Revista care te menține sănătos

Medicină generală

Durerea cronica: din ce cauze apare si care este tratamentul

Dr. Roxana Mateescu, medic specialist geriatrie și gerontologie, medicină estetică și anti-aging, [email protected]
15 noiembrie 2020
Share
Durerea cronica: din ce cauze apare si care este tratamentul

Cele mai multe tipuri de durere apar in urma unui traumatism sau a unei afectiuni. Insa, in cazul durerii cronice, durerea poate avea o durata de cateva luni, chiar si ani dupa vindecarea traumatismului.

Aceasta poate aparea chiar si atunci cand nu exista anumiti factori care sa declanseze durerea.

Care sunt simptomele?

Durerea cronica influenteaza atat sanatatea fizica, cat si pe cea psihica. Intensitatea durerii poate varia, insa pot exista si episoade mai blande sau mai severe, in special din cauza stresului sau a activitatii fizice intense. Simptomele includ:

  • Durerea articulatiilor
  • Durerea muschilor
  • Senzatia de arsura
  • Oboseala accentuata
  • Tulburarile de somn
  • Scaderea flexibilitatii, din cauza activitatii fizice reduse
  • Tulburarile de dispozitie, inclusiv depresia, anxietatea si iritabilitatea

Care sunt cauzele durerii cronice?

Afectiunile care provoaca durerea raspandita si de lunga durata sunt, de cele mai multe ori, legate de durerea cronica. Unele dintre aceste afectiuni includ:

  • Osteoartrita. Acest tip de artrita este, in general, rezultatul afectarii cartilajului de protectie de la nivelul articulatiilor.
  • Artrita reumatoida. Aceasta este o boala autoimuna care cauzeaza inflamatia dureroasa a articulatiilor.
  • Durerea de spate. Poate aparea din cauza unei intinderi musculare, a compresiei nervoase sau a stenozei spinale.
  • Fibromialgia. Aceasta este o afectiune neurologica ce cauzeaza durere si sensibilitate la nivelul mai multor parti ale corpului.
  • Boala inflamatorie intestinala. Determina aparitia inflamatiei la nivelul tractului digestiv, ce poate duce la aparitia durerii intestinale si a crampelor.
  • Traumatismele
  • Cancerul avansat

Chiar si atunci cand aceste afectiuni medicale se amelioreaza cu ajutorul medicamentelor si al terapiilor, unele persoane pot experimenta durerea cronica. Acest tip de durere este, in general, cauzat de o afectare a conexiunii dintre creier si sistemul nervos.

Durerea cronica poate schimba modul in care neuronii functioneaza, facandu-i foarte sensibili la mesajele de durere transmise.

Factorii de risc

Unele persoane sunt mai predispuse la durere cronica, in comparatie cu altele. Factorii de risc includ:

  • Artrita si alte afectiuni cronice
  • Depresia
  • Fumatul
  • Obezitatea
  • Sexul feminin
  • Varsta peste 65 de ani

durerea cronica tratament

Care este tratamentul?

Durerea cronica poate fi dificil de controlat, insa exista mai multe optiuni, printre care:

Tratamentul medicamentos             

Medicamentele folosite includ:

  • Analgezice – antiinflamatoare, steroizi, miorelaxante (pentru relaxarea muschilor), antidepresive
  • Kinetoterapia – pentru a creste flexibilitatea si a imbunatati miscarile
  • Blocanti ai semnalelor nervoase trimise catre creier
  • Terapia cognitiv-comportamentala – efectuata cu un psiholog, poate ajuta la imbunatatirea dispozitiei si la alungarea negativitatii legate de simptomele durerii cronice.

Acupunctura

Acupunctura poate reduce semnificativ durerea cronica.

Hipnoza

Aceasta poate avea efecte benefice de lunga durata, chiar si dupa cativa ani de la incetare, in special in cazul persoanelor care sufera de sindromul de intestin iritabil.

Yoga

Aceste tipuri de exercitii fizice ajuta la relaxarea muschilor, la imbunatatirea respiratiei si a dispozitiei. Yoga poate ameliora depresia si anxietatea ce insotesc deseori durerea cronica.

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.