Senzatia neplacuta care se manifesta sub diferite forme (arsura, intepatura, crampa, greutate, intindere etc.) de intensitate si intindere variabile. Durerea este asociata cu leziuni tisulare, reale sau potentiale, sau descrisa ca si cum aceste leziuni exista. Diversitatea durerii si faptul ca ea ar fi intotdeauna subiectiva explica faptul ca e dificil sa se propuna o definitie satisfacatoare. Aceasta notiune acopera, in fapt, o multitudine de experiente distincte, care variaza dupa diferite criterii senzoriale si afective. Unii subiecti descriu o durere in absenta oricarei cauze fiziologice probabile: totusi, este imposibil sa se faca deosebirea intre experienta lor si cea cauzata de o leziune reala.
Mecanism – Intelegerea mecanismelor durerii si clasificarea lor sunt, de asemenea, dificil de sesizat. O senzatie dureroasa are drept prim obiect protejarea organismului; ea nu se insera deci in domeniul senzatiilor zise fiziologice, deoarece a suferi nu poate fi considerata o stare normala. Mai mult, aceasta senzatie de alarma fata de o agresiune exterioara sau interioara poate, in a doua etapa, daca nu este usurata, sa se intoarca impotriva insusi organismului, slabindu-l in loc sa-l ajute. O durere intensa poate acapara universul emotional si poate subjuga sistemul nervos facandu-l incapabil sa indeplineasca o alta activitate. In sfarsit, aprecierea intensitatii unei dureri este eminamente variabila; ea depinde de structura emotionala a subiectului care sufera, ceea ce face iluzorie orice tentativa de a stabili un etalon pentru intensitatea stimulului dureros si suferinta.
Durerea este provocata, de cele mai multe ori, de excitarea receptorilor denumiti in mod obisnuit nociceptori (terminatii nervoase sensibile la stimulii durerosi), care se afla, in principal, in piele si, intr-o mai mica masura, in vase, mucoase, oase si tendoane. Organele interne contin mai putini astfel de receptori.
Tipuri – O durere se defineste dupa sediul ei, dupa tipul ei, difuz sau localizat, dupa intensitatea ei, dupa periodicitatea si caracterul ei: durerea poate fi pulsatila, batanta, zvacnitoare (zvacniturile sunt caracteristice unei inflamatii), ca un fulger (atingere nervoasa), poate avea o natura de crampa (atingere musculara) sau de colica (atingere viscerala) etc. In unele cazuri, durerea este resimtita intr-o alta parte a corpului decat cea in care se afla zona lezata sau traumatizata; atunci se vorbeste de durere iradiata. Un alt tip de durere se refera la membrul fantoma; ea este resimtita de aproximativ 65% dintre amputati.
– O durere acuta se manifesta cu ocazia unei leziuni tisulare si are ca rol esential prevenirea individului asupra unei disfunctii a organismului sau. Ea este asociata cu palpitatii, cu o crestere a presiunii arteriale, a nivelurilor unor hormoni (cortizol, catecolamine) si a frecventei ventilatiei (miscarea aerului in plamani).
– O durere cronica este o durere persistenta mai mult de o luna peste timpul obisnuit in cazul unei boli acute, ori dupa timpul socotit dupa ce a survenit o vindecare sau chiar poate fi o durere asociata unei boli cronice.
Tratament – Lupta impotriva durerii reprezinta una dintre prioritatile medicinei. In afara tratamentului cauzei, tratamentul consta, in general, in administrarea de analgezice nenarcotice (aspirina, paracetamol) pentru durerile usoare, de antiinflamatoare nesteroidiene pentru durerile medii, de analgezice narcotice (inrudite cu morfina) pentru durerile mari. Tratamentul durerilor cronice rebele poate, de asemenea, sa faca apel la injectarea locala de opiacee, prin cateter epidural sau intradural pentru maduva si intravascular pentru creier, prin intermediul unui rezervor subcutanat, unde este injectat produsul, sau al unei pompe de infuzie reglabila la comanda. Tratamentele nemedicamentoase precum crioterapia (aplicarea frigului), masaje, acupunctura, electroterapie, chiar interventiile de neurochirurgie care vizeaza intreruperea cailor sensibilitatii (de exemplu, termocoagularea ganglionului lui Gasser in nevralgiile rebele de trigemen) pot fi, de asemenea, folosite. Centre specifice de tratament al durerii au fost create in acesti ultimi ani. Ele cunosc o dezvoltare importanta si se integreaza in sistemul de spitalizare a bolnavului.
