
Durerile pelvine reprezintă o problemă des întâlnită în rândul femeilor, dar natura lor complexă le face dificil de diagnosticat și gestionat.
Durerile pelvine pot varia de la disconfort acut și intens, apărut brusc, până la dureri pelvine cronice, care persistă timp de mai multe luni și nu răspund la tratament. În unele situații, cauza acestor dureri pelvine poate rămâne neclară, fiind influențată atât de factori fizici, cât și psihologici.
Indiferent de cauză, durerea pelvină cronică necesită o evaluare atentă.
Dureri pelvine, manifestări
Durerile pelvine pot varia în ceea ce privește intensitatea, durata, localizarea și tipul. Acestea pot afecta o zonă mică din jurul pelvisului (burta inferioară) sau pot implica întreaga regiune pelvină.
Tipurile de dureri pelvine includ:
- durere ascuțită și puternică, care apare brusc, de obicei ca un șoc.
- durere care începe treptat și nu dispare, având un caracter persistent.
- durere surdă sau intensă, însoțită de o senzație de presiune în zona pelvină.
- crampe sau dureri pulsante, care pot veni și dispărea, iar intensitatea variază.
- durere localizată doar în anumite momente, cum ar fi în timpul exercițiilor fizice, actului sexual sau urinării.
De ce apar durerile pelvine? Cele mai frecvente cauze
Durerile pelvine pot avea multiple cauze, variind de la afecțiuni ginecologice la probleme gastrointestinale, urinare sau chiar psihologice.
Originea durerii pelvine poate fi asociată cu afecțiuni sau condiții care influențează diferite sisteme ale corpului, astfel:

Cauze ginecologice ale durerilor pelvine
- endometrioza. O afecțiune în care țesutul similar celui uterin se dezvoltă în afacerea uterului, provocând dureri pelvine severe, adesea cronice.
- fibroame uterine. Tumori benigne care se formează în peretele uterului și pot duce la dureri pelvine intense și sângerări abundente.
- boala inflamatorie pelvină (BIP). O infecție a tractului reproducător care provoacă dureri pelvine acute și poate duce la complicații grave dacă nu este tratată.
- chisturi ovariene. Chisturile pot crește sau se pot sparge, provocând dureri pelvine severe.
- cancer ovarian. Durerea pelvină este un simptom frecvent al cancerului ovarian, care poate fi greu de diagnosticat într-un stadiu timpuriu.
- cancer uterin și cancer de col uterin. Tumorile maligne ale uterului sau colului uterin pot provoca dureri pelvine, de obicei în stadii avansate.
- inflamația trompelor uterine poate cauza dureri pelvine severe și afecta fertilitatea.
- alte cauze: aderențele pelvine, vulvodinia, inflamația endometrului uterin și salpingita pot contribui, de asemenea, la durerile pelvine.

Cauze gastrointestinale ale durerilor pelvine
- sindromul de colon iritabil (SCI). Adesea asociat cu durerile pelvine recurente, mai ales în combinație cu modificări ale tranzitului intestinal.
- constipație sau balonare. Presiunea exercitată de acumularea gazelor poate provoca disconfort în zona pelvină.
- afecțiuni inflamatorii intestinale. Boala Crohn și colita ulcerativă sunt frecvent surse de dureri pelvine, cauzând inflamații cronice în tractul digestiv.
- apendicită. Inflamația apendicelui poate genera dureri pelvine acute, fiind o urgență medicală care necesită tratament imediat.
- alte cauze: hernie, intoxicații alimentare, dizenterie, infecții gastro-intestinale, obstrucții intestinale, diverticulită sau chiar cancer de colon pot, de asemenea, să contribuie la durerile pelvine.

Cauze urinare asociate durerilor pelvine
- inflamația vezicii urinare, adesea cauzată de infecții bacteriene, poate provoca dureri pelvine, mai ales în timpul urinării.
- infecția rinichilor provoacă dureri pelvine severe, de obicei însoțite de febră și disconfort general.
- pietre la rinichi. Pietrele la rinichi pot cauza dureri pelvine intense, în special atunci când se deplasează prin tractul urinar.
- infecții ale tractului urinar (ITU). Infecțiile la nivelul vezicii urinare, ureterelor sau uretrei pot duce la dureri pelvine, arsuri sau disconfort la urinare.
- boli cu transmitere sexuală (BTS). Infecțiile cu gonoree sau chlamydia pot cauza dureri pelvine, mai ales dacă duc la boala inflamatorie pelviană (BIP).
- cancer de vezică urinară. Deși mai rar, cancerul de vezică urinară poate provoca dureri pelvine, mai ales în stadii avansate.
Cauze musculoscheletale ale durerilor pelvine
- leziuni musculare. Întinderile sau traumatismele pot declanșa dureri pelvine, mai ales după efort intens.
- tensiunea mușchilor pelvieni. Spasmele musculare contribuie la senzația de durere.

Cauze psihologice și neurologice ale durerilor pelvine
- neuropatie pelvină. Leziunile nervilor din această zonă pot genera dureri pelvine constante.
- factori emoționali. Stresul și anxietatea pot amplifica percepția durerilor pelvine, chiar și în absența unei cauze fizice.
Soluții. Cum se tratează durerile pelvine?
Tratamentul durerilor pelvine depinde în mare măsură de cauza acestora. Dacă durerea pelvină este asociată cu afecțiuni ginecologice, cum ar fi endometrioza sau fibroamele uterine, tratamentele pot include medicație pentru reducerea inflamației și durerii, precum și intervenții chirurgicale în cazuri severe.
În alte cazuri, cum ar fi sindromul de colon iritabil sau infecțiile tractului urinar, soluțiile pentru durerile pelvine pot implica administrarea de antibiotice, modificări ale dietei și administrarea de analgezice.
În cazul în care durerea pelvină este cronică și nu răspunde la tratamentele standard, este important să colaborați îndeaproape cu medicul pentru a identifica sursa exactă a durerii și a adopta un plan de tratament personalizat. Acesta poate include terapie fizică pentru a ameliora tensiunea musculară, tratamente hormonale, sau chiar intervenții chirurgicale pentru a elimina focarele de durere, cum ar fi în cazul endometriozei sau al tumorilor.

Un alt aspect important în tratarea durerilor pelvine este gestionarea stresului. Stresul și anxietatea pot amplifica senzațiile de durere pelvină, în special atunci când aceasta are o componentă psihologică. Practicile de relaxare, cum ar fi meditația sau yoga, pot contribui la reducerea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții.
În plus, tratamentele naturiste, cum ar fi administrarea de plante sau suplimente care ajută la reducerea inflamației și a durerii, pot fi de asemenea utile. Cu toate acestea, este important ca orice soluție pentru durerile pelvine să fie discutată cu un medic pentru a evita interacțiunile sau efectele secundare negative.
În general, tratamentele pentru durerea pelvină sunt diverse și trebuie adaptate la fiecare caz în parte, având în vedere că durerile pelvine pot fi cauzate de o gamă largă de afecțiuni. Consultarea unui specialist este singura soluție pentru a obține un diagnostic corect și un tratament eficient.

Foarte important! Sunați imediat la 112 dacă aveți dureri pelvine și:
- durerea este severă, se înrăutățește sau doare când vă mișcaţi sau atingeţi zona afectată.
- vă este greu să urinaţi sau să aveţi scaun.
- aveţi dureri la urinare sau simțiţi nevoia să urinaţi mai mult decât de obicei.
- aveţi o temperatură foarte ridicată (vă simțiţi fierbinte și tremuraţi).
- sunteţi însărcinată sau credeţi că aţi putea fi însărcinată.
- dacă sângerarea pelvină este abundentă, mai ales între menstruații sau după menopauză.
- dacă durerea pelvină este persistentă și nu răspunde la analgezice, având o durată de câteva ore.
- dacă simțiţi dificultăți de respirație sau amețeli, însoțite de dureri pelvine.
Aceste simptome pot semnala o urgență medicală, așa că este important să primiți ajutor rapid.
Puteți preveni durerile pelvine?
Când nu sunt complicații, da. Și puteți începe cu mici schimbări în rutina zilnică. De exemplu, consumul de alimente proaspăt gătite ajută la evitarea intoxicațiilor alimentare, iar folosirea unui prezervativ în timpul actului sexual protejează împotriva infecțiilor cu transmitere sexuală, care pot provoca dureri pelvine.
În plus, și câteva obiceiuri sănătoase pot ajuta la prevenirea durerilor pelvine. De exemplu, evitați perioadele lungi de stat în picioare sau mers pe jos, iar o dietă bogată în fibre ajută, mai ales dacă aveți probleme cu constipația. Exercițiile fizice regulate contribuie, de asemenea, la menținerea mușchilor și articulațiilor într-o formă bună, reducând astfel riscul de dureri pelvine.
Și nu uitați de controalele anuale! Ele pot ajuta la depistarea timpurie a oricăror probleme, inclusiv a celor ce pot cauza dureri pelvine.
Foto: shutterstock.com