Insuficienta a dezvoltarii intelectuale. Deficienta mintala se deosebeste de psihozele infantile primitive, de sindroamele de carenta (spitalismul) si de deficitele senzoriale, perceptive sau motorii (surditate, instabilitate psihomotorie, dislexie). Ea grupeaza ansamblul de afectiuni care impiedica accesul copilului la autonomie si la adaptare sociala.
Cauze – Deficienta mintala poate fi congenitala: aberatii cromozomiale (trisomia 21), tulburare ereditara de metabolism, boala endocrina a tiroidei sau paratiroidei, malformatie craniocerebrala, facomatoza, epilepsie. Ea poate, de asemenea, sa fie dobandita, in urma unei boli infectioase (rubeoIa, toxoplasmoza) contractata de mama in timpul sarcinii, unei encefalite, unei meningite sau unei suferinte cerebrale (provocata de o anoxie, o hemoragie, un icter nuclear (sindrom caracterizat prin leziuni ale nucleilor cenusii ai creierului). In 50% dintre cazuri, cauza ramane necunoscuta.
Tratament – Orientarea si tratamentul copilului depind de mai multi factori: structura afectiva (uneori foarte bogata); starea functiilor senzoriale, motorii si instrumentale; stabilitatea comportamentului; armonia familiala; toleranta mediului etc. Copilul are mai ales nevoie sa simta incredere in altii si in el insusi. Asociata cu o sustinere psihoterapeutica, reeducarea permite adesea sa se obtina progrese apreciabile; in caz de agitatie sau de agresivitate a copilului, se asociaza uneori neuroleptice usoare.
Sinonime: arieratie mintala, debilitate mintala, oligofrenie.
