Dieta mediteraneana este una dintre cele mai avantajoase moduri de a manca, daca vrem sa fim sanatosi si sa traim mult. Succesul acestei diete la public se datoreaza si faptului ca este plina de ingrediente delicioase. Masline, paine integrala, putin vin rosu, salate din legume proaspete.
Nimic in comun cu dietele fade si monotone care sunt, deseori, propuse ca fiind sanatoase. Avantajele dietei mediteraneene sunt recunoscute de mult timp si acest aspect a fost scos la lumina de Ancel Keys, savantul care a urmarit, la mijlocul secolului XX, dieta persoanelor din sapte zone ale globului, renumite prin longevitatea locuitorilor. Mai tarziu, aceste zone au fost numite si „zone albastre”, fiind inclusa, bineinteles, si o arie din peisajul Mediteranei. Toti ne dorim sa traim mult, dar sa fim si sanatosi. Ei bine, se pare ca aici e „secretul” (larg recunoscut astazi) dietei mediteraneene.
De ce este atat de sanatoasa mancarea mediteraneana?
Aceasta a permis multora nu numai sa ajunga aproape centenari (si mai mult, chiar), ci sa o faca si in deplinatatea facultatilor mintale si fizice, fara handicapuri majore si suferinte personale sau aduse apartinatorilor. Nu uitati! Niciunul dintre centenari nu este supraponderal sau obez! Dieta mediteraneana contine, pe langa elementele obligatorii pentru functionarea organismului, anumiti nutrienti care sunt, frecvent, deficitari in alimentatia omului modern. In primul rand, este bogata in acizi grasi nesaturati. Maslinele si uleiul de masline contin acid oleic, un acid gras mononesaturat Omega-9, neesential, care a dovedit efecte benefice in echilibrul lipidelor sangvine.
Apoi sunt fibrele, multe fibre. Putini ajung sa isi satisfaca astazi necesarul de 25-30 g de fibre pe zi. In alimentele din dieta mediteraneana sunt aduse, fara probleme, atat din cereale integrale, cat si din leguminoase, legume si fructe. Sa adaugam si faptul ca legumele si fructele sunt extrem de proaspete. Astfel, vitaminele din compozitie nu sunt inactivate de o sedere indelungata pe raftul magazinului sau de un transport de sute sau mii de kilometri.
Antioxidatii, secretul longevitatii
Un alt component din alimentatia mediteraneana este marea grupa a antioxidantilor. Nu este vorba, deci, de o singura substanta, ci de mult mai multe, al caror rol a inceput abia in zilele noastre sa fie explicat de oamenii de stiinta. Licopenul din rosii ne fereste de cancerul de prostata, carotenii din frunze ne pazesc de diferite alte tipuri de cancer, antocianinele, polifenolii, toata bogatia de micronutrienti care se lupta cu radicalii liberi cresc sansele de a ne prelungi viata, de a lupta eficient impotriva proceselor inflamatorii, a neoplaziilor, a dislipidemiilor.
Unul dintre acesti antioxidanti, resveratrolul, care vine din fructe (rodiile sunt o sursa buna), dar mai ales din vinul rosu, pare a fi un leac de viata lunga, lucru dovedit in cateva studii efectuate chiar in zona Mediteranei.
Se stie deja ca o cantitate mica de vin rosu este indicata. Chiar si uleiul de masline, care se consuma presat la rece, nerafinat, este bogat in antioxidanti, printre care si vitamina E, recunoscuta pentru efectele pozitive asupra aparatului cardiovascular.
Sfatul specialistului
Daca insa ne vom opri numai la alimente si bauturi, vom pierde din multiplele laturi benefice care intervin in definirea stilului de viata mediteranean. Pentru ca longevitatea si sanatatea nu se obtin numai din uleiul de masline sau din salata, ci din combinarea lor cu o viata extrem de activa si cu elemente care tin de un bun management al stresului, realizat inclusiv prin intermediul traiului in colectivitati, unde membrii se afla in relatii apropiate si se intrajutoreaza.
Sa nu uitam ca, in dieta mediteraneana, alimentele de origine animala sunt putine si reduse la cantitati simbolice, ceea ce scade din start contributia inamicilor inimii, colesterolul si grasimile saturate.
Dr. Corina-Aurelia Zugravu
Specialist igiena alimentatiei si nutritie