Untul, unul dintre cele mai vechi și apreciate alimente de origine animală, de-a lungul timpului a fost utilizat atât ca aliment, cât și în scopuri medicinale și chiar cosmetice. Deși untul încă se consideră a fi „un aliment controversat”, în special din cauza conținutului său ridicat în grăsimi saturate, studiile recente și-ai propus să reevalueze impactul pe care consumul de unt l-ar avea asupra sănătății, implicit eventualele beneficii asociate consumului. Drept urmare, tot mai mulți nutriționiști și specialiști în domeniul sănătății îl consideră ca fiind o sursă extrem de valoroasă de nutrienți esențiali. Însă, este foarte important ca untul să fie consumat mai ales cu moderație.
Tipuri de unt și cum se obține
Înainte de toate trebuie făcută o distincție între margarină vs unt. Margarina se obține din uleiuri vegetale, care trec prin procesul de hidrogenare pentru a deveni solide. În cadrul acestui proces, se formează grăsimile trans, care sunt foarte nocive pentru organism și stau la baza mai multor afecțiuni de natură inflamatorie. Drept urmare, consumul de unt este mult mai sănătos, întrucât acesta este obținut prin separarea grăsimii din smântână sau lapte, prin procesul de centrifugare sau agitare. Ulterior, grăsimea este solidificată pentru a forma un produs cremos și dens. Există mai multe tipuri de unt, care diferă în principal în funcție de tipul de lapte și tehnica folosită:
- unt din lapte de vacă: cel mai comun tip de unt, obținut din laptele de vacă, de culoare ușor gălbuie și gust dulceag;
- untul de capră: are textură mai moale, gust ușor diferit, și este preferat de persoane care au intoleranță la lactoza din laptele de vacă;
- unt nesărat: este forma pură a untului, fără adaos de sare;
- unt sărat: conține sare, adăugată atât pentru potențarea gustului, cât și pentru conservare;
- unt clarificat (ghee): este forma procesată pentru a îndepărta apa și solidele din lapte, ceea ce lasă în urmă doar grăsimea pură. Are un punct de ardere mai ridicat și este preferat când se gătește a temperaturi mai mari;
- unt organic: este obținut din lapte provenit de la animale hrănite natural, fără antibiotice și pesticide folosite în creșterea hranei, fiind cel mai sănătos unt disponibil pe piață. Prezintă cele mai multe beneficii în urma consumului;
Procesul clasic prin care se obține untul implică agitarea sau baterea smântânii până când se va separa grăsimea din lapte de lichidul albicios și acrișor (zară). Agitarea continuă duce, în final, la coagularea grăsimii într-o masă solidă – untul. Smântâna poate fi pasteurizată anterior pentru a distruge bacteriile potențial patogene, însă untul produs din lapte crud este foarte apreciat mai ales pentru aroma sa distinctă. După separare, untul este spălat, amestecat, iar uneori i se adaugă și sare înainte de a fi răcit și ambalat.
10 beneficii ale consumului de unt
Consumul de unt, deși a fost mult timp o sursă importantă a dezbaterilor contradictorii, nu doar că prezintă foarte multe beneficii pentru sănătate, dar are potențialul de a preveni anumite tipuri de afecțiuni. Bineînțeles, se consumă cu moderație, deoarece este extrem de bogat în calorii. În continuare, vor fi prezentate 10 beneficii ale consumului – moderat, ca parte a unei diete zilnice echilibrate – de unt:
1. Sursă importantă de vitamine liposolubile
Untul este foarte bogat în vitamine liposolubile: A, D, E și K. Aceste vitamine joacă roluri într-o gamă variată de procese fiziologice, cum ar fi imunitatea, susținerea integrității pielii, ochilor, absorbția calciului și rezistența osoasă. Dincolo de faptul că asigură un aport vitaminic deosebit de mare, acestea se absorb mult mai ușor, întrucât sunt vitamine liposolubile. Vitamina A ajută la susținerea sănătății oculare, vitamina D contribuie la absorbția calciului. Iar vitamina K2 care se găsește în special în unt provenit de la vaci hrănite cu iarbă, ajută la îmbunătățirea rezistenței osoase și previne depunerea calciului la nivelul arterelor.
2. Sursă importantă de grăsime
Chiar dacă untul conține cantități ridicate de grăsimi saturate, acestea nu sunt atât de dăunătoare pe cât se credea cândva. De fapt, consumul moderat de grăsimi saturate poate ajuta la corectarea profilului lipidic anormal (hipercolesterolemie), crescând nivelul de HDL-colesterol (așa-zisul „colesterol bun”) și, simultan, scăzând nivelurile de LDL-colesterol („colesterol rău”). Cu toate acestea, grăsimile nesaturate și grăsimile polinesaturate, în special, sunt mult mai sănătoase.
3. Îmbunătățește absorbția nutrienților
Datorită conținutului ridicat în grăsimi, consumul de unt are beneficii și asupra modului în care organismul absoarbe vitaminele liposolubile (A, D, E, K) și alți nutrienți. În prezența grăsimilor acestea se absorb mult mai eficient. Din acest motiv, se recomandă ca suplimentarea zilnică cu vitamine de acest să fie însoțită, înaintea administrării, de o masă cât de cât bogată în grăsimi.
4. Susține sănătatea cardiovasculară
Studiile recente au arătat că grăsimile saturate din unt nu sunt exclusiv responsabile când vine vorba de apariția bolilor de inimă. Mulți alți factori de risc contribuie semnificativ mai mult la apariția acestora. De fapt, acidul linoleic conjugat (CLA) prezent în untul provenit de la vacile hrănite cu iarbă are beneficii în ceea ce privește reducerea riscului de boli cardiovasculare.
5. Îmbunătățește funcția cognitivă
Acidul butiric, un tip de acid monocarboxilic saturat, poate fi găsit și în unt. S-a observat faptul că esterii acidului butiric au beneficii în special asupra funcției cognitive, sănătății creierului și ar putea preveni și reduce riscul de boli neurodegenerative asociate înaintării în vârstă, cum ar fi Alzheimer, demență, Parkinson.
6. Are proprietăți inflamatorii
Aceste beneficii se datorează tot acidului butiric din unt. Cercetările au arătat că acesta ar putea reduce inflamația intestinală – de fapt, acidul butiric chiar este produs și de către bacteriile care fac parte din microflora intestinală – și poate îmbunătăți sănătatea colonului. Așadar, consumul de unt poate avea efect protector împotriva afecțiunilor inflamatorii intestinale.
7. Îmbunătățește și susține sănătatea pielii
Vitaminele A și E din unt sunt esențiale pentru menținerea sănătății pielii. Acestea pot stimula regenerarea celulară și protejează pielea împotriva uscăciunii și iritațiilor. Consumul zilnic, dar moderat de unt, poate contribui la îmbunătățirea strălucirii și elasticității pielii.
8. Susține echilibrul hormonal
Foarte multe persoane se feresc de colesterol și grăsimi, însă acești compuși sunt absolut vitali pentru sinteza anumitor hormoni, în special a celor sexuali. Consumul de unt asigură un aport necesar de grăsimi pentru funcționarea sistemului endocrin și sănătatea reproductivă. Anumite studii susțin chiar că ar avea un efect benefic în reglarea ciclurilor menstruale anormale.
9. Ajută la menținerea greutății corporale
Contrar miturilor, grăsimile sănătoase din unt – sau grăsimile, în general – pot ajuta foarte mult la menținerea greutății corporale și chiar pierderea kilogramelor în plus. Grăsimile nu ar trebui considerate „dușmani”, ci „aliați”, întrucât sunt foarte importante pentru organism, prezentând o gamă foarte variată de beneficii: conferă senzația de sațietate, reduc pofta de mâncare și astfel contribuie la un aport caloric mult mai controlat. Bineînțeles, este vorba despre moderație, dar și de modul în care untul este consumat.
10. Îmbunătățește și susține sănătatea oaselor
Untul conține cantități importante de vitamina D și vitamina K2. Acestea joacă un rol deosebit de important în menținerea sănătății și rezistenței oaselor, în special prin efectul de modulare a calciului din organism. O dietă bogată în aceste vitamine previne riscul unor afecțiuni osoase, cum ar fi osteoporoza, fracturile spontane.
Deși consumul de unt vine la pachet cu numeroase beneficii pentru sănătate, mereu ar trebui să fie vorba despre moderație. Persoanele cu colesterol ridicat (hipercolesterolemie) trebuie să fie foarte atente la aportul de grăsimi saturate. Același lucru este valabil și pentru persoanele care au boli cardiovasculare și persoanele supraponderale – aportul crescut va duce la exces caloric.
Foto: shutterstock.com