Multe gravide iau in greutate mai mult decat trebuie in timpul sarcinii. Kilogramele in plus reprezinta un real pericol pentru viitoarea mamica, dar si pentru fat, de aceea multe dintre gravidele obeze sau supraponderale hotarasc sa tina dieta.
Insa ce spun cercetatorii? Este sau nu aceasta o solutie potrivita? Pentru a raspunde la intrebare, oamenii de stiinta din Marea Britanie au realizat o meta-analiza pe baza informatiilor adunate din 44 de studii care au inclus peste 7.000 de femei insarcinate, majoritatea obeze sau supraponderale.
Ei au analizat efectele dietei, ale exercitiilor fizice si ale altor factori legati de stilul de viata asupra greutatii mamei si a sarcinii. La sfarsit, au constatat ca dietele cele mai eficiente din punct de vedere al pierderii in greutate s-au bazat pe cereale integrale, fasole, fructe, legume si carne slaba. Evident, regimul trebuie personalizat, echilibrat si adaptat nevoilor nutritionale pentru a reduce riscul de complicatii.
Gravidele supraponderale care au tinut dieta au scazut cu 61 de procente riscul de a dezvolta diabet gestational si au cu 33% mai putine sanse de aparitie a preeclampsiei, ce determina cresterea tensiunii arteriale. Asadar, gravidele mai plinute au voie sa tina dieta, conditia fiind ca aceasta sa fie sanatoasa, nu foarte restrictiva, si bazata pe exercitii fizice moderate.
Cristina Ionescu
Sursa: The New York Times