Diagnosticul de diabet tip 1 este pus de cele mai multe ori încă din copilărie, însă poate apărea și la adulți, fiind boală autoimună în care are loc distrugerea celulelor β-pancreatice care secretă insulină (principalul hormon hipoglicemiant). Conform datelor epidemiologice, aproximativ 5-10% din totalul pacienților cu diabet zaharat suferă de diabet tip 1, afecțiune care se manifestă, înainte de toate, printr-un deficit absolut de insulină. Distrugerea celulelor β-pancreatice poate avea atât o cauză autoimună, cât și alte cauze necunoscute, când este vorba despre diabet tip 1 idiopatic. Această formă de diabet este insulino-dependentă, necesitând monitorizare continuă.
În momentul în care cantitatea de glucoză din sânge este prea mare, pe perioade lungi de timp, apare hiperglicemia cronică. Glucoza reprezintă principala sursă de energie a organismului. Dar ca urmare a faptului că există o disfuncție în producerea insulinei, aceasta nu poate pătrunde în celule pentru a fi folosită drept sursă energetică. În diabet tip 1, pe lângă predispoziția genetică, un rol important îl joacă și factorii de mediu declanșatori. De asemenea, incidența de diabet tip 1 crește în cazul în care există deja un istoric familial al acestei afecțiuni greu de gestionat. Cu alte cuvinte, este vorba despre o sinergie între predispoziție genetică, autoimunitate și mediu.
Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena suplimentul alimentar GlucoSuport; care contribuie la menţinerea glicemiei în limite normale.
Diabet tip 1 – cauze și factori de risc
În diabet tip 1, se observă o distrugere mediată autoimun a celulelor β-pancreatice, de-a lungul mai multor luni sau chiar ani, provocând un deficit absolut de insulină. Deși etiologia concretă nu este pe deplin cunoscută, se crede că există o predispoziție genetică majoră, mai pronunțată îndeosebi în cazul de diabet tip 1 cu debut în copilărie. La cei expuși riscului, se crede în general că infecțiile virale, factorii de mediu (inclusiv dietetici și stresori) pot să declanșeze distrugerea autoimună a celulelor β-pancreatice:
- agenți infecțioși: Coxsackie, enterovirusuri, citomegalovirus, virusul rubeolei, virus gripal B, virus urlian, SARS-CoV-2;
- factori declanșatori: deficiența în vitamina D, toxine, expunerea la stresori, traumatisme, intervenții chirurgicale, emoții puternice, depresie, influențe climatice și altele.
Toți acești factori conduc la o reacție imună orientată greșit, distrugându-se propriile celule cu rol în sinteza insulinei. Hiperglicemia cronică duce la diabet tip 1, iar pacientul, pentru a putea supraviețui, necesită administrare de insulină pe întreaga perioadă a vieții. Diabetul zaharat de tip 1 este una dintre cele mai frecvente boli cronice la copii, dar poate debuta și la vârstă adultă. Prevalența la nivel mondial este de 15 la 100.000 de persoane, iar cele mai mari incidențe sunt în Finlanda și alte țări nord-europene, cu rate de aproximativ 400 de ori mai mari decât în alte țări precum China și Venezuela, unde există cea mai mică incidență raportată de diabet tip 1.
Diabet tip 1 – simptome și manifestări
În ceea ce privește tabloul simptomatologic al bolii, pacienții cu diabet tip 1 prezintă simptome care se caracterizează prin, dar nu se limitează la:
- poliurie (diureză cu volum mai mare de 2 litri pe parcursul a 24 de ore);
- polidipsie (sete exagerată);
- polifagie (foame exagerată);
- astenie generalizată cu scăderea forței de muncă;
- vedere încețoșată;
- scădere inexplicabilă și rapidă în greutate, pe fondul existenței unui apetit crescut;
- stare de iritabilitate și modificări ale dispoziției;
- xerostomie (senzația de gură uscată);
- vindecarea lentă a rănilor și tăieturilor;
- infecții frecvente;
- respirație urât mirositoare (halitoză);
- somnolență.
Simptomele pentru diabet tip 1 sunt relativ ușor de tradus, îndeosebi în cazul adulților. În ceea ce privește copiii cu diabet tip 1, părinții ar trebui să acorde o atenție deosebită necesităților pe care le are: nevoia de a bea lichide mai des, de a mânca mai mult, în conformitate cu scăderea inexplicabilă în greutate. De asemenea, cantitatea de urină eliminată este un simptom relevant pentru copiii cu diabet tip 1.
Diabet tip 1 – diagnostic
Diagnosticarea corectă a pacientului cu diabet tip 1 necesită evaluare de laborator, corelată cu anamneza pacientului în vederea identificării factorilor de risc și istoricului familial. Testele cu utilitate practică în diagnosticul de diabet tip 1 sunt:
- glicemia bazală: glicemie à jeun ≥ 126 mg/dL – posibil diagnostic;
- testul de toleranță la glucoză: glicemie ≥ 200 mg/dL – măsurată la 2 ore;
- hemoglobina glicozilată: HbA1c > 7-10% – control metabolic neadecvat;
- glicozuria: concentrația de glucoză în urină > 180 mg/dL – depășirea pragului renal;
- insulinemia: raport insulinemie/glicemie > 0,3 – insulinom;
- peptidul C: nivel foarte redus sau chiar 0 – diabet tip 1;
- glucagon plasmatic: util în aprecierea funcției celulelor α-pancreatice;
- autoanticorpii: markeri pentru diabet tip 1 autoimun – IAA, ICA, GADA, IA-2, anticorpi anti-insulinici IgG sau IgE;
- corpii cetonici: valori crescute – diabet zaharat decompensat, cetoză, cetoacidoză;
- alte analize: nefropatia și neuropatia diabetică.
Aceste teste sunt utile nu doar pentru a pune diagnosticul de diabet tip 1, ci și ulterior, pentru a monitoriza evoluția bolii și eficiența tratamentului. În absența secreției normale de insulină de către pancreas, glucoza nu va mai fi asimilată, nu va mai fi depozitată sub formă de rezerve în țesuturi (glicogen) și, implicit, nu poate fi utilizată drept sursă energetică. Astfel, se va acumula în sânge (hiperglicemie). Iar când depășește concentrația de 180 mg/dL are loc eliminarea prin mecanisme renale (depășirea pragului renal al glucozei – glicozurie). Deoarece se acumulează în sânge, crește presiunea osmotică, țesuturile se deshidratează, apărând polidipsia și polifagia.
Diagnosticul diferențial ar trebui să includă afecțiuni precum:
- diabetul zaharat de tip 2;
- pancreatita;
- diabetul indus de administrarea de steroizi;
- diabetul insipid;
- bolile fictive;
- glicozuria renală;
- diabetul MODY (diabet de tip adult al tânărului);
- polidipsia psihogenă.
Prin îmbunătățirea homeostaziei glicemice, a tensiunii arteriale, profilului lipidic, pot fi evitate complicațiile asociate afecțiunii. Ratele complicațiilor grave asociate diagnosticului de diabet tip 1 sunt relativ rare. Deși persoanele cu acest diagnostic au o rată de moralitate de până la 2-5 ori mai mare decât persoanele fără diabet, aceasta a scăzut semnificativ în ultimele decenii.
Diabet tip 1 – tratament
Tratamentul pentru diabet tip 1 presupune administrarea permanentă de insulină. Prin urmare, nu este vorba în esență despre tratarea bolii, ci mai degrabă despre gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor asociate diagnosticului de diabet tip 1. Pentru controlul și menținerea homeostaziei glicemice, pacienții sunt nevoiți să își administreze injecții cu insulină.
Sunt necesare și schimbări în ceea ce privește regimul alimentar, cu evitarea alimentelor cu un indice glicemic mare și a celor bogate în zahăr, grăsimi nesănătoase și carbohidrați rafinați. În ultima perioadă, s-au efectuat numeroase studii care vizează impactul pe care activitatea fizică îl are asupra persoanelor cu diabet tip 1. S-a constatat că un nivel moderat de activitate fizică poate ajuta semnificativ la îmbunătățirea controlului glicemiei.
Activitatea fizică are numeroase beneficii pentru pacienții cu diabet tip 1:
- îmbunătățește sensibilitatea la insulină;
- promovează sănătatea cardiovasculară;
- îmbunătățește profilul lipidic;
- reduce riscul de complicații microvasculare, osteoporoză și alte afecțiuni;
- promovează menținerea unei greutăți normale.
De asemenea, pacienților cu diabet tip 1 li se recomandă să își monitorizeze în permanență, cu ajutorul unui glucometru, valorile glicemiei. Administrarea de insulină se face atât la intervale regulate, cât și în circumstanțe specifice, la indicațiile medicului specialist. Pe lângă asigurarea homeostaziei glicemice, este esențial ca pacienții cu diabet tip 1 să se prezinte periodic și la un consult oftalmologic. După 20 de ani de diabet, retinopatia este prezentă la 90% dintre pacienți.
Diabet tip 1 – posibile complicații
Netratat și necorespunzător gestionat, diagnosticul de diabet tip 1 duce la numeroase tipuri de complicații biochimice și metabolice:
- complicații acute: decompensări metabolice care pot fi încadrate în cetoacidoză diabetică, comă hiperosmolară, acidoză lactică, comă hipoglicemică;
- complicații cronice: microvasculare și macrovasculare.
Complicațiile microvasculare includ:
- retinopatie: lezarea retinei oculare (microanevrism, puncte, exudate, edeme);
- nefropatie: proteinurie persistentă, diminuarea filtrării glomerulare, hipertensiune arterială, modificări morfologice ale rinichilor;
- neuropatie: somatică și vegetativă (tulburări ale sensibilității, tulburări motorii, dureri sau manifestări cardiovasculare, impotență, afecțiuni vezicale sau digestive, ulcerația la nivelul picioarelor – piciorul diabetic).
Complicațiile macrovasculare includ:
- ateroscleroza accelerată la nivelul vaselor coronariene (principala cauză de deces, conform datelor, la pacienții diabetici), vaselor cerebrale și arterelor periferice;
- alte complicații cronice: cardiomiopatie diabetică, complicații cronice cutanate, musculo-scheletice, afectare hepatică, disfuncție sexuală.
Diagnosticul necesită abordarea multilaterală a alternativelor de tratament și gestionare, pentru ca, în cele din urmă, pacientul să poată trăi o viață lipsită de complicații. Este necesar consultul periodic la medicul specialist. Clinicianul ar trebui să evidențieze importanța controlului în mod constant al glicemiei, posibilele complicații pe termen lung și obiectivele de management. De asemenea, pacienții ar trebui să cunoască și semnele și simptomele hipoglicemiei, nu doar ale hiperglicemiei, precum și metode viabile de a le gestiona. Pacientul cu diabet tip 1 ar trebui să învețe cum să își monitorizeze glicemia și cum să își administreze injecțiile cu insulină.
