Conform datelor epidemiologice, aproximativ 90% din cazurile de diabet zaharat se încadrează în diabet tip 2. Diabetul este o tulburare metabolică cronică, complexă, caracterizată înainte de toate prin hiperglicemie persistentă. Această tulburare se poate datora faptului că este afectată secreția de insulină, există o rezistență a organismului la acțiunea acestuia sau există o sinergie între aceste două mecanisme. Hiperglicemia cronică, asociată cu celelalte tulburări metabolice specifice diagnosticului de diabet tip 2, poate provoca leziuni ale diferitelor sisteme de organe: microvasculare (retinopatie, nefropatie și neuropatie) și macrovasculare (afectare a inimii).
Diagnosticul de diabet tip 2 este pus îndeosebi la persoanele adulte, după vârsta de 40 de ani și apare treptat, fără simptome cardinale. În mod obișnuit, se detectează prin teste de rutină și nu prin teste exclusive acestui diagnostic. Multe persoane cu diabet tip 2 prezintă simptome ce pot dura câteva săptămâni – poliurie și polidipsie –, polifagia fiind relativ mai puțin frecventă. Este cunoscut faptul că pacienții cu diabet tip 2 prezintă o combinație între rezistența la insulină (un hormon hipoglicemiant) și disfuncționalitatea celulelor β-pancreatice. Chiar dacă nu este vitală administrarea de insulină, la unele persoane este benefică pentru controlul stării hiperglicemice.
Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar GlucoSuport, care contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.
Diabet tip 2 – cauze și factori de risc
În caz de diabet tip 2, răspunsul organismului la insulină este unul diminuat – fenomenul poartă numele de rezistență la insulină. În timpul acestei stări, insulina este ineficientă și, inițial, apare fenomenul de hipersecreție a insulinei, pentru a se menține homeostazia glucozei. În timp, totuși, producția de insulină scade, evoluând în diabet tip 2. Această formă de diabet este frecventă în special la persoanele cu vârsta de 45 de ani, dar este din ce în ce mai des întâlnită la adolescenți și adulți mai tineri din cauza nivelului crescut de obezitate, sedentarism, dietă hipercalorică. În diabet tip 2, preluarea glucozei în țesuturile periferice este redusă, cauza fiind:
- există un număr mic de receptori pentru insulină pe suprafața membranei plasmatice (drept urmare a distrugerii acestora);
- există un defect la nivelul receptorilor pentru insulină, datorită căruia transportorii glucozei nu pot fi direcționați către membrana plasmatică.
În diabet tip 2, insulina este sintetizată în concentrație normală, cel puțin la început, însă aceasta nu își poate manifesta funcțiile normale, deoarece celulele devin insensibile la insulină. Totuși, simpla rezistență la insulină nu va determina apariția de diabet tip 2. În timp, rezistența la acest hormon se asociază cu funcționarea deficitară a celulelor β-pancreatice, ceea ce duce progresiv la diagnosticul de diabet tip 2. Declinul funcției celulelor β-pancreatice se poate datora:
- predispoziției genetice;
- toxicității glucozei, ca urmare a hiperglicemiei persistente care nu poate fi corectată;
- toxicității acizilor grași liberi, ca urmare a tulburărilor metabolismului lipidic.
Printre principalii factori de risc pentru diabet tip 2 se regăsesc:
- vârsta mai mare de 40 de ani;
- obezitatea;
- istoricul familial (părinți cu diabet tip 2);
- istoricul medical de boli cardiovasculare, hipertensiune arterială;
- hipertrigliceridemie, hipercolesterolemie, HDL-colesterol scăzut;
- femeile cu sindromul ovarelor polichistice;
- sedentarismul și lipsa de activitate fizică;
- afecțiuni asociate cu rezistența la insulină (Acanthosis nigricans, lupus);
- 3-5% dintre femeile care dezvoltă diabet gestațional pot dezvolta ulterior și diabet tip 2;
- factori de mediu: dieta săracă în fibre, bogată în grăsimi și zahăr, anumite medicamente și consumul de alcool, fumat;
- pancreatita și alte afecțiuni care afectează pancreasul endocrin.
În astfel de cazuri, celulele β-pancreatice își pierd funcționalitatea și devin incapabile să secrete suficientă insulină pentru corectarea hiperglicemiei persistente. Progresia naturală a bolii duce la o scădere a capacității de a controla hiperglicemia prin secreția endogenă de insulină. Totuși, modificările metabolice observate în diabet tip 2 sunt moderate comparativ cu cel de tip 1, din considerentul faptului că secreția de insulină în diabet tip 2 – chiar dacă insuficientă – împiedică cetogeneza și apariția cetoacidozei diabetice. Patogeneza bolii nu implică virusuri sau anticorpi autoimuni, așa cum este cazul în diabetul insulino-dependent.
Diabet tip 2 – simptome
Simptomele manifestate de persoanele cu această formă de diabet sunt aproximativ aceleași ca în cazul persoanelor cu diabet de tip 1, și se pot traduce prin:
- poliurie (diureză crescută);
- polidipsie (sete exagerată);
- lipsa energiei și scăderea forței de muncă;
- oboseală și astenie;
- infecții bacteriene și fungice recurente;
- vindecare deficitară a rănilor;
- amorțeli sau furnicături la nivelul membrelor;
- vedere încețoșată;
- Pierdere marcantă în greutate, deși apetitul este unul normal, ușor crescut.
Simptomele sunt progresive, iar instalarea lor are loc pe parcursul mai multor ani. Există cazuri în care boala este ușoară, iar simptomele trec neobservate, dar și cazuri în care se instalează în mod violent și duc la compromiterea calității vieții pacientului. Ca urmare a faptului că nu are un tablou simptomatologic imediat, complicațiile apar ca urmare a persistenței bolii și în lipsa unei gestionări corecte. Spre exemplu, peste 20% dintre persoanele cu diabet tip 2 prezintă, în momentul diagnosticării maladiei, retinopatie diabetică. Nu există tratament medicamentos sau de altă natură pentru diabet, dar acesta poate intra în remisie adoptând un anumit stil de viață.
Diabet tip 2 – diagnostic
Diabetul poate fi diagnosticat prin teste de laborator, cu determinarea următorilor parametri:
- hemoglobina glicozilată (HbA1c);
- glicemia à jeun (pe nemâncate);
- testul de toleranță la glucoză;
- glicozuria (prezența glucozei în urină, când este depășit „pragul renal” al acestui compus);
- peptidul C: la pacienții cu diabet tip 2, insulinorezistența periferică determină, inițial, chiar o creștere compensatorie a activității pancreatice, așadar un nivel ridicat al peptidului C. În schimb, odată cu distrucția celulelor β-pancreatice, prin suprasolicitare și toxicitate, nivelul peptidului C scade.
După certificarea diagnosticului de diabet tip 2, sunt necesare investigații pentru identificarea potențialelor complicații asociate bolii. Acestea se fac atât imediat, cât și la perioade constante de timp, monitorizându-se, în același timp, evoluția bolii și eficiența tratamentului. Testele care sunt descrise mai sus sunt folosite pentru diagnostic și screening-ul bolii.
Diabet tip 2 – tratament
Pentru ambele tipuri de diabet, nu există un tratament specific. Diagnosticul de diabet tip 2 nu ridică necesitatea absolută de administrare a insulinei decât în anumite cazuri. Piatra de temelie a tratamentului este reprezentată de dieta echilibrată și activitatea fizică. O dietă bogată în fibre vegetale, carbohidrați nerafinați, săracă în grăsimi saturate, zahăr, bogată în grăsimi sănătoase și activitatea fizică ar trebui să fie adoptate de către persoanele cu diabet tip 2. La pacienții care sunt obezi, obiectivul principal este reprezentat de pierderea în greutate. Pentru a se preveni și reduce riscul de complicații, trebuie abordate principii terapeutice multilaterale și specifice:
- menținerea homeostaziei glicemice;
- menținerea tensiunii arteriale în limite normale;
- ajustarea HbA1c la un nivel sub 7%;
- Profilul lipidic ar trebui să indice o concentrație a LDL-colesterolului sub 100 mg/dL (dacă nu există boală cardiovasculară aterosclerotică prezentă) sau mai mică de 70 mg/dL (atunci când există o astfel de boală);
- monitorizarea permanentă a glicemiei;
- investigații periodice la diabetolog, oftalmolog, urolog;
- renunțarea la fumat și la consumul de alcool reduce riscul evoluției nefavorabile a bolii;
- tratamentul medicamentos vizează prevenirea complicațiilor și ameliorarea simptomelor.
Uneori, poate fi vorba doar despre „micile mari schimbări” pe care pacienții cu diabet tip 2 le-ar putea face pentru a ține sub control această afecțiune și pentru a-și îmbunătăți sensibilitatea la insulină. Prin abordarea unor strategii terapeutice clare, gestionabile și accesibile, este redus la minimum riscul complicațiilor, iar prognosticul diagnosticului de diabet tip 2 este favorabil. În schimb, este foarte important ca afecțiunea să fie diagnosticată cât mai rapid, astfel încât să se intervină în timp util cu planul de tratament personalizat. Expunerea prelungită la starea de hiperglicemie poate avea efecte devastatoare asupra organismului.
Diabet tip 2 – posibile complicații
Persoanele cu diabet tip 2 prezintă un risc relativ mare, în lipsa unei gestionări corecte, pentru următoarele afecțiuni:
- boli cardiovasculare (atac de cord, accident vascular cerebral, probleme cu circulația, boala arterială periferică, boala coronariană și cerebrovasculară) – complicații macrovasculare;
- leziuni ale ochilor, nervilor și rinichilor – complicații microvasculare;
- piciorul diabetic;
- cecitate;
- complicații acute: hipoglicemie, cetoacidoză diabetică, stare hiperosmolară hiperglicemică și comă diabetică hiperglicemică (decompensări metabolice);
- prevalența neuropatiilor variază de la 25% la 50% la diabeticii de tip 1, fiind de aproximativ două ori mai mică la pacienții cu diabet tip 2;
- prevalența nefropatiei la pacienții cu diabet tip 2 a crescut relativ mult în ultimii ani, pentru a ajunge să fie, în multe țări, prima cauză de insuficiență renală terminală;
- ateroscleroza este una dintre principalele cauze de deces la persoanele cu diabet (1 și 2).
