-
„Majoritatea românilor nu se spală pe dinţi seara, ci doar dimineaţa, pentru că identifică periajul dentar cu momentul de pregătire pentru interacţiune socială, văzându-l ca pe un act estetic mai degrabă decât unul pentru propria sănătate”, arată un studiu al GSK Consumer Healthcare.
Dacă ţinem cont că peste 45% dintre români îşi periază dinţii mai puţin de 2 ori pe zi, iar 10% se spală pe dinţi doar de câteva ori pe săptămână, putem afirma că în România sănătatea orală nu reprezintă o prioritate. Pentru a afla care sunt principalele probleme dentare cu care se confruntă pacienţii români, dar şi care sunt cele mai bune metode pentru a ne păstra sănătatea dinţilor, am stat de vorbă cu dr. Florin Lăzărescu, preşedintele şi fondatorul Societăţii de Stomatologie Estetică din România. Dr. Lăzărescu este director asociat şi medic stomatolog coordonator la Clinica Trident, aflată în top 10 al celor mai frumoase clinici din lume, conform catalogului Sirona.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Farmacia Ta: Care sunt cele mai mari probleme stomatologice cu care se confruntă pacienţii români?
Dr. Florin Lăzărescu: O mare parte a populaţiei este încă tributară unei mentalităţi învechite, care asociază vizita la stomatolog cu durerea. Nu există o puternică preocupare pentru prevenţie şi majoritatea vizitelor sunt provocate fie de rezolvarea unor probleme acute, fie de rezolvarea unor probleme vechi care afectează estetica sau funcţionalitatea. Acest lucru nu se întâmplă însă la generaţiile noi, unde există o puternică componentă de profilaxie, părinţii aducând copiii la controale regulate.
Cum se realizează un plan de tratament pentru un pacient nou venit?
Pacientul este preluat de medicul coordonator care, în urma controalelor clinice şi paraclinice, schiţează mai multe variante de tratament. Acestea îi sunt explicate pacientului, cu avantajele şi dezavantajele aferente fiecărei situaţii clinice. Decizia este luată, întotdeauna, de medic împreună cu pacientul.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Primeşte componenta estetică rolul pe care îl merită? Sunt românii suficient de atenţi la modul în care le arată dantura?
Este de neconceput, la ora actuală, realizarea unui plan de tratament stomatologic care să nu fie estetic. Primează întotdeauna componenta funcţională, dar tehnologia materialelor existente astăzi face ca estetica să fie aproape întotdeauna asociată cu funcţionalitatea.
Care sunt principalele semne care ar trebui să trimită un pacient la cabinetul de estetică dentară?
Pacientul ar trebui să vină pentru controale regulate de două ori pe an, fără să existe niciun alt semn. Din păcate, de cele mai multe ori, durerea, sângerarea, mirosul neplăcut (halena), retenţionarea alimentelor, mobilitatea dentară sunt printre motivele care aduc pacientul la cabinetul de medicină dentară.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Între sănătatea dinţilor şi modul în care arată, care este aspectul mai important?
Sănătatea dinţilor primează întotdeauna. Materialele dentare folosite în restaurările protetice au evoluat atât de mult încât nu se mai exclude estetica şi funcţionalitatea, merg mână în mână.
Care sunt procedurile de estetică dentară cele mai eficiente şi cele mai căutate?
Faţetele dentare sunt printre cele mai cerute de către pacienţi. Dacă situaţia clinică permite, prin minim invazivitatea lor, sau în unele cazuri prin asocierea unui tratament ortodontic cu cel protetic, ele pot reprezenta o soluţie optimă de tratament.
Durerea la dentist este un factor care îi ţine pe mulţi pacienţi departe de cabinet. Există suficiente metode de tratament pentru pacienţii sensibili la durere?
Cu siguranţă! Inhalosedare, tehnici anestezice în care nu se simte înţepătura, folosirea laserului dentar în tratarea oricăror probleme dentare sunt printre metodele folosite pentru a uita de durere în cabinetul de medicină dentară.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
Am vorbit de pacienţi şi de cât de receptivi sunt aceştia. Dumneavoastră ce fel de pacient sunteţi atunci când mergeţi la stomatolog?
În copilarie mi-era destul de frică, dar am mers frecvent la stomatolog. Personal, am avantajul unei moşteniri genetice foarte bune şi am foarte puţine probleme. Ceea ce face ca prezenţa pe scaunul stomatologic să fie doar pentru rezolvarea unor probleme uzuale, cum ar fi detartraje periodice sau mici leziuni carioase. Deci merg cu plăcere şi încredere.
Prevenţia este cea mai importantă. Pentru dinţi sănătoşi, ce alimente trebuie evitate în special?
Alimentele care conţin zahăr, în special seara, dacă le consumăm şi nici nu ne periem dinţii ulterior. Acestea pot afecta destul de rapid dantura. Totodată, băuturile acidulate trebuie evitate, atacul lor acid reprezentând o reală problemă.
Vezi tot< InapoiUrmatorul > -
La ce probleme de sănătate pot predispune infecţiile dentare netratate?
Uneori, problemele dentare pot fi asociate unor probleme generale sau să le întreţină pe acestea din urmă. O alimentaţie insuficientă şi neconformă, din cauza lipsei unei masticaţii corespunzătoare duce, în timp, la apariţia unor probleme de ordin general. Totodată, componenta microbiană din placa bacteriană la pacienţii cu parodontoză poate fi asociată cu agravarea unor probleme cardiace.
De ce este nevoie de detartraj, dincolo de aspectul estetic?
După cum menţionam la întrebarea precedentă, boala parodontală poate să potenţeze probleme generale mult mai grave. Una dintre acestea este endocardita bacteriană. Apoi problemele locale, cauzate de avansarea bolii parodontale duc, în final, la mobilitatea dentară şi pierderea dinţilor în ultima instanţă.
Există vreun caz, vreun pacient, care să vă fi impresionat în mod deosebit?
Fiecare caz este deosebit şi unic. Pentru mine cele mai impresionante situaţii sunt reprezentate de pacienţii care vin cu o neîncredere acumulată pe parcursul întregii vieţi, cu o fobie de medicul stomatolog şi cărora reuşim să le recâştigăm încrederea în profesia noastră, să le readucem zâmbetul pe faţă şi, de ce nu, pofta de viaţă.
Vezi tot< InapoiUrmatorul >
Interviu
Dr. Florin Lăzărescu: „Este de neconceput realizarea unui plan de tratament stomatologic care să nu fie estetic”
25 noiembrie 2019
Articole din aceeasi categorie