Revista care te menține sănătos

Știri

Dieta mediteraneană ar reduce riscul decesului prematur în cazul femeilor

Mădălina Cristea; surse: jamanetwork.com, everydayhealth.com, edition.cnn.com
14 iunie 2024
Share
Dieta mediteraneană ar reduce riscul decesului prematur în cazul femeilor

Dieta mediteraneană este una dintre cele mai populare opțiuni alimentare ale pacienților diabetici și cardiaci din întreaga lume. De asemenea, le-a stârnit interesul și oamenilor cu probleme de greutate, dar și celor care pur și simplu doresc să aibă o viață echilibrată. Meritele reginei farfuriilor sănătoase sunt întărite de o multitudine de studii. O nouă certitudine în acest sens vine din partea specialiștilor de la Brigham and Women’s Hospital, Boston. Cercetătorii sugerează că femeile care urmează dieta mediteraneană au cu 23% mai puține șanse de a muri prematur decât cele care nu au acest obicei. Concluzia a fost publicată recent în JAMA Network Open.

Nu este deloc surprinzător faptul că de șapte ani dieta mediteraneană se află pe primul loc în clasamentul U.S. News & World Report la categoria cea mai bună dietă la modul general. În sprijinul ei vin rezultatele vizibile afișate de cântar, dar și numeroase studii. Potrivit oamenilor de știință, printre beneficiile acestui plan alimentar s-ar afla reducerea riscului de diabet, demență, colesterol, depresie și cancer de sân. Dieta mediteraneană presupune mese alcătuite preponderent din fructe, legume, cereale integrale, fasole și semințe. Carnea roșie este folosită cu moderație, iar consumul de pește gras este încurajat. Lactatele, ouăle și carnea de pui sunt mâncate în porții cât mai mici.

Dieta mediteraneană – mai mult decât un regim, e un stil de viață!

Femeile care urmează dieta mediteraneană au mai puține șanse să moară prematur decât cele care nu fac acest lucru. Concluzia vine după ce specialiștii au examinat informații medicale și dietetice, colectate timp de 25 de ani, de la peste 22.000 de femei. La momentul începerii studiului, media de vârstă a participantelor era de 56 de ani. Până la finalul cercetării, au murit 3879 de persoane.

Pe această cale, experții au ajuns la următoarele concluzii:

  • femeile care au urmat îndeaproape dieta mediteraneană au avut cu 23% mai puține șanse de a muri din orice cauză, comparativ cu cele care au avut rar sau deloc această abordare nutrițională;
  • femeile care au urmat mai puțină strictețe dieta au prezentat totuși cu 16% mai puține șanse de a muri prematur decât doamnele care au mâncat doar ocazional mese în stil mediteranean;
  • femeile care au urmat îndeaproape dieta mediteraneană au avut cu 17% mai puține șanse de a muri din cauze legate de boli de inimă, comparativ cu cele care au avut o altă abordare a meselor;
  • femeile care au urmat îndeaproape dieta mediteraneană au prezentat cu 20% mai puține șanse de a muri de cancer în timpul perioadei de studiu.

dieta mediteraneana, alimentatie sanatoasa, deces prematur, beneficii,

Importanța micilor schimbări

Chiar și schimbările mici pot face o mare diferență în ceea ce privește longevitatea, încurajează experții.

„Cu cât oamenii sunt mai implicați față de dieta mediteraneană, cu atât au parte de mai multe beneficii. Chiar și schimbările mici produc îmbunătățiri ale stării de sănătate”, ne asigură autorul principal al studiului, dr. Shafqat Ahmad.

În cazul oamenilor care nu sunt familiarizați cu dieta mediteraneană sau ezită să-și revizuiască complet modul de a găti, dr. Ahmad sugerează ca aceștia să înceapă cu pași mici. Suplimentarea legumelor din farfurie ar putea fi de mare ajutor. Schimbările mici, dar graduale sunt drumul sigur către adoptarea cu succes a unei alimentații sănătoase.

 

foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.