Depresia postnatală sau depresia postpartum este o afecţiune care se manifestă prin stări inexplicabile de tristeţe după naştere, episoade de nelinişte şi iritabilitate, lipsa apetitului, a energiei, lipsa motivaţiei pentru activităţile zilnice, insomnie sau oboseală accentuată, fără cauze clare.
Încă sunt efectuate studii pentru a înţelege pe deplin depresia postnatală şi cauzele ei. Există mai multe ipoteze ce corelează dezvoltarea acesteia cu schimbările hormonale care se petrec în corpul unei femei pe perioada sarcinii.
De obicei, depresia postnatală nu durează mai mult de câteva săptămâni, însă noi cercetări arată ca aceasta se poate prelungi şi pe o perioadă de până la trei ani.
Depresia postnatală, factori de risc
Un studiu recent a monitorizat 5000 de mămici pe o perioadă de trei ani de la naştere. Cercetările au scos la iveală faptul că 25% dintre acestea prezentau încă semne de depresie postnatală chiar şi la trei ani după ce au dat naştere.
Mamele care au dezvoltat diabet gestaţional, o formă de diabet temporară care se manifestă doar în timpul sarcinii, sau care au avut un istoric de depresie sau tulburări bipolare au prezentat cel mai mare risc de a se confrunta cu depresia postnatală.
În 2015 un studiu realizat în Brazilia a descoperit că, din 3.000 de mame care au participat la cercetare, 25% aveau încă simptome de depresie postnatală chiar şi la doi ani după naştere.
Bărbaţii pot fi şi ei afectaţi la rândul lor de depresie după naşterea partenerei
Interesant este faptul că şi bărbaţii pot să sufere de depresie la venirea pe lume a unui copil. Un studiu ce a monitorizat 1.667 de familii din Finlanda a descoperit faptul că atât femeile, cât şi bărbaţii pot să sufere de depresie după o naştere în familie.
Aceştia pot fi la rândul lor afectaţi emoţional de toate schimbările ce au loc în rutina familiei o dată cu venirea pe lume a unui nou născut.