Depresia postnatală este o tulburare psihiatrică care, conform datelor epidemiologice, afectează 1 din 7 femei în primul an după naștere. Cauzele care duc la depresie postnatală sunt variate și includ sinergia între modificările hormonale, predispoziția genetică și factorii de mediu, dar în jur de 50% din cazurile de depresie postnatală rămân nediagnosticate din cauza stigmatizării și a reticenței pacientelor în a-și dezvălui simptomele. De asemenea, frecvent este confundată cu așa-zisa tristețe postnatală (baby blues), care este o stare tranzitorie de labilitate emoțională. În schimb, depresia postnatală poate fi severă, mai ales când ia forma de psihoză postpartum.
Ce este depresia postnatală?
Prin depresie postnatală se înțelege o formă specifică de depresie majoră care apare în perioada postpartum (după naștere), de obicei în primele 4-6 săptămâni. Totuși, poate debuta chiar și la câteva luni după naștere. Se manifestă printr-un sentiment persistent de tristețe, scăderea stimei de sine, lipsa de energie, scăderea capacității de a desfășura activități zilnice și sentimentul unei legături emoționale slabe cu nou-născutul.
Tipuri de depresie postnatală
În funcție de intensitatea simptomelor, depresia postpartum poate fi clasificată în:
- ușoară: simptome moderate, care nu afectează semnificativ viața zilnică;
- moderată: afectează capacitatea de îngrijire a nou-născutului, relațiile interpersonale, nou-născutul este inadecvat îngrijit, hrănit;
- severă: care poate lua forma ideilor de autovămătare sau infanticid sau psihoza postpartum, o afecțiune rară și gravă ce necesită tratament de urgență.
Majoritatea femeilor se confruntă cu depresie postnatală în forme ușoare și moderate. Însă, mai ales în lipsa unui tratament și gestionării corespunzătoare, progresiv se poate ajunge la o formă mult mai severă a afecțiunii, cu stări negative dificil de gestionat.
Depresie postnatală – cauze și factori de risc
Cauzele care duc la depresie postnatală nu sunt pe deplin înțelese, însă posibilele etiologii care duc la apariția acesteia includ modificări hormonale, predispoziția genetică și factorii de mediu, mai ales stresul psihosocial. Scăderea rapidă a nivelurilor de estrogen și progesteron în perioada următoare nașterii, împreună cu stresul și privarea de somn care însoțesc de cele mai multe ori nevoia de îngrijire a nou-născutului, pot duce la starea de depresie postnatală, în special la acele persoane susceptibile. S-a observat că mamele cu diabet gestațional, care au născut băieți, care au avut antecedente de depresie și au născut cu anestezie epidurală au un risc mai mare.
Alți factori care pot crește riscul de depresie postnatală sunt următorii:
- factori psihologici: istoricul pozitiv de depresie și anxietate, reticența față de sexul copilului și istoricul de abuz sexual;
- factori de risc obstetrici: sarcina cu risc ridicat, spitalizarea în timpul sarcinii, evenimentele traumatice în timpul nașterii (operația cezariană de urgență, trecerea in utero a meconiului, prolapsul cordonului ombilical, nașterea prematură, sugari cu greutatea mică la naștere);
- factori social: lipsa sprijinului din partea familiei, violența domestică, fumatul în sarcină și vârsta redusă a mamei;
- stilul de viață: obiceiurile alimentare nesănătoase, scăderea nivelului de activitate fizică sau deficitul de vitamină B6 (este redusă conversia în triptofan și, ulterior, serotonină, așa-zisul „hormon al fericirii”), lipsa somnului etc.
Istoricul familial de tulburări psihiatrice este un alt factor de risc pentru depresie postnatală. În egală măsură, hipotiroidismul postpartum, o posibilă complicație care apare la scurt timp după naștere, poate mima simptomele de depresie postnatală sau chiar complica această afecțiune.
Simptome și semne de depresie postnatală
Persoanele cu depresie postnatală manifestă o combinație variată de simptome emoționale, dar și fizice și comportamentale:
Simptome emoționale și cognitive
- tristețe persistentă, sentiment de gol interior, anxietate accentuată;
- sentimente nejustificate de vinovăție, inutilitate, scăderea lipsei de sine;
- pierderea interesului pentru activități care anterior aducea plăcere (anhedonie);
- dispoziție depresivă (subiectivă sau observată) în cea mai mare parte a zilei;
- dificultăți de concentrare și în luarea deciziilor;
- gânduri intruzive, teama excesivă legată de sănătatea copilului;
- idei suicidare sau gânduri de autovătămare, infanticid.
Simptome fizice și comportamentale
- tulburări de somn (insomnie sau hipersomnie);
- oboseală accentuată, chiar și după odihnă;
- pierderea sau creșterea apetitului;
- dureri de cap, probleme gastrointestinale;
- dificultăți în relaționarea cu bebelușul (hrănirea acestuia, joaca);
- evitarea contactului social;
- lipsa motivației pentru autoîngrijire și realizarea sarcinilor zilnice.
Simptomele pe care persoanele cu depresie postnatală le prezintă sunt aproape identice cu cele pe care le prezintă, în general, persoanele cu depresie. Singurele diferențe, totuși, sunt nașterea recentă și dificultățile în relaționarea și stabilirea unei legături emoționale cu nou-născutul. De altfel, diagnosticul de depresie postnatală este pus când sunt prezente cel puțin cinci simptome depresive dintre cele menționate, timp de cel puțin două săptămâni.
Tratament depresie postnatală
În caz de depresie postnatală, tratamentul se individualizează în funcție de severitate și nevoile mamei. Alternativele actuale de tratament includ:
Psihoterapia
- terapia cognitiv-comportamentală (CBT);
- terapia de susținere;
- terapia interpersonală.
Tratament medicamentos
- inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS: sertralină, fluoxetină);
- antidepresive triciclice (amitriptilină);
- reglatori ai somnului, anxiolitice (însă pe termen scurt).
Suport social și grupuri de sprijin
- implicarea familiei și prietenilor, acceptarea faptului că boala există și are un impact foarte puternic asupra mamei;
- grupurile de sprijin pentru mamele cu depresie postnatală sunt foarte eficiente și ajută foarte mult la gestionarea adecvată a simptomelor.
Schimbări ale stilului de viață
- practicarea regulată de exerciții fizice ușoare, adaptate;
- alimentație echilibrată;
- adoptarea unui program regulat de somn.
Cât durează depresia postnatală?
Durata depresiei variază în funcție de factorii individuali și de momentul în care se intervine:
- fără tratament, simptomele pot persista luni întregi, chiar ani, afectând relația dintre mamă-copil;
- cu tratament adecvat, multe proaspete mămici cu depresie postnatală observă o ameliorare semnificativă în 6-12 săptămâni de la inițierea acestuia;
- în cazuri severe de depresie postnatală, depresia poate evolua spre o tulburare depresivă de natură cronică, care necesită tratament pe termen lung.
Întârzierea tratamentului și negarea afecțiunii sunt factori ai unui prognostic nefavorabil. S-au observat cazuri în care pacientele cu depresie postnatală au avut simptome chiar și timp de până la 3 ani după naștere. Datele arată că afecțiunea are un impact negativ asupra legăturii părinte-copil. Adesea, copilul este tratat inadecvat, chiar vătămat fizic, de cele mai multe ori având un impact negativ asupra creșterii și dezvoltării sale.
Nou-născuții ale căror mămici au fost ulterior diagnosticate cu depresie postnatală sunt relativ mai predispuși să devină adolescenți cu tulburări de comportament, să dezvolte afecțiuni de tip psihiatric și să aibă o dezvoltare cognitiv alterată. A mai fost observată și o incidență ridicată a obezității și problemelor de interacțiune socială în rândul copiilor ale căror mame au prezentat depresie postnatală, fără intervenție terapeutică în timp util.
Depresie postnatală – sfaturi pentru management adecvat
În vederea asigurării unui management cât mai corect și evitării complicațiilor, se recomandă:
- conștientizarea simptomelor de depresie postnatală și solicitarea ajutorului medical;
- comunicarea cu medicul specialist;
- implicarea partenerului și familiei;
- organizarea timpului și stabilirea unui program echilibrat între timpul personal și îngrijirea bebelușului;
- practicarea activităților de relaxare (citit, meditație, yoga, plimbări în aer liber);
- evitarea izolării, deoarece interacțiunea socială este foarte importantă;
- adoptarea unui stil sănătos de viață (alimentație echilibrată, activitate fizică moderată).
Foto: shutterstock.com
