Chiar dacă există diferențe etiologice și simptomatologice între diabet tip 1 și diabet tip 2, cele două patologii sunt relativ asemănătoare. Amândouă necesită gestionarea cu atenție, ca urmare a faptului că există un risc major de complicații asociate. Conform datelor epidemiologice, este una dintre cele mai frecvent diagnosticate boli și se estimează faptul, la nivel global, peste 550 de milioane de persoane se confruntă cu acest diagnostic complex. De asemenea, se estimează că numărul de persoane diagnosticate cu diabet tip 1 sau diabet tip 2 este într-o creștere continuă estimându-se că, până la sfârșitul anului 2045, numărul va ajunge la peste 780 de milioane.
Atât diabetul de tip 1, cât și cel de tip 2, definesc o tulburare metabolică extrem de extinsă, care are implicații majore asupra tuturor metabolismului tuturor celor trei macronutrienți: proteine, lipide și, în special, glucide. Etiologia patologiilor este multifactorială, însă se speculează că ar fi vorba despre sinergia dintre aceștia, care, în cele din urmă, duce la hiperglicemie cronică. În esență, este vorba despre două fenomene majore: secreție redusă de insulină, hormon care joacă rol în scăderea nivelului glicemiei, și fenomenul de insulinorezistență. Cantitatea glucozei din sânge nu mai poate fi corect gestionată și, în timp, se ajunge la hiperglicemie, cu efecte toxice.
Diabet tip 1 – generalități privind patologia
Conform datelor epidemiologice, din totalul numărului de persoane diagnosticate cu diabet, 5-10% prezintă diabet tip 1. Mai poartă și denumirea de „diabet juvenil”, ca urmare a faptului că manifestările apar încă din perioada copilăriei. La pacienții cu diabet tip 1 este vitală insulina, care se administrează pe întreg parcursul vieții (diabetul de tip 1 mai poartă se mai numește și diabet insulino-dependent). Fiziopatologia bolii implică un deficit absolut de insulină, secundar distrugerii pe fond autoimun a celulelor β-pancreatice secretoare de insulină. De asemenea, se crede că este vorba și despre o componentă genetică semnificativă, care crește riscul de boală.
Simptome diabet tip 1
În etiologia bolii ar mai implicați și factori de risc. Așadar, componenta genetică, expunerea la factorii de risc și procesul autoimun par să dirijeze dinamica evolutivă a bolii. Printre potențialii factori de risc se numără cei de mediu, cum ar fi stresul cronic, infecțiile bacteriene, virale sau chiar parazitare, expunerea la toxine (poluare, fumat, mediul de lucru), deficitul de vitamină D și, în unele situații, chiar influența climatică. În caz de diabet tip 1, simptomele apar în preajma pubertății, uneori chiar în copilăria timpurie, și progresează rapid. În ceea ce privește care sunt principalele simptome asociate diagnosticului de diabet tip 1, putem enumera:
- polidipsie (sete exagerată);
- poliurie (eliminarea unui volum mare de urină, chiar și de peste 2 litri în doar 24 de ore);
- polifagie (nevoia de a mânca foarte mult, în special alimente bogate în zahăr, dulciuri);
- oboseală exagerată și scăderea forței de muncă;
- scădere marcantă în greutate;
- infecții recurente;
- răni care se vindecă greu.
Diagnosticul se pune pe seama nivelului glicemiei, măsurate à jeun, depășirea valorii pragului renal al glucozei cu măsurarea glucozuriei (prezența de glucoză în urină), măsurarea nivelului de hemoglobină glicozilată (HbA1c). Administrarea de insulină este absolut vitală la pacientul cu diabet tip 1, pentru a se asigura o menținere a homeostaziei glicemice. Totuși, boala implică un management mult mai extins, existând un risc crescut de complicații asociate hiperglicemiei cronice. Colaborarea cu medicul diabetolog este esențială pentru o gestionare cât mai eficientă.
Diabet tip 2 – generalități privind patologia
Prin excludere, aproximativ 90% dintre persoanele cu diabet se confruntă cu cealaltă formă, și anume diabet tip 2. Mai poartă și denumirea de diabet de maturitate, ca urmare a faptului că se manifestă după vârsta de 40-45 de ani. Persoanele cu diabet tip 2 prezintă simptome progresive, care se instalează treptat, în fază inițial putând trece neobservat. Deseori, începe cu polidipsie, implicit cu poliurie asociată, dar durata poate fi tranzitorie. În context clinic, acest tip de diabet este diagnosticat ca urmare a faptului că pacientul se prezintă la medic cu infecții recurente, cu o scădere marcantă în greutate, pe fondul unui apetit normal, și cu oboseală generalizată.
În ceea ce privește mecanismul fiziopatologic care duce la diabet tip 2, este vorba despre două fenomene cu repercursiuni negative: rezistența la insulină și funcționarea alterată a celulelor β-pancreatice producătoare de insulină. Persoanele cu diabet tip 2 dezvoltă fenomenul rezistenței la insulină progresiv. Acest fenomen duce la o acțiune deficitară a insulinei: cu alte cuvinte, se observă că hormonul nu își mai îndeplinește efectul hipoglicemiant decât în concentrații foarte crescute față de cele normale. Glucoza este preluată deficitar de către țesuturile periferice și, în același timp, crește eliberarea in vivo, hepatică, de glucoză, ceea ce duce la hiperglicemie:
- În diabet tip 2, există un număr redus de receptori de insulină la nivelul membranei celulare (nu se cunoaște pe deplin cauza, dar se crede că este vorba despre distrugerea acestora);
- În diabet tip 2, există defectele la nivelul receptorilor insulinici, iar din acest motiv nu sunt recunoscuți de către transportorii GLUT (transportori ai glucozei). Astfel, glucoza nu poate fi preluată de celule și metabolizată în scopuri energetice, acumulându-se în sânge.
Deși persoanele cu diabet tip 2 nu depind de administrarea de insulină pentru a supraviețui, se dovedește a fi necesară pentru controlul hiperglicemiei, evitarea progresiei bolii și a riscului de complicații asociate.
Diabet tip 1 versus diabet tip 2 – principalele diferențe
În tabelul de mai jos, sunt prezentate principalele diferențe între cele două tipuri de diabet:
| Caracteristică | Diabet tip 1 | Diabet tip 2 |
| Debut | Brusc, frecvent în copilărie | Progresiv, frecvent după vârsta de 40 de ani |
| Statut ponderal | Subponderal, normoponderal sau supraponderal | Deseori supraponderal |
| Fenomenul de cetoacidoză | Comun | Rar |
| Autoanticorpi (autoimunitate) | Prezenți | Absenți |
| Insulinemia | Deficit absolut de insulină | Deficit relativ de insulină |
| Incidență | Scăzută | Crescută |
| Simptomatologie | Debut brusc | Debut progresiv |
| Prognostic | Risc mult mai crescut de complicații | Risc relativ mai scăzut de complicații |
| Sistemul imunitar | Afectare imediată | Afectare progresivă |
Diabet tip 1 versus diabet tip 2 – principalele similitudini
În ceea ce privește similitudinile, dincolo de mecanismele care stau la baza hiperglicemiei, cele două patologii se aseamănă foarte mult în ceea ce privește simptomatologia. În ambele cazuri, apar fenomenele de poliurie, polidipsie, polifagie. Infecțiile recurente sunt obișnuite, ca urmare a faptului că hiperglicemia afectează sinteza proteinelor, așadar sinteza de anticorpi, principale molecule implicate în răspunsul imun. Există predispoziție genetică în ambele cazuri, istoricul medical deseori scoțând în evidență, atât în caz de diabet tip 1, cât și diabet tip 2, predispoziția familială la o astfel de patologie. Complicațiile cardiometabolice sunt comune ambelor forme.
Foto: Shutterstock
