoperirile lor ar putea avea implicatii majore pentru formularea recomandarilor privind alimentatia din intreaga lume. Potrivit specialistilor, margarina este un produs modificat chimic intr-un grad foarte inalt, astfel ca nu ar trebui sa fie promovata drept „aliment sanatos”.

Victoria Taylor, specialist dietetician in cadrul British Heart Foundation, atrage atentia asupra cantitatilor: „Cunostintele noastre privind efectul diferitelor tipuri de grasimi asupra inimii se dezvolta permanent, pe masura ce sunt publicate rezultatele a noi cercetari asupra acestei probleme complexe. Inlocuirea grasimilor saturate cu grasimi nesaturate, pentru sanatatea inimii, este o recomandare binecunoscuta, bazata pe multe studii ample si aprofundate”.

„Totusi, cercetarea scoate in evidenta necesitatea de a intelege mai bine modul in care diferitele grasimi nesaturate influenteaza riscul de a suferi de boli de inima. Orice fel de grasimi am folosi, este important sa nu fie intrebuintate in cantitati mari”, a spus aceasta.

 

Cristina Ionescu

Sursa: Mail Online

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.