Zincul este un micronutrient esențial pentru sănătatea umană, având funcții extinse într-o serie de procese vitale, cum ar fi metabolismul glucidelor, lipidelor și proteinelor, a acizilor nucleici, precum și în transcripția genelor. De asemenea, joacă rol important în asigurarea funcționalității sistemului reproductiv, imunitar și a procesului de vindecare a rănilor. Drept urmare, persoanele cu deficit de zinc vor prezenta, în primă instanță, simptome cantonate la nivelul acestor sisteme. La nivel microcelular, acționează prin modularea funcției normale a macrofagelor, neutrofilelor și celulelor imunitare NK (natural killers), precum și a activității complementului imunitar.
Nu este neobișnuit ca persoanele cu deficit de zinc să fie mult mai predispuse, astfel, infecțiilor cu microorganisme patogene. La nivel mondial, în special în țările în curs de dezvoltare, multe persoane se confruntă cu deficit de zinc. Organizația Mondială a Sănătății consideră că, de fapt, ar fi vorba despre o problemă majoră de sănătate și un factor de risc semnificativ pentru boală. În primul rând, persoanele cu deficit de zinc tind să prezinte o serie de tulburări complexe, cum ar fi tulburări în creștere și dezvoltare, disfuncție reproductivă, inflamația cronică, manifestări gastrointestinale și chiar dermatologice. Populația cu risc este reprezentată de copii și bătrâni.
Deficit de zinc – cauze și factori de risc
Zincul (Zn2+) este un cation divalent care nu poate fi sintetizat in vivo. Astfel, concentrația este în strictă dependență de aportul exogen. Pentru a se evita starea descrisă prin deficit de zinc, se consideră că aportul alimentar zilnic al zincului ar trebui să fie de 3 miligrame la copii, iar la adulți de 8 miligrame (femei) și 11 miligrame (bărbați). Pentru a se evita cazurile de deficit de zinc în rândul femeilor însărcinate și care alăptează, necesarul zilnic crește 4-5 miligrame. Este uzual ca în regiunile în curs de dezvoltare, simptomele asociate cu deficit de zinc să apară mai ales din cauza malnutriției, pe când în cele dezvoltate se asociază bolilor cronice și îmbătrânirii.
În practica clinică, există două forme de deficit de zinc: forma dobândită și cea moștenită. Cea dobândită este secundară mai multor factori, cum ar fi aportul nutrițional scăzut, incapacitatea de a absorbi micronutrientul, creșterea cererilor metabolice sau pierderile excesive de zinc. De multe ori, este vorba despre sinergia dintre mai multe procese care duc la deficit de zinc. De aceea, persoanele cu formă dobândită de deficit de zinc pot prezenta următoarele (cauzele se descriu și drept factori de risc, în special dacă nu sunt de natură medicală):
- Deficit nutrițional: lipsa aportului de carne (principala sursă alimentară de zinc), consumul excesiv de fitați (prezenți în leguminoase, semințe, soia, cereale integrale) sau oxalați (care se găsesc în spanac, nuci, ceaiuri, bame);
- Boli cronice: boli gastrointestinale cronice, diabet, boli hepatice, boli renale, consum cronic de alcool, infecție cu HIV sau alte infecții cronice;
- Tratamente cu diferite medicamente: penicilină, alte tipuri de antibiotice, diuretice, precum și valproat de sodiu, care pot duce la deficit de zinc prin inhibarea absorbției cationului. De asemenea, riscul crește semnificativ la persoanele vegetariene aflate sub tratament.
Alte cauze
Absorbția de zinc este deficitară dacă se asociază cu ingestia concomitentă de calciu, fosfați și fitați. Aportul inadecvat, care frecvent duce la deficit de zinc, se observă la persoane cu nutriție parenterală exclusivă, la persoanele cu diete vegetariene și anorexie nervoasă. Cele mai uzuale cauze medicale pentru absorbția inadecvată, care poate duce la deficit de zinc, sunt boala Crohn și sindromul intestinului scurt, infecția cu parazitul Ancylostoma duodenale (anchilostomiaza), insuficiența pancreatică. Alte cauze care pot duce la forma dobândită de deficit de zinc includ, de asemenea, și următoarele situații:
- Creșterea cererii metabolice: sarcina și alăptarea (+3-5 miligrame, față de doza zilnică care este recomandată, până la două luni postpartum);
- Pierderi excesive: arsuri, hemodializă, diaree, pierderi urinare (consum de alcool, diuretice) care pot duce la deficit de zinc pentru o perioadă de câteva luni.
Principala formă moștenită când vine vorba de deficit de zinc este acrodermatita enteropatică. Aceasta este o boală rară, a cărei incidență este estimată a fi de 1 la 500.000 de persoane. Apare ca urmare a mutației autosomal recesive a genei SLC39A4, care codifică transportului Zip4. În astfel de situații, Zip4, principalul transportor al zincului, nu se mai exprimă la nivel intestinal, iar absorbția zincului este compromisă.
Deficit de zinc – semne și simptome
Indiferent dacă este vorba despre deficit de zinc dobândit sau moștenit, simptomele sunt relativ similare, deși implicarea cutanată tinde să fie mai ușoară în cazul formei dobândite a deficitului. În Orientul Mijlociu, s-a observat că persoanele cu deficit de zinc prezintă tulburări de creștere, patologie ulterior denumită „nanism nutrițional” și pusă pe seama aportului ridicat de fitați, dar și absorbției deficitare a zincului. Persoanele cu deficit de zinc prezintă simptome cantonate la nivelul mai multor organe și sisteme de organe, cum ar fi:
- sistemul reproducător: hipogonadism, maturizare sexuală întârziată, oligospermie;
- sistemul nervos central: instabilitate emoțională, tulburări mentale, fotofobie, miros și gust afectate, concentrare și atenție deficitare;
- sistemul imunitar: infecții recurente, răni care se vindecă greu;
- sistemul digestiv: diaree, scăderi în greutate.
Pielea şi părul, afectate şi ele
În deficit de zinc menținut pe perioade lungi de timp, apar și manifestările cutanate. Acestea se consideră a fi progresive, interesând în special zona periorală, luând forma cheilitei unghiulare. Deseori, sunt implicate și zonele expuse frecării, cum ar fi coatele, genunchii, degetele, precum și osul sacrum și gleznele. Leziunile asociate cazurilor de deficit de zinc sunt plăci solzoase și eczematoase, uneori veziculoase sau pustuloase. Plăcile pot prezenta o crustă neagră, marginile acesteia fiind ușor reliefate, cu descuamare centrală și lichenificare. Afectarea unghiei apare ca panarițiu, inflamarea cuticulei, apariția liniilor Beau (benzi transversale albe) pe suprafața ei.
Și părul tinde să fie afectat, acesta întâi subțiindu-se, devine fragil la vârfuri și prezintă aspectul nesănătos tipic. Deficitul moștenit – acrodermatita enteropatică – este o formă rară, care include malabsorbție și devine deseori asimptomatică la 4-6 luni după ce copilul nu mai este alăptat la sân. Simptomele clinice includ iritabilitate, tulburări de creștere, scăderea acuității vizuale mai ales pe timp de noapte, sindromul Pica și fotofobie. Afectarea cutanată include leziunile tipice, localizate îndeosebi la nivel perioral, perineal, fesier, foarte asemănătoare arsurilor. Apare și o distrofie a unghiilor, alopecie precoce, cu infecții frecvente, recurente și răni greu vindecabile.
Foto: shutterstock.com
