Este o tulburare psihica caracterizata prin alternanta a crizelor de excitatie (manie) si a episoadelor depresive (melancolie).
Psihoza maniaco-depresiva se manifesta, in general, dupa varstele de 30-40 ani. Ea ar putea fi determinata de ereditate, constitutia psihica (subiect picnomorf, adica de conformatie robusta), profilul psihologic sau de o dereglare a centrilor cerebrali ai starii de spirit. Rasturnarile de situatie, de natura fizica sau psihica, de o importanta mare (soc emotional, soc chirurgical, sarcina, menopauza etc.), chiar schimbarea anotimpurilor pot fi, de asemenea, factori declansanti.
Simptome si semne – Subiectul trece periodic prin crize de manie sau de melancolie, intrerupte de faze normale. Accesul se traduce atat pe plan psihic, cat si pe plan fizic: stare de spirit trista sau euforica, idei delirante, tulburari de comportament alimentar si ale greutatii corporale, insomnie si, mai ales, tendinta la sinucidere in faza melancolica.
Tratament – Crizele grave necesita o spitalizare, administrarea de neuroleptice, uneori antidepresoare si, in unele cazuri, recurgerea la electrosocuri. Intre doua crize, tratamentul de fond consta intr-o psihoterapie asociata cu o luare regulata a unui stabilizator al starii de spirit (litiu).
Sinonim: psihoza maniaco-depresiva, tulburare bipolara.
