De cele mai multe ori, durerea cronica este greu de suportat, avand un impact semnificativ asupra vietii si activitatilor zilnice. Aceasta va poate impiedica sa faceti lucrurile pe care trebuie sa le faceti sau pe cele care va fac placere. In plus, durerea cronica se poate agrava in cazul in care desfasurati anumite activitati.
Desi cele mai multe boli cronice nu pot fi vindecate, ci doar ameliorate, exista mai multe trucuri ce va pot permite sa va desfasurati o viata cat mai aproape de normal. Iata care sunt trucurile de ameliorare a durerii cronice.
Distragerea de la durere. Concentrati-va asupra lucrurilor care va fac placere
Persoanele cu durere cronica tind sa stea in repaus pentru o lunga perioada. Insa, acest lucru, din punct de vedere psihologic, poate sa va faca sa va ganditi mai mult la afectiunea pe care o aveti si la durere, rezultatul fiind o durere mai intensa. Cheia este sa cautati activitati placute, care sa va distraga atentia de la durere. Cautati activitati pe care le puteti face singur sau impreuna cu familia ori prietenii si concentrati-va cat mai mult asupra acestora.
Este important sa va impuneti teluri mici, dar importante. De exemplu, sa aveti grija de plante sau de un animal de companie. Gradinaritul sau plimbarile usoare pot fi chiar benefice in ameliorarea durerii cronice. Este necesar sa faceti cateva astfel de activitati fizice pentru a va mentine tonusul si pentru a ameliora durerea cronica.
Faceti-va timp pentru dumneavoastra
Deseori, persoanele care sufera de durere cronica au tendinta de a inceta sa mai faca anumite lucruri care le fac placere. Este important sa reduceti indeletnicirile plictisitoare si obligatiile, pentru a va face timp pentru putina relaxare.
De exemplu, puteti merge intr-o excursie cu familia intr-un loc in care nu ati mai fost pana acum ori puteti organiza o iesire la un restaurant alaturi de prieteni. Concentrati-va asupra lucrurilor mici, usor de realizat, dar placute.
Petreceti mai mult timp cu familia si prietenii
Persoanele cu durere cronica sunt mai predispuse la izolare si depresie. Frecvent, fac din casa o „ascunzatoare” unde pot avea sentimentul de siguranta si confort. Insa, acest lucru nu va aduce niciun beneficiu. Din contra, izolarea si depresia pot agrava perceptia durerii cronice. Singuratatea si neajutorarea pot rupe legaturile familiale sau de prietenie care, in schimb, va pot aduce mai multe beneficii decat ati crede. Relatiile stranse cu anumite persoane va pot oferi mai mult confort emotional, dar si fizic. Persoanele apropiate va pot ajuta atat prin cuvinte frumoase, cat si fizic, printr-un ajutor in treburile din gospodarie, de exemplu.
Este important sa nu va izolati si sa alungati persoanele din jur. Faceti mici excursii impreuna, iesiti la o cafea sau, pur si simplu, la o plimbare.
Faceti exercitii fizice
Desi este greu sa va motivati sa faceti sport atunci cand suferiti de durere cronica, este necesar sa faceti macar cateva minute de miscare, de cateva ori pe saptamana. Optati pentru inot, un sport ce lucreaza tot corpul, dar nu pune presiune pe articulatii, ori pentru plimbari in parc.
Dr. Roxana Mateescu
Medic rezident geriatrie si gerontologie