Eozinofilie: cauze, afecțiuni asociate, complicații

Eozinofilele fac parte din elementele figurate ale sângelui, având rol în imunitate. Ele conțin o serie de granule citoplasmatice de natură proteică, care se leagă de coloranți acizi (așa cum este eozina, de unde și denumirea acestora). Aceste celule derivă din măduva osoasă, având un timp de înjumătățire în circulație de aproximativ 4,5-5 ore. Cele mai multe eozinofile sunt rezidente ale tractului respirator și gastrointestinal, unde pot trăi timp de aproximativ 8-12 zile.

Termenul de „eozinofilie” definește creșterea numărului de eozinofile circulante, de obicei ca parte a unui răspuns imunitar, fiind mobilizate în vederea distrugerii agentului patogen pătruns în organism.

Eozinofilele conțin granule acide numite hidrolaze, care au rolul de a neutraliza diferiți agenți patogeni care ajung în organism. Numeric, se găsesc aproximativ 175/mm³ de sânge, mai puțin de 5% dintre leucocitele circulante fiind reprezentate de eozinofile. Clinic, fenomenul specific de eozinofilie este împărțit în 3 categorii: eozinofilie ușoară (peste 500 mm³), moderată (1500-5000 mm³), eozinofilie severă (peste 5000 mm³). Sindromul hipereozinofilic este definit ca un număr de eozinofile mai mare de 1500 mm³, măsurat de două ori, în două luni secundare, uneori putând fi prezentă și eozinofilie tisulară marcată, fiind o boală idiopatică, fără cauze cunoscute.

Eozinofilie – cauze și afecțiuni asociate

Eozinofilele iau naștere din măduva osoasă hematogenă și, odată ce părăsesc locul de origine, nu se mai maturizează. Ele se localizează în toate țesuturile, cu predilecție în afara sistemului vascular. Acestea sunt implicate în răspunsul imun. După activarea de către interleukina-5, vor trece prin procesul de degranulare (autodistrugere), eliberând proteine în țesuturile în care sunt rezidente. Aceste proteine eliberate pot fi enzime proteolitice care acționează asupra agentului patogen și, în egală măsură, pot acționa și asupra țesuturilor sănătoase ale organismului. Acesta este și motivul pentru care degranularea lor provoacă și simptomele tipice unei reacții alergice.

Fenomenul de eozinofilie, adică creșterea numărului de eozinofile peste valorile normale, apare în contextul anumitor afecțiuni sau procese patologice. Creșterea numărului de eozinofile poate fi clasificată după cum urmează:

Eozinofilia primară (non-reactivă)

Asociată anumitor tipuri de leucemii sau sindroame mielodisplazice, sau poate fi idiopatică (de cauze necunoscute). Totuși, cel mai adesea apare ca urmare a proliferării clonale a eozinofilelor, ca parte a tabloului clinic asociat anumitor cancere:

• leucemie cronică eozinofilică;
• neoplasme mieloide, limfoide cu aranjamente ale genelor PDGFRA, PDGFRAB, FGFR1;
• eozinofilie ereditară;
• sindromul hipereozinofilic idiopatic.

Această formă de eozinofilie este relativ mai rară decât forma secundară. Cu toate acestea, este mai severă și presupune un tratament mult mai complex. De asemenea, deseori, în cadrul unor astfel de afecțiuni, sunt modificați și alți parametri hematologici. Efectuarea hemoleucogramei este recomandată pentru a se identifica abaterile de la valorile normale ale acestor parametri.

Eozinofilia secundară (reactivă)

Apare ca urmare a necesității de a potența răspunsul imunitar, în urma pătrunderii agentului cu potențial patogen în organism. De asemenea, poate apărea și ca manifestare a unei afecțiuni de bază, după cum urmează:

• infecții parazitare: anchilostomiază, ascaridioză, echinococoză (chist hidatic), cisticercoză, schistosomiază, trichineloză, strongiloidoză, toxocaroză;
• infecții fungice și bacteriene: tuberculoză cronică (ocazional), histoplasmoză diseminată și scarlatină, aspergiloză bronhopulmonară, coccidiomicoză;
• tulburări alergice (în special): astm bronșic, febra fânului (rinita alergică), reacțiile alergice la medicamente și alimente, sindromul Stevens-Johnson, sindromul DRESS (reacția de tip alergic este o cauză frecventă pentru eozinofilie la copii);
• afecțiuni dermatologice: eczeme, pemfigus, micoza fungoidă, dermatita atopică și sindrom Sézary;
• boli ale țesutului conjunctiv: sindromul de mialgie eozinofilică și sindromul Chrug-Strauss (granulomatoza eozinofilică cu poliangeită);
• reacție la anumite tratamente medicamentoase: antibiotice, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS), anticonvulsivante;
• boli autoimune: vasculită, sarcoidoză, poliarterita nodoasă (PAN),
• reacția grefă-versus-gazdă;
• mastocitoza;
• angioedemul;
• alte cauze: eozinofilie pulmonară reactivă, pancreatită, gastroenterită eozinofilică și nefrita interstițială acută, colita ulcerativă, boala Crohn (fiind cunoscut faptul că o formă deosebit de severă este colita ulcerativă cu eozinofilie), expunerea la radiații, emboliile de colesterol, insuficiența corticosuprarenală, sindromul Gleich.

Drept urmare, fenomenul de eozinofilie va orienta clinicianul în special spre o afecțiune fie de natură alergică, fie de natură infecțioasă, de cele mai multe ori. Chiar dacă numărul absolut de eozinofile crește și în afecțiuni autoimune sau maligne, nu reprezintă un biomarker hematologic relevant. De cele mai multe ori, alergiile și infecțiile (în special parazitare) sunt principala cauză atunci când vine vorba de eozinofilie. Acesta este și motivul pentru care, de exemplu, persoane care locuiesc în zone tropicale, unde infecțiile parazitare sunt mai frecvente, se confruntă mult mai des cu eozinofilie. În țările dezvoltate, alergiile sunt principala cauză a acestui fenomen.

Eozinofilie – alternative de tratament

Întrucât eozinofilia nu este o afecțiune în sine, ci o manifestare a unui proces patologic de bază, tratamentul vizează înainte de toate cauza subiacentă. De cele mai multe ori, scopul inițial este reprezentat de încercarea de a atenua leziunile interne cauzate de degranularea eozinofilelor. În rândurile de mai sus a fost menționat faptul că eozinofilele conțin granulații acide, care deși au rolul de a neutraliza agenții patogeni, provoacă daune și structurilor proprii organismului. Dacă vorbim despre situații severe, în care se poate ajunge la instabilitate hemodinamică, iar într-un scenariu mult mai grav la insuficiență multiplă de organe, tratamentul trebuie inițiat de îndată.

În acest caz, tratamentul intravenos cu steroizi este de primă linie. Pentru anumite afecțiuni sau stări patologice, cum ar fi alergiile la medicamente și alimente sau alți compuși, tratamentul se individualizează în funcție de agentul ofensator: eliminarea acestuia este, de altfel, modalitatea cea mai eficientă de a evita fenomenul de eozinofilie. În cazul de sindrom hipereozinofilic care este rezistent la steroizi, precum și în caz de leucemie eozinofilică, hidroxiureea și interferonul-alfa s-au dovedit a fi eficiente. Dacă vorbim despre boli mai severe cu eozinofilie, transplantul de celule stem și folosirea agenților citotoxici pot avea eficacitate clinică, dar prezintă și riscuri.

Eozinofilie – complicații și riscuri asociate

De cele mai multe ori, o persoană se va confrunta cu eozinofilie ca urmare a unei reacții de tip alergic. Infecțiile parazitare, de asemenea, sunt o cauză comună pentru eozinofilie. Prin urmare, riscul de complicații asociate este relativ scăzut. Cu toate acestea, întrucât eozinofilele produc citokine proinflamatorii, iar prin eozinofilie se înțelege un număr crescut de eozinofile, se poate concluziona că există posibilitatea ca aceste celule, în exces, să susțină starea inflamatorie. Mai mult decât atât, eozinofilele produc enzime proteolitice care pot deteriora țesuturile în care sunt eliberate, ducând la leziuni tisulare și, în cazuri severe, la insuficiență multiorganică și deces.

Anumite boli asociate cu eozinofilie, cum ar fi colita ulcerativă, prezintă un risc mult mai mare de a evolua spre cancer, de exemplu. Uneori, cauza care duce la eozinofilie este dificil de tratat și chiar de identificat. Prognosticul asociat fenomenului de eozinofilie depinde, în mare măsură, de cauza de bază, de cât de pronunțată este creșterea (ușoară, moderată, severă), respectiv chiar de starea generală de sănătate a persoanei în cauză. Hipereozinofilia, parte de obicei a anumitor sindroame mielodisplazice sau a sindroamelor ereditare, poate provoca leziuni ale organelor și, astfel, se poate ajunge la complicații deosebit de severe, care pun în pericol viața persoanei.

foto: shutterstock.com