Durerea sub coaste poate semnala atât probleme minore, precum o indigestie, cât şi afecţiuni grave, printre care şi infarctul miocardic.
Uneori, durerea de sub coaste ne poate crea disconfort după ce mâncăm sau după ce depunem efort fizic, mai ales dacă am avut o perioadă lungă de repaus. Deşi, de cele mai multe ori, credem că durerea sub coaste este provocată de ficat, cutia toracică protejează multe organe şi poate fi oricare dintre acestea.
Cauze care pot provoca durerea de sub coaste
Durerea ce apare sub coaste poate fi ca un junghi, ca o presiune permanentă ori poate crea impresia unei arsuri. Aceasta poate apărea în timpul respiraţiei accentuate, după efectuarea efortului fizic ori poate fi permanentă. Cel mai des, această durere nu pune viaţa pacientului în pericol, însă, dacă persistă, e bine să se depisteze cauza declanşatoare.
- Postura incorectă – frecvent, în mediul de lucru postura corpului nu este una corectă şi obişnuim să stăm cocoşaţi, iar aceasta este principala cauză a durerilor apărute sub cutia toracică.
- Refluxul gastroesofagian – dacă durerea de sub coaste apare odată cu senzaţia de arsuri la stomac, imediat după terminarea mesei, atunci e posibil să suferiţi de boala de reflux gastroesofagian. Refluxul apare în momentul în care aciditatea din stomac urcă pe esofag, cauzând durere şi arsuri.
- Indigestia – o altă cauză frecventă de la care avem dureri sub coaste. Medicii susţin că principalele manifestări ale indigestiei sunt disconfortul şi durerea apărute sub coaste. Acest disconfort poate fi însoţit de balonare sau arsuri la stomac.
- Boala inflamatorie intestinală – colita ulcerativă şi boala Crohn fac parte din categoria bolilor inflamatorii intestinale. Cele două se manifestă prin febră, crampe abdominale, diaree, scaun cu sânge şi durere sub coaste.
- Constipaţia – durerea de sub coaste poate apărea şi din cauza constipaţiei. Această durere dispare imediat ce intestinul este golit prin defecare.
- Leziunile sau fracturile la nivelul coastelor – orice leziune la nivelul coastelor ori al muşchilor intercostali poate provoca durere sub coaste. După o astfel de accidentare e important să consultaţi medicul.
- Afectarea plămânilor – durerea poate apărea din cauza pneumoniei, emboliei pulmonare, ce necesită evaluare suplimentară.
Timpul scurs de la instalarea durerii, vârsta, sexul şi starea generală a pacientului, istoricul şi examenul clinic sunt importante pentru stabilirea diagnosticului.
Durerea sub coaste în partea stângă
Durerea sub coaste, apărută în regiunea stângă, numită şi hipocondru stâng, implică de obicei patologia splinei, de tipul infarctului splenic. În general, durerea este descrisă ca fiind una viscerală, difuză, de intensitate medie sau redusă.
De asemenea, pacientul poate descrie durere în această regiune și ca urmare a unor afecțiuni ale organelor învecinate, durere ce poate iradia în această zonă.
Durerea la nivel abdominal poate proveni si de la coloana vertebrală, pe traiectul unor nervi, însă şi de la leziuni ale colonului.
Pe partea stângă, durerea de sub coaste mai poate fi cauzată şi de costocondrită, inflamaţia cartilajului care leagă coastele de stern (osul pieptului). Aceasta poate apărea din mai multe motive: o infecţie, un traumatism, artrită. Poate fi resimţită ca o durere ascuţită continuă.
Infecţia şi inflamatia de la nivelul pancreasului pot cauza durere ascuţită în partea stângă, sub coaste. De regulă, durerea se instalează lent şi creşte în intensitate după ce persoana mănâncă.
Gastrita este o inflamaţie a mucoasei stomacului, situat tot în partea stângă a cavităţii abdominale.
Inima este învelită într-un sac umplut cu lichid, numit pericard, iar pericardita se referă la inflamaţia acestui sac care provoacă durere în partea stângă, la coaste.
Când ţesutul care acoperă plămânii (pleura) se inflamează, apare pleurezia. Aceasta poate cauza durere sub coastele din partea stângă, însă principalul simptom este durerea ascuţită în timpul respiraţiei.
Cea mai gravă durere sub coaste, în partea stângă, poate indica un infarct miocardic. Această durere se extinde către braţe, gât, mandibulă sau spre spate. Daca apar aceste simptome, trebuie apelat la ajutorul medical de urgenţă!
Durerea sub coaste în partea dreaptă
Durerile sub coaste, din cadranul superior drept al abdomenului, pot avea diferite cauze, legate de organe, muşchi, mai rar de oase sau pot proveni de la alte afecţiuni dinafara abdomenului.
Infecţiile cu virusul hepatic ori steatoza hepatică pot cauza dureri sub coaste. Acestea pot provoca dureri sub forma unei apăsări în partea superioară dreaptă a abdomenului.
Problemele vezicii biliare, cum ar fi calculii sau pietrele, infecţiile sau cancerul se pot manifesta prin durere. Calculii biliari se formează în urma colesterolului mărit, a unui exces de bilirubină ori a lipsei de săruri biliare.
Durerea de sub coaste poate fi produsă şi de anevrismul disecant de aortă şi poate iradia la nivelul picioarelor.
Pietrele la rinichi, afecţiunile renale, cum ar fi infecţia înaltă sau obstrucţia tractului urinar, litiaza renală sau cancerul renal se pot manifesta prin dureri sub coaste atât lateral, cât şi în spate.
Tratament durere sub coaste
Durerea de sub coaste poate fi tratată doar după stabilirea diagnosticului corect. Afecţiunile prezentate sunt numai câteva dintre cele care pot declanşa această durere. Cauza exactă poate fi stabilită doar de medicul gastroenterolog, prin examinare ecografică. Ulterior, dacă este necesar, se vor recomanda analize de sânge şi alte teste.
Dacă inflamaţia stă la baza declanşării durerii sub coaste, tratamentul cu antiinflamatoare va ameliora durerile imediat după administrare, însă trebuie avut în vedere faptul că durerea poate ascunde o boală, iar complicaţiile pot fi fatale.
La examinarea pacientului se iau în considerare următoarele elemente:
- caracterul durerii;
- localizarea durerii;
- intensitatea durerii;
- starea generală a pacientului.