Revista care te menține sănătos

Știri

Durerile cauzate de arsurile solare, controlate de o molecula recent descoperita

19 iulie 2011
Share

Cercetatorii de la King’s College din Londra au descoperit o molecula prezenta in organism care controleaza  sensibilitatea la durerea provocata de razele UVB. Acest lucru ar putea duce la dezvoltarea de noi medicamente care vor putea trata o gama larga de boli inflamatorii.

Molecula, numita CXCL5, face parte din grupul de proteine numite chemokine, cunoscute pentru mecanismul de recrutare a celulelor sanatoase catre tesutul lezat, declansand astfel durere si sensibilitate.

Echipa de cercetare, condusa de profesorul Stephen McMahon si dr. Bennet David, a efectuat o procedura simpla, pe un grup de voluntari fara probleme de sanatate, care a constat in aplicarea unui plasture pe o portiune de piele expusa la raze UVB, creand astfel astfel o mica zona de arsura. Acesti plasturi au fost apoi analizati iar voluntarilor li s-au facut teste de biopsie pentru zona afectata.

Rezultatele au dus la decoperirea ca molecula CXCL5 este prezenta in procente foarte ridicate pe suprafata iradiata, ceea ce sugereaza ca este responsabila de aparitia durerii dupa expunerea la soare.

Alte teste efectuate pe soareci au aratat cum un anticorp cu efect de neutralizare a acestei molecule a redus semnificativ sensibilitatea si intensitatea durerii provocate de razele de tip B.

„Aceste descoperiri ne demonstreaza pentru prima data rolul important al moleculei CXCL5 in controlul durerii. Insa, in acest studiu nu este vorba doar despre arsuri; speram ca am identificat o potentiala tinta pentru noi tratamente care poate fi utilizata pentru a intelege mai bine mecanismul prin care durerea se manifesta si in alte boli inflamatorii cum este artrita sau cistita“, a explicat prof. Stephen McMahon.

 

 

Text: Paula Rotaru

Sursa: http://www.good.is/post/pain-molecule-discovery-could-end-the-agony-of-sunburns/

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.