-
Dureri în gât, dureri de ureche, complicaţii ale afecţiunilor din sfera ORL, asemănările cu COVID-19 sunt doar câteva dintre subiectele abordate în discuţia cu dr. Paula Bejenaru, medic specialist ORL în cadrul Centrului Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu (CMDTA) „Dr. Nicolae Kretzulescu”, Bucureşti.
În perioadele cu temperaturi scăzute şi expunere la frig şi vânt, afecţiunile din sfera ORL cel mai des întâlnite sunt cauzate de infecţiile virale şi bacteriene. Pentru a le evita, dr. Paula Bejenaru ne sfătuieşte să evităm „colectivităţile în cazul în care prezentaţi simptome cu implicare respiratorie, evitaţi schimbările bruşte de temperatură, urmaţi un regim igieno-dietetic echilibrat - de la igienă locală până la alimentaţie bogată în vitamine şi o odihnă adecvată”.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Care sunt principalele cauze ale durerilor în gât? Când este necesar să ne vadă medicul?
Durerea în gât sau odinofagia (durere la înghiţit), apare în cazul în care calea digestivă – faringele – este inflamată. Astfel, orice ofensa poate deveni dureroasă – de la infecţii acute sau de durată mai îndelungată, până la traume locale sau chiar procese tumorale. Excepţii sunt pacienţii diabetici sau consumatorii de alcool, aceştia resimţind durerea mai greu. Durerea de intensitate mare, timpul îndelungat de la debutul simptomelor, asocierea altor simptome precum febra înaltă, dificultatea sau imposibilitatea alimentării sau a deschiderii gurii, dificultatea la respirat, sângerări, scădere în greutate trebuie să îndrume pacientul la medicul specialist.
În ce context trebuie să ne alarmeze răguşeala?
Şi în acest caz, tot factorul timp este cel care trebuie să îndrume pacientul la medicul specialist. O răguşeală de mult timp ce asociază tuse, dificultăţi la înghiţit sau respirat, la un pacient fumător sau cu expunere la mediu toxic necesită investigaţii suplimentare. Răguşeala în contextul infecţiilor de căi aeriene, însoţită de afonie – lipsa vocii – necesită de asemenea un examen local şi tratament adecvat, inclusiv noţiuni de îngrijire a vocii.
Durerile în gât. Cand ne alarmăm
Ce înseamnă de fapt „roşu în gât”?
„Roşu în gât” în general înseamnă o inflamaţie acută, de scurtă durată a mucoasei faringelui – angina eritematoasă sau faringita acută – ea fiind în majoritatea cazurilor de etiologie virală. Atunci când se complică cu suprainfecţie bacteriană, medicul vă spune în general că aveţi „puroi” pe amigdale sau amigdalita acută – angină eritemato-pultacee.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Care sunt principalele cauze ale durerii de ureche?
Durerea de ureche poate apărea prin cauze locale sau la distanţă. Cel mai adesea, infecţiile, corpii străini (de exemplu: vata) sau ceara în exces pot fi cauze de durere, însă şi afecţiuni din zona cavităţii orale (mai ales cele dentare, sau ale articulaţiei mandibulei cu oasele capului) sau a faringelui (amigdalite, complicaţii locale ale amigdalitelor, tumori) pot fi incriminate în apariţia durerii.
Care este modul corect de a reacţiona la apariţia acestui simptom?
Ideal ar fi, dacă durerea este importantă, pacientul să îşi administreze medicamente antialgice şi să nu îşi autoadministreze medicamente (picături) la nivelul urechii; acestea pot înrăutăţi situaţia cât şi face examinarea de către medic mai dificilă. Este necesară prezentarea la medicul specialist în cazul aparitiei durerii, pentru a identifica în mod corect cauza şi a aplica un tratament adecvat.
Când este necesar să ne vadă medicul?
O durere ce nu cedează la medicamente antialgice/ antiinflamatoare, durează mult sau asociază alte simptome trebuie să îndrume pacientul la medic.
De multe ori, dacă ni se înfundă o ureche, dar nu ne doare, suntem tentaţi să ignorăm problema. Care sunt riscurile unei astfel de abordări?
A ignora o problemă nu înseamnă că acea problemă încetează să mai existe. Orice ureche înfundată trebuie examinată; riscăm să pierdem în special în eficacitatea aplicării tratamentului, fie că vorbim de extracţia simplă a unui dop de ceară, corectarea surdităţii cu aparat auditiv sau chiar diagnosticarea mai nefericită a unei infecţii cronice a urechii sau a unei tumori din sfera ORL.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Nasul înfundat (pentru o perioadă lungă de timp), dar care nu curge este un semn de afecţiune ORL sau mai degrabă de alergie?
Nasul înfundat poate fi semn de afecţiune ORL, dar istoricul bolii este cel care ne ajută să desluşim cauza şi se impune o examinare locală. Cel mai adesea, modificările de structură din interiorul nasului dau această senzaţie, mai ales dacă există inflamaţie supraadăugată, dar poate apărea şi în urma utilizării anumitor medicamente generale sau locale (de exemplu, în urma dezvoltării unui cerc vicios - în cazul folosirii abuzive de substanţe decongestionante), pe fond hormonal (rinita de sarcină) sau altele. Alergia asociază adesea şi alte simptome evocatoare: strănut, nasul curge, mâncărimi la nivelul nasului, ochilor, gâtului, ochii roşi.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Afecţiunile din sfera ORL pot fi prevenite prin vaccinare? Care şi cui îi este recomandat vaccinul?
Sfera ORL, ca poartă de intrare pentru multiple patologii infecto-contagioase, beneficiază de prevenţie în urma vaccinării. Vaccinarea antipneumococică, anti H. influenzae, antigripală sau pentru afecţiunile virale ale copilăriei (conform schemelor recomandate de OMS) ajută în prevenţia otitelor, rinosinuzitelor şi faringoamigdalitelor, dar şi a unor infecţii ameninţătoare de viaţă precum epiglotita.
De actualitate, vaccinarea anti-SARS-CoV-2, susţine prevenţia, iar şi în cazul unei infectări, apariţia unor forme mai uşoare de boală.
O altă infecţie virală cu importanţă vitală, implicată în apariţia cancerului atât în sfera ORL, cât şi ginecologică, este cea cu anumite tulpini de Papilloma virus (HPV). Vaccinul, administrat la ambele sexe, a influenţat favorabil în ţări precum Australia, scăderea ratei de apariţie a cancerului cu afectare ano-genitală (conform unui studiu naţional pe 10 ani - 2007 - 2017).
Vezi tot< InapoiUrmatorul >
Interviu
Dr. Paula Bejenaru: O durere ce nu cedează la medicamente antialgice sau durează mult, trebuie să îndrume pacientul la medic”
21 septembrie 2022
Articole din aceeasi categorie