Revista care te menține sănătos

Nutriție

Dietă. 6 schimbări „de toamnă” care ne pregătesc pentru sezonul rece

Dr. Corina-Aurelia Zugravu, specialist igiena alimentației și nutriție; [email protected]
14 septembrie 2022
Share
Dietă. 6 schimbări „de toamnă” care ne pregătesc pentru sezonul rece

Toamna bate la uşă şi multă lume se întreabă dacă ar fi cazul să facă cu această ocazie modificări în dietă. În principiu, dieta sănătoasă are unele caracteristici care nu trebuie să varieze cu anotimpul. Asta cu atât mai mult cu cât noi, oamenii moderni, nu mai suntem expuşi capriciilor vremii, aşa cum erau generaţiile anterioare.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Vitamina D3 2000 UI, de la Naturalis; vitamină esenţială pentru menţinerea sănătăţii oaselor şi dinţilor, dar şi pentru buna funcţionare a sistemului imunitar.

Vara folosim aer condiţionat, iarna, diferite sisteme de încălzire, deci este dificil de spus că stilul nostru de viaţă ar trebui să se schimbe în funcţie de calendar. Cu toate acestea, realitatea este că toamna e un anotimp aparte şimici schimbări ne ajută să fim mai sănătoşi nu doar pe moment, ci şi în lunile de iarnă.

Toamna temperatura scade, copiii se întorc la şcoală, circulaţia virusurilor se amplifică, stimulată fiind de creşterea vitezei de deplasare a curenţilor de aer şi de interacţiunea mai apropiată dintre oameni. Ca o consecinţă, frecvenţa virozelor respiratorii se măreşte, ca un fel de avânt premieră a epidemiilor de gripă (şi nu numai) din perioada de iarnă. Aşadar fenomene meteorologice şi sociale sunt cele care ne obligă, practic, să ne gândim serios la ce putem face pentru a fi mai sănătoşi.

Schimbări de toamnă în dietă

Iată câteva elemente la care trebuie să fim atenţi dacă doriţi să faceţi modificări „de toamnă” în dietă:

  • Deşi vremea nu mai este la fel de frumoasă ca vara, trebuie să dedicăm în continuare mult timp activităţilor în aer liber. Mişcarea ajută metabolismul în general, iar expunerea la factorii de mediu produce aşa-zisa imunizare pasivă, călirea.
  • Să nu uităm şi soarele, mai blând toamna, care ne ajută, dacă ne expunem corect, să mai fabricăm vitamina D, foarte utilă oricând, dar mai ales în zilele întunecate de iarna.
  • Trebuie în continuare să fim atenţi la hidratare. Temperatura mai mică scade procesele de transpiraţie, dar asta nu înseamnă că trebuie să neglijăm consumul de lichide. Atenţie la acest aspect mai ales la vârste extreme sau atunci când faceţi multă mişcare.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar Naturalis ImunoSuport ULTRA. Acesta contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, datorită combinaţiei de vitamina D, vitamina C şi zinc, care acţionează sinergic.

dietă toamnă, dietă, toamnă, vitamina D, vitamina C, imunitate,
  • Pentru a ne pune imunitatea la punct, mai ales că iarna vom avea nevoie de ea în mod special, nu e cazul să aşteptăm luna decembrie şi prima viroză cu febră şi bronşită. Toamna oferă o gamă extraordinar de variată de produse care par să fie făcute pentru imunitate, întrucat sunt bogate în vitamine, minerale, antioxidanţi şi fibre. Chiar legumele specifice toamnei sunt adevărate comori nutriţionale din acest punct de vedere: ardeii graşi; capia; gogoşarii; varza au nivele ridicate de vitamina C, alături de fitonutrienţi valoroşi. Fiind produse locale, nu îşi pierd conţinutul de vitamine sensibile în timpul transportului, ca atare trebuie să le valorificăm intens.
  • Pentru că de vitamine şi fitonurienţi vom avea nevoie tot timpul şi pentru că a mânca local este mai bine şi pentru noi, şi pentru mediu, e bine să învăţăm să punem… murături. Campionii vitaminei C amintiţi mai sus, gogoşarii şi varza, rămân o excelentă sursă şi iarna, pentru că murarea pastrează neatinsă vitamina. În plus, murăturile sunt bogate în probiotice.
  • Şi pentru că luna septembrie este prima lună care are litera „r” în compoziţie, este momentul să reluăm suplimentarea cu vitamina D la copiii de 1-6 ani. Vitamina D este implicată nu numai în profilaxia rahitismului, ci şi în imunitate. Aşa încât ea poate fi utilă şi pentru noi, adulţii. Studiile recomandă ca utilă o doză zilnică de 600-800 UI de vitamina D şi la adulţi, mai ales după o anumită vârstă.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.