Inotul nu este doar un sport, ci o activitate pe care o poate practica oricine, la orice varsta, si care aduce numai beneficii, de la slabit si intarirea muschilor la vindecarea unor anumite afectiuni ale aparatului locomotor. Inotul se poate practica in orice anotimp, chiar daca este mai popular pe timpul verii, si, inainte de orice, este o activitate cu adevarat distractiva.
Nu trebuie sa asteptati vara pentru a face cure de inot la mare sau in stranduri. Acum exista o multime de bazine si piscine acoperite care va permit sa practicati regulat acest sport in orice anotimp. Orele de inot reprezinta nu doar un prilej de buna-dispozitie si socializare, ci si o metoda eficienta de a va fortifica organismul, in timp ce de fapt va distrati. Mult mai eficient decat alergatul, aerobicul, fitnessul ori ridicarea greutatilor, inotul nu va solicita atat de mult articulatiile si sistemul muscular, desi pune in miscare, simultan, toate grupele de muschi.
Beneficiile inotului
- Fortifica articulatiile
Spre deosebire de toate celelalte exercitii fizice care va pun la incercare articulatiile, inotul le fortifica fara ca acestea sa suporte greutatea corpului, fiind preluata de apa. Acelasi lucru este valabil si in cazul muschilor, ce nu trebuie sa sustina propria greutate. Astfel, doua treimi din masa musculara se dezvolta fara ca articulatiile sa fie supuse vreunui efort, ba mai mult, ligamentele se intaresc crescandu-le si flexibilitatea. Inotul iti pastreaza oasele si articulatiile sanatoase.
- Sporeste capacitatea respiratorie
Inotul va dezvolta plamanii carora, in timp, le va creste capacitatea respiratorie. Respiratia devine mai eficienta, inotul fiind benefic si pentru persoanele ce sufera de astm. Potrivit unor studii de profil, cresterea capacitatii respiratorii si inhalarea de aer umed imbunatatesc functia pulmonara si reduc severitatea crizelor de astm.
- Stimuleaza circulatia, iar rezistenta organismului creste
Pentru ca toate grupele de muschi sunt puse in miscare simultan, frecventa cardiaca va creste, pentru a putea furniza mai mult oxigen pentru activitatea musculara. Astfel, rezistenta organismului va creste in timp, iar efortul depus va fi tot mai putin resimtit.
- Ajuta la slabit si la eliminarea celulitei
Inotul te ajuta sa slabesti, pentru ca accelereaza arderea caloriilor, concomitent cu cresterea metabolismului. In timp, grasimea va fi inlocuita de muschi, ceea ce poate duce la o scadere importanta in greutate – mai ales daca in acelasi timp aveti o dieta controlata. Inotul combate celulita, elimina stratul de grasime de pe abdomen si dezvolta indeosebi muschii pectorali, fesieri, pe cei ai coapselor si spatelui.
- Creste ritmul de vindecare
Inotul ajuta la o vindecare mai rapida a unor boli – cum ar fi dizabilitatile fizice, hernia de disc, astmul – si ii ajuta pe cei cu artrita.
- Ajuta la eliminarea stresului
Practicarea inotului te ajuta sa scapi de stres, de starile depresive si de cele de anxietate.
Alte avantaje
Ca un argument in plus in practicarea acestui sport, trebuie subliniat ca inotul modeleaza foarte frumos corpul, ceea ce le-ar putea interesa mai ales pe femei. Astfel, in timp si practicand acest sport regulat – nu ca sport de performanta, ci de placere – vi se subtiaza talia, picioarele vi se alungesc, umerii se rotunjesc, iar sanii vi se vor contura foarte frumos. Mai mult, potrivit specialiştilor, un minut de înot echivaleaza cu patru minute de mers pe jos. Un studiu de profil semnala faptul ca, pentru pierderea unui kilogram sunt necesare peste 96 de ore de marş, peste 18 ore de alergare sau de doar 9 ore de inot.
La ce trebuie sa aveti grija
Si in cazul inotului, ca in orice alta activitate sportiva, exista cateva reguli esentiale ce trebuie respectate. Astfel, nu este bine sa inotati daca n-ati mancat nimic in ultimele 5 ore, dar nici sa inotati imediat dupa ce ati luat masa. Nu intrati niciodata brusc în apa rece dupa ce ati stat la soare timp indelungat sau dupa un efort sustinut. De asemenea, trebuie sa beti multe lichide, pentru a compensa apa eliminata de corp in timpul inotului. Pentru a evita otitele sau alte complicatii, protejati-va urechile si ochii, cel mai bine purtand ochelari de protectie si casca, ba chiar si dopuri de urechi. Ochelarii trebuie sa fie flexibili, cu protectie impotriva razelor ultraviolete. Daca nu aveti acest minim echipament, stergeti-va bine in zona ochilor si in urechi cu un prosop curat ori servetel de hartie, imediat dupa ce ati iesit din apa.
Mircea Doaga