Sa nu mai poti sa te bucuri de nimic este simptomul estential al depresiei. Cand vorbim despre depresie, vorbim despre o suferinta interioara survenita in urma unei pierderi – care poate fi o persoana, un ideal sau un obiect cu semnificatie. Odata instalata, ea opacizeaza capacitatea de a da si de a primi afectiune, deterioreaza major relatiile cu ceilalti, dar si cu sine.
Depresia este una dintre cela mai vechi boli cunoscute si descrise in istoria umanitatii, regasindu-se in toate culturile si civilizatiile, indiferent de perioada istorica. Primele referinte a ceea ce ar putea fi un prim tablou clinic este descris de catre Euripide in tragedia antica „Oreste” prin mentionarea unor elemente care pot fi considerate veritabili indicatori ai depresiei, cum ar fi pierderea apetitului alimentar, dezinteres fata de lume, somn in exces, neglijenta corporala, plans des si constant, sentiment de neajutorare.
Multe nume, o singura boala
Hipocrates, parintele medicinei este cel care ii da un prim nume depresiei, melancolia, care s-a pastrat pana in secolul XIX, facand referire la latura afectiva a suferintei. In Evul Mediu, in cronicile manastirilor, sub influenta gandirii teologice, credinciosii si calugarii sunt avertizati de pericolul „demonului amiezii”, care venea sa le otraveasca sufletul facandu-i apatici.
In secolul XIX, psihiatrul german Emil Kraepelin a folosit ca termen general „stari depresive”, fiind mai potrivit pentru ceea ce era denumit, pana atunci, melancolie. Pe de alta parte, Sigmund Freud, parintele psihanalizei, a oferit o perspectiva psihologica, punand accentul pe faptul ca in locul doliului apare o melancolie.
Melancolia se remarca din punct de vedere psihic ca o indispozitie foarte dureroasa, printr-o anulare a interesului pentru lumea exterioara, prin pierderea capacitatii de a iubi, prin inhibarea oricarei performante si prin deprecierea increderii in sine, depreciere ce se manifesta prin reprosuri si insulte facute siesi si care merg in unele cazuri pana la o asteptare deliranta a pedepsei. Doliul profund, reactie la pierderea unei persoane iubite, include aceeasi dispozitie dureroasa, pierderea interesului pentru lumea exterioara.
Dr. Anamaria Ciubara: „Stresul, unul dintre cei mai importanti factori declansatori ai depresiei”
Complicatia fatala a depresiei
In prezent, Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) considera depresia o boala comuna la nivel mondial, cu peste 300 de milioane de persoane afectate. Depresia este diferita de fluctuatiile obisnuite ale dispozitiei si de raspunsurile emotionale scurte la provocarile cotidiene. Cand este de lunga durata si cu o intensitate moderata sau severa, depresia poate deveni o stare grava de sanatate.
Provoaca o suferinta majora si o performanta scazuta in profesie, la scoala si in familie. Complicatia cea mai severa a depresiei este sinuciderea. Conform OMS, aproape 800.000 de persoane mor din cauza sinuciderii in fiecare an. Sinuciderea este a doua cauza principala de deces pentru categoriile de varsta 15-29 de ani.
De ce ne temem sa mergem la psiholog?
Semne ale depresiei
Conform DSM (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders), poate fi considerata tulburare depresiva prezenta a minimum cinci criterii pentru o perioada de timp de cel putin doua saptamani:
- Dispozitie depresiva cu un acut sentiment subiectiv de tristete, gol, absenta sperantei, iar in unele cazuri plans fara un motiv aparent;
- Apetit scazut pentru activitatile zilnice obisnuite;
- Pierdere semnificativa in greutate, fara a tine dieta, sau crestere in greutate, scadere sau crestere a apetitului alimentar;
- Insomnie sau hipersomnie;
- Agitatie psihomotorie;
- Oboseala sau lipsa de energie in activitatile zilnice;
- Sentimente zilnice de inutilitate, vinovatie excesiva sau inadecvare;
- Capacitate diminuata de a gandi sau de concentrare, sentimente de indecizie, prezente in fiecare zi;
- Ganduri de moarte care revin (nu doar teama de moarte), idei recurente de suicid fara un plan specific sau o tentativa ori plan de suicid.
Cea mai buna optiune pentru ceea ce este considerata boala secolului XXI, in functie de gravitate si mai ales daca exista un diagnostic, este tratamentul medicamentos, impreuna cu psihoterapia.
