Revista care te menține sănătos

Știri

Donarea de sange si beneficiile pentru sanatate

10 iunie 2013
Share

Cu totii stim ca donarea de sange este o actiune foarte importanta pentru persoanele care se afla in situatii critice, insa o echipa de cercetatori demonstreaza faptul ca oamenii care doneaza sange ar putea avea anumite beneficii in ceea ce priveste propria sanatate. Cercetarile au demonstrat ca donarea de sange ar putea reduce riscul de infarct miocardic si chiar de cancer. Se pare ca aceste beneficii sunt generate de scaderea nivelului ridicat de fier.

Nivelul de fier influenteaza practic grosimea si textura sangelui, iar un nivel ridicat face ca sangele sa fie mai gros si, in plus, accelereaza procesul de oxidare a colesterolului.

Acest lucru poate afecta consistenta sangelui, crescand uzura arterelor in momentul in care sangele „calatoreste” prin vasele de sange, contribuind la aparitia bolilor cardiovasculare.

Donarea sangelui elimina o parte din continutul de fier, iar potrivit unui studiu publicat in Jurnalul Asociatiei Medicale Americane s-a descoperit ca persoanele cu varste intre 43 si 61 de ani sufereau mai putine atacuri vasculare cerebrale, precum si atacuri de cord, daca donau sange o data la sase luni. In plus, se pare ca oamenii care doneaza sange ard si calorii. Dupa ce donam sange, organismul inlocuieste volumul donat in 48 de ore, iar celulele rosii intre patru si opt saptamani. Totusi, sunteti incurajati sa donati sange in scopuri altruiste si nu pentru propria bunastare.

 

Ruxandra Raica

Sursa: Dailymail.co.uk

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.