Dezlipirea de retină reprezintă o afecțiune oculară gravă care apare în momentul în care retina se desprinde de stratul de suport al țesutului din spatele ochiului, numit membrana pigmentară retiniană. Practic, presupune separarea celor două straturi ale retinei, anume epiteliul pigmentar și neuroepiteliul. Orice afecțiune care afectează retina ridică și riscul pierderii vederii. Întocmai din acest motiv, dezlipirea de retină reprezintă o urgență medicală. Cu cât intervenția se va face mai rapid, cu atât prognosticul asociat este mai bun. Separarea structurilor retiniene va duce la formarea unui spațiu în care se adună fluid. Treptat, se ajunge la deteriorarea celulelor retiniene.
Dezlipirea de retină – cauze și factori de risc
Dezlipirea de retină poate fi împărțită în mai mult tipuri clinice, în funcție de mecanismul care stă la baza apariției:
- dezlipirea regmatogenă: cea mai comună formă, caracterizată prin ruperea retinei, ceea ce permite pătrunderea fluidului vitros în spațiul subretinian. Cauzele sunt în strânsă asociere cu degenerescența maculară și retiniană, în special în contextul miopiei severe netratate;
- dezlipirea exudativă: această formă apare fără rupturi retiniene, însă tot din cauza fluidului care se acumulează în spațiul subretinian, adesea în asociere cu diferite condiții patologice precum uveita, tumorile, sindromul de insuficiență cardiacă congestivă;
- dezlipirea tracțională: se produce atunci când pe suprafața retinei se dezvoltă patologic un țesut fibros (cicatrice), care exercită tensiune asupra acesteia și determină dezlipirea. Foarte des se asociază cu diabetul zaharat și proliferarea membranei epiretiniene (vitroretinită).
Există mai multe cauze favorizează dezlipirea de retină, cum ar fi:
- rupturi retiniene, pe fondul degenerescenței maculare, traumelor oculare directe;
- miopia severă;
- tumori oculare (melanomul ocular), metastazele oculare;
- intervenții chirurgicale oftalmologice (chirurgia cataracte, vitrectomia) pot crește riscul ca dezlipirea retiniană să aibă loc;
- uveita, retinopatiile (diabetică, de prematuritate);
- boala Coats;
- sarcoidoza;
- sifilisul;
- toxoplasmoza;
- tuberculoza;
- tratamentele cronice cu corticosteroizi;
- sindromul Vogt-Koyanagi-Harada, sindromul Stickler, sindromul Marfan;
- preeclampsia, eclampsia, hipertensiunea arterială;
- necroza acută a retinei;
- retinita pigmentară, retinita cu citomegalovirus (retinita CMV), retinopatia hipertensivă.
Dezlipirea de retină regmatogenă, spre exemplu, se consideră a fi oarecum un fenomen normal, asociat modificărilor degenerative care apar odată cu înaintarea în vârstă. Drept urmare, riscul ca dezlipirea de retină să apară crește odată cu înaintarea în vârstă, și tinerii adulți și chiar copiii se pot confrunta cu simptome asociate cu dezlipirea de retină. Istoricul familial pozitiv, în egală măsură, crește riscul ca dezlipirea de retină să aibă loc și la alți membri ai familiei. Persoanele cu diabet zaharat și retinopatie diabetică asociată au un risc semnificativ mai mare. Afectarea în trecut a retinei, cu episoade anterioare de ruptură retiniană, cresc riscul acestei afecțiuni.
Dezlipirea de retină – semne timpurii și simptome asociate
Simptomele dezlipirii de retină pot fi subtile la început, dar devin din ce în ce mai evidente pe măsură ce procesul patologic progresează. Semnele timpurii asociate cu dezlipirea de retină ar putea include:
- fosfene, adică perceperea unor flash-uri luminoase în câmpul vizual, a unor scântei, adesea descrise ca fiind similare cu fulgerele;
- miodezopsii, adică apariția unor puncte negre, unor „muște” care plutesc în câmpul vizual;
- deteriorarea graduală a acuității vizuale cu vedere încețoșată, atât centrală, cât și periferică;
- dezlipirea retiniană poate duce și la apariția unei senzații de umbră sau perdea care pare să acopere câmpul vizual, se mișcă în raza acestuia.
Deseori, persoanele la care se suspectează dezlipirea de retină descriu o pierdere progresivă sau fixă a acuității vizuale, de obicei începând de la periferia câmpului vizual și continuând treptat spre centrul acestuia.
Dezlipirea de retină – protocol de diagnostic
Dezlipirea de retină se diagnostichează folosindu-se investigații imagistice specifice. Totuși, la început se fac teste de acuitate vizuală și investigații mai rapide. Anamneza poate evidenția, în mod obișnuit, anumite patologii subiacente care cresc riscul ca persoana să dezvolte dezlipirea de retină, cum ar fi diabetul sau inflamațiile oculare. Protocolul de diagnostic include:
- examinarea cu lampă cu fantă;
- fundoscopia;
- ecografia oculară;
- tomografia în coerență optică (OCT).
De obicei, acestea se recomandă după testarea acuității vizuale și certificarea faptului că există un proces patologic la nivelul ochiului. Dezlipirea retiniană, în special în situația în care există rupturi izolate, care nu implică separarea straturilor retinei, se poate prezenta doar cu simptome miodezopsii și fosfene, tranzitorii, care ar putea trece neobservate.
Dezlipirea de retină – alternative de tratament
Tratamentul dezlipirii este urgent și poate include diferite tipuri de intervenții, în principal cele chirurgicale. Opțiunile terapeutice includ:
- procedura de tip scleral buckling: o bandă flexibilă se fixează la nivelul sclerei, astfel încât să se apropie peretele ocular de retina detașată. De obicei banda aplicată este din siliciu;
- vitrectomia: presupune îndepărtarea umorii vitroase („gelul” care umple globul ocular), în vederea permiterii reparării mai ușoare a retinei și eliminării fluidului acumulat la nivelul acesta. Ulterior, tratamentul cu laser ajută la închiderea rupturii retiniene;
- retinopexia pneumatică: dezlipirea de retină poate fi tratată eficient și prin injectarea unui gaz în cavitatea vitroasă, pentru a împinge retina detașată înapoi la loc. Ulterior, se intervine cu laser pentru a sigila ruptura;
- terapia cu laser: se folosește pentru a sigila rupturile retiniene și pentru a preveni, la nevoie, extinderea dezlipirii. De obicei se realizează ca parte a altor tratamente chirurgicale viabile când apare dezlipirea de retină sau ca procedură separată.
În dezlipirea de retină exudativă, tratamentul se poate concentra pe gestionarea comorbidității asociate, cum ar fi uveita sau insuficiența cardiacă, pentru a reduce riscul de acumulare de fluid în spațiul subretinian.
Dezlipirea de retină – complicații și riscuri asociate
Dezlipirea de retină are un prognostic destul de variabil. Acesta este dictat mai ales de tipul de detașare și stadiul în care pacientul se prezintă. Pentru În dezlipirea de retină regmatogenă, spre exemplu, un factor esențial de prognostic este dacă macula sau nu rămâne atașată. Într-un studiu s-a observat că 83% dintre persoanele care încă aveau macula atașată în momentul prezentării la medic au reușit să-și păstreze o acuitate vizuală relativ bună. Dacă dezlipirea de retină a dus la detașarea maculei, prognosticul asociat a fost mult mai slab, cu scăderea semnificativă, chiar și cu tratament, a acuității vizuale. Dacă se intervine în primele 3 zile, rezultatele sunt mai bune.
Dezlipirea de retină poate duce la următoarele complicații:
- pierderea permanentă a vederii, ca urmare a degenerării fotoreceptorilor de la acest nivel;
- scăderea acuității vizuale, chiar și după ce dezlipirea de retină a fost tratată chirurgical, din cauza modificărilor structurale permanente de la nivelul retinei;
- recidiva, în special la persoanele cu factori de risc predispozanți, cum ar fi miopia severă, retinopatia diabetică. Dezlipirea de retină poate recidiva, iar tratamentul este deseori relativ mai dificil;
- proliferarea vitroretiniană, o complicație postoperatorie frecventă și destul de gravă. Apare la aproximativ 5-10% dintre persoanele la care dezlipirea retiniană a fost tratată chirurgical (sau alte afecțiuni oculare) și constă în dezvoltarea unor membrane fibroase pe retină. Prin tensiunea pe care o exercită, pot crește riscul ca dezlipirea retiniană să recidiveze. În egală măsură, face ca tratamentul chirurgical să fie mult mai dificil;
- endoftalmita (secundară intervenției chirurgicale);
- cataracta (în urma vitrectomiei utilizată pentru tratament);
- creșterea presiunii intraoculare (glaucom);
- hemoragia intraoculară (vitreană sau subretiniană);
- edem macular cistoid, care de obicei este o complicație postoperatorie, dar poate apărea și spontan ca urmare a procesului de dezlipire retiniană. Managementul include administrarea de antiinflamatoare și/sau injectarea intraoculară a agenților farmacologici;
- dezlipirea maculară este o complicație severă, deoarece macula este formațiunea implicată în asigurarea vederii centrale. Dezlipirea retiniană care afectează și macula este deosebit de agresivă, putând duce la pierderea permanentă a vederii centrale, chiar și după intervențiile chirurgicale.
foto: shutterstock.com
