Escare de decubit – informații despre cauze și tratament

Ulcerele de presiune (escare de decubit) sunt leziuni de natură ischemică ale pielii și țesuturilor moi care apar în urma compresiei acestora între scheletul osos și un plan dur. Cel mai frecvent, ulcerele de presiune apar în zone osoase ale corpului: ischionul, trohanterul mare, osul sacrum, călcâiul, maleolele și occiputul.

Persoanele predispuse la escare sunt cele cu afecțiuni care duc la afectarea gravă a mobilității, ceea ce face dificilă manipularea posturală. Escare apar cu mare incidență în rândul vârstnicilor, frecvent internații în secții de traumatologie, oncologie, și care sunt imobilizați la pat în poziția de decubit. Pe scurt, etiologia implică imobilizarea prelungită.

Datele epidemiologice sunt deficitare, în primul rând pentru că mulți pacienți cu risc de escare sunt îngrijiți la domiciliu. Date relevante sunt oferite prin analiza pacienților internați în diferite secții de îngrijire. De exemplu, 50% dintre pacienții internați la serviciile de cronici prezintă la un moment dat escare de decubit, considerându-se că afecțiunea este una cu etiologie restrânsă la imobilizarea prelungită (sub orice fel și din orice motiv). Chiar și operațiile chirurgicale pot reprezenta un risc de escare, în special în cazul celor care durează peste 3 ore: aproximativ 10% dintre pacienți vor dezvolta escare postchirurgicale, 45% dintre cei cu plăgi la nivelul măduvei.

Escare de decubit – ce sunt și cum apar?

Apariția de escare de decubit este multifactorială, depinzând de factori externi și interni. Totuși, aceștia acționează în sinergie și, în cele din urmă, duc la ischemie și necroză. Țesuturile dispun de capacitatea de a suporta o presiune externă relativ mare, dar presiunea constantă, exercitată pe o perioadă prelungită, este principala a apariției de escare. Pentru restricționarea fluxului de sânge, presiunea externă trebuie să depășească presiunea capilară arterială (32 mmHg). Pentru a fi afectată întoarcerea sângelui venos, presiunea externă exercitată ar trebui să depășească și valoarea presiunii de închidere a capilarului venos (8-12 mmHg), ceea ce se întâmplă în escare.

În practica clinică, specialiștii au în vedere clasificarea NPUAP (The National Pressure Ulcer Advisory Panel), care susține că există 4 stadii în apariția de escare de decubit:

1. stadiul 1: deși pielea este intactă, este prezent eritemul și o ușoară decolorare a zonei.
2. stadiul 2: pielea este afectată la nivel superficial, interesând uneori și dermul. Apare plaga, care ia aspectul unei abraziuni dermice, putând fi prezentă și ulcerația sau flictena (zonă în care se găsesc mai multe umflături).
3. stadiul 3: afectarea pielii este evidentă atât superficial, cât și profund. Plaga este extinsă și are aspectul caracteristic unei ulcerații profunde.
4. stadiul 4: plaga se extinde în dimensiuni și profunzime, apărând necroza care poate interesa și structurile anexe (mușchi, oase, tendoane, articulații).

Apariția de escare de decubit are un potențial fatal, în special în rândul vârstnicilor. Din aceste motive, este important să se intervină precoce cu tratament medical și gestionare optimă. Pentru pacienții internați, frecvent nu este neapărat o problemă, însă în cazul celor îngrijiți la domiciliu există un risc mult mai mare de complicații datorate apariției de escare.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Benesio Neuroalfa. Un supliment alimentar cu o compoziţie complexă, care ajută la îmbunătăţirea memoriei, susţine sistemul nervos periferic şi funcţiile cerebrale. Ameliorează simptomele din neuropatie, inclusiv neuropatia diabetică.

Escare de decubit – cauze și factori de risc

Apariția de escare de decubit este complexă și multifactorială. Pierderea percepției senzoriale, pierderea conștienței, în asociere cu scăderea mobilității, sunt cele mai semnificative cauze care duc la apariția de escare. Printre principalii factori se numără factorii externi (presiunea, starea de umiditate prelungită, frecarea constantă a pielii) și factorii interni (febra, malnutriția, anemia și disfuncțiile endoteliale), care pot accelera apariția de escare. Alți factori de risc includ:

• anumite afecțiuni: boli neurologice, cardiovasculare;
• anestezia prelungită;
• deshidratarea;
• malnutriția;
• hipotensiunea arterială (tensiune mică);
• operațiile chirurgicale;
• paralizia, mobilitatea redusă;
• imobilizarea la pat, în scaun cu rotile;
• starea comatoasă;
• obezitatea;
• hiperhidroza în asociere cu o piele lezată și presiunea prelungită asupra leziunii;
• vârsta: două treimi dintre cazurile de escare de decubit sunt înregistrate la pacienții care au peste 70 de ani. Există date care confirmă că 80% dintre pacienții spitalizați dezvoltă escare în decurs de 5 zile de la spitalizare (majoritatea fiind internați la unitatea de terapie intensivă și incapabili să își schimbe singuri poziția).

Deși etiologia este multifactorială, a fost elaborat un sistem care prevede clasificarea escarelor în 3 tipuri caracteristice:

• escare accidentale: apar ca urmare a pierderii temporare a mobilității.
• escare neuroplegice: apar ca urmare a leziunilor la nivelul măduvei, paraliziei etc.
• escare multifactoriale: apar ca urmare a sinergiei dintre mai multe patologii care compromit în mod semnificativ mobilitatea persoanei respective.

Comandă online de la Catena Pas cu Pas saltea antiescare tip fagure, un produs ce îmbunătățește circulația sângelui, reducând astfel riscul de apariție a escarelor în cazul persoanelor imobilizate la pat.

Escare de decubit – simptome

În cele mai multe cazuri, apariția de escare de decubit este raportată de persoana care însoțește pacientul: o rudă sau un cadru medical. Acest lucru se datorează faptului că pierderea senzorială de la locul leziunii face ca pacientul să nu conștientizeze existența patologiei. Simptomele sunt specifice stadiului evolutiv al unei escare de decubit, prezentate mai sus:

• eritem;
• abraziunea dermică;
• decolorarea zonei afectate;
• ulcerația;
• flictena;
• scurgerea de puroi sau sânge;
• necroza.

Ca urmare a scurgerii de puroi sau sânge, frecvent hainele sau lenjeria de pat ale pacientului se murdăresc și acest lucru este observat în timpul schimbării acestora. Simptomele mai pot varia și în funcție de zona interesată, îndeosebi în ceea ce privește profunzimea și dimensiunile unei escare. Așadar, primul pas în diagnostic este reprezentat de observarea externă a faptului că un pacient a dezvoltat escare pe fondul imobilizării prelungite la pat, în aceeași poziție.

Escare – tratament

Gestionarea ulcerelor de decubit este relativ complicată, deoarece nu există protocoale puse la punct sau un tratament fix, specific. Odată ce se observă apariția lor, tratamentul ar trebui să fie instaurat precoce, iar managementul elaborat imediat. Mai mult decât atât, tratamentul poate să difere în funcție de localizarea, stadiul și complicațiile asociate escarei. Scopul tratamentului pentru escare este de a:

• reduce presiunii exercitate asupra ulcerației existente;
• reducerea contactului ulcerului cu o suprafață solidă;
• reducerea umidității zonei afectate;
• menținerea asepsiei zonei afectate;
• îndepărtarea țesutului necrozat;
• utilizarea de pansamente hidrocoloide și unguente speciale pentru;
• tratarea zonei cu antibiotice pentru reducerea riscului de infecție a plăgii cu bacterii;
• drenarea ulcerului;
• grefe și lambouri pentru reconstrucția pielii;
• terapia cu oxigen hiperbaric (ajută la vindecarea rănilor și îmbunătățește oxigenarea zonei afectate).

De cele mai multe ori, ulcerele de stadiu I și II nu necesită intervenție chirurgicală. În schimb, în caz de escare de decubit de stadiu III sau IV, intervenția chirurgicală poate fi esențială: grefa de piele este necesară pentru a închide rana și a susține vindecarea.

Escare – sfaturi pentru prevenție

Apariția de escare este mai ușor de prevenit decât de tratat. De aceea, se recomandă adoptarea unor măsuri eficiente, relativ simple, pentru a reduce riscul de escare de decubit:

• igiena optimă a persoanei imobilizate la pat (cu tot ce presupune aceasta, de la alimentație, până la schimbarea scutecelor, în anumite situații);
• utilizarea de perne care asigură dispersia presiunii și a unei suprafețe moi de sprijin (saltele speciale);
• repoziționarea și întoarcerea pacientului în poziții diferite o dată la fiecare două ore, dacă este posibil;
• verificarea zilnică a zonelor vulnerabile pentru a observa în timp util apariția de escare de decubit.

Escare – posibile complicații

Frecvent, apariția de escare, mai ales în lipsa tratamentului rapid, este asociată cu complicații. Cea mai frecventă este infecția plăgii, iar ulcerele de grad III și IV necesită tratament imediat, întrucât complicațiile lor pot avea potențial fatal. Analiza microbiană a zonei afectate certifică faptul că la locul leziunii sunt prezente bacterii aerobe și anaerobe, care pot pătrunde la nivelul țesuturilor mai profunde, printre care și țesutul osos, ducând la: periostită, osteomielită, artrită septică și formarea de sinusuri la nivelul țesuturilor. La un pacient deja afectat semnificativ, în mod frecvent invazia agentului infecțios (septicemia) are consecințe fatale.

Ulcerul de decubit este o rană catabolică, ceea ce înseamnă că va consuma multă energie. Din cauza naturii catabolice, apariția de escare provoacă pierderi severe de lichide și proteine, ceea ce poate duce la hipoproteinemie sau malnutriție. Din cauza unui ulcer de drenaj, până la 50 de grame de proteine corporale pot fi pierdute în fiecare zi. Ulcerele cronice pot provoca anemie, de asemenea, anemie cronică sau amiloidoză secundară. În cazurile în care îngrijirea ulterioară operației este inadecvată, pot apărea complicații secundare intervenției chirurgicale: hematom, serom, dehiscența plăgii, formarea abcesului sau sepsisul postoperator, cu potențial fatal.