Revista care te menține sănătos

Mama și copilul

De ce apare urticaria la copii? Cauze, diagnostic și tratament pentru urticarie

Ecaterina Lupaşcu; Surse: nhs.uk, rch.org.au, dermnetnz.org
28 februarie 2025
Share
De ce apare urticaria la copii? Cauze, diagnostic și tratament pentru urticarie

Urticaria la copii este o reacție alergică a pielii, caracterizată prin apariția unor pete roșii și umflate, cunoscute și sub numele de blânde sau erupții urticariene. Acestea apar brusc, pot avea dimensiuni variabile și dispar în câteva ore sau zile, fără a lăsa urme pe piele.

Erupția are o nuanță roz-roșiatică, poate apărea oriunde pe corp, provoacă mâncărime intensă și, uneori, o senzație de usturime.

În majoritatea cazurilor, urticaria este inofensivă. Totuși, în formele severe – caracterizate prin edem al buzelor, ochilor sau dificultăți de respirație – este necesară asistență medicală de urgență.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Rilastil Xerolact Ulei de spălare. Este un produs destinat pielii sensibile, cu tendinţe de uscare. Este un ulei fiziologic antiiritaţii, cu pH (5,5), indicat pentru spălarea zilnică a pielii foarte uscate a bebeluşilor, copiilor şi adulţilor sau pentru pielea fragilă şi predispusă la atopie şi prurit.

Urticarie copii – cauze posibile

Urticaria la copii poate fi declanșată de:

  • Alergii alimentare (lapte, ouă, alune, pește, fructe de mare, căpșuni etc.)
  • Medicamente (antibiotice, antiinflamatoare)
  • Infecții virale (răceală, gripă, infecții gastrointestinale)
  • Înțepături de insecte
  • Contactul cu alergeni (păr de animale, polen, latex)
  • Factorii fizici (frig, căldură excesivă, transpirație, frecare)

Urticaria la copii. Cauzele urticariei localizate

Urticaria la copii apărută într-o zonă specifică a pielii este, de obicei, cauzată de contactul direct cu un iritant. Aceasta nu este o reacție alergică.

Multe plante pot provoca reacții ale pielii. De exemplu, seva unor plante veșnic verzi poate duce la apariția urticariei localizate.

Polenul. Joaca în iarbă poate cauza urticarie pe pielea expusă, mai ales la copiii sensibili.

Saliva animalelor de companie. Unii copii dezvoltă erupții urticariene în locul unde au fost linși de un câine sau o pisică.

Uneori, contactul pielii cu anumite alimente poate provoca urticarie la copii. De exemplu, un fruct frecat de piele poate declanșa o reacție locală. La bebeluși, urticaria din jurul gurii poate apărea din cauza salivării după consumul unui aliment nou.

Urticaria la copii poate apărea și ca reacție la saliva unei insecte. Umflătura poate fi de dimensiuni mari, dar nu este întotdeauna un semn de alergie.

Înțepătura de albină. Reacția la veninul albinei poate fi intensă și poate cauza o inflamație extinsă, fără a fi neapărat o alergie.

Important: La copii, urticaria localizată nu este cauzată de medicamente, infecții sau alimente ingerate, deoarece acestea ajung în fluxul sanguin și determină urticarie generalizată, afectând mai multe zone ale corpului.

Aproximativ 15% dintre copii sub 10 ani dezvoltă urticarie cel puțin o dată în viață. Cea mai frecventă cauză este o infecție virală.

Mai puțin de 10% dintre cazuri sunt provocate de o reacție alergică la un aliment, un medicament sau o mușcătură de insectă.

Rezervă online şi ridică din cea mai apropiată farmacie Catena Assista RepelX Spray repelent împotriva insectelor. Are efect repelent, până la 8 ore, împotriva înţepăturilor de insecte. Pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 3 luni.

Diagnosticul de urticarie la copii

Diagnosticul de urticarie se bazează pe istoricul medical și pe examinarea fizică a copilului. În majoritatea cazurilor, nu sunt necesare teste de laborator, însă, în funcție de severitatea simptomelor sau de persistența acestora, medicul poate recomanda investigații suplimentare.

Medicul va începe prin a discuta cu părinții despre istoricul erupțiilor, despre când au apărut și cât de frecvent revin. De asemenea, se va interesa de posibilele cauze declanșatoare, cum ar fi alimentația, medicamentele, mușcăturile de insecte sau stresul. Totodată, istoricul medical poate oferi informații mai clare, în special în cazurile în care urticaria la copii este asociată cu alte afecțiuni.

Examinarea fizică este următorul pas, medicul observă erupțiile de pe piele pentru a le evalua dimensiunea, forma și localizarea. Aspectul acestora este relevant. Medicul va verifica dacă petele sunt roșii sau palide și cum reacționează la presiune. În unele cazuri, urticaria la copii poate fi însoțită de inflamație sau edem, semne care pot sugera o reacție mai severă.

Dacă se suspectează o reacție alergică, medicul poate recomanda teste de alergie pentru a identifica posibilele triggeri. Testele cutanate sau analizele de sânge pot fi utilizate pentru a depista alergii la alimente, polen, praf sau alte substanțe.

În cazul în care urticaria la copii nu este ușor de explicat sau persistă, se pot efectua teste suplimentare pentru a verifica dacă există o infecție virală sau bacteriană. De asemenea, analiza funcției hepatice sau renale poate fi necesară în cazul în care urticaria este asociată cu o afecțiune de fond.

În cazuri mai rare, când urticaria este severă sau persistentă, se poate recurge la o biopsie cutanată pentru a exclude alte afecțiuni dermatologice. În plus, dacă urticaria este declanșată de factori fizici precum temperaturi extreme sau apă, medicul poate recomanda teste de provocare pentru a observa reacția pielii.

Astfel, diagnosticul de urticarie la copii implică o evaluare atentă a simptomelor și o identificare a posibilelor cauze, iar tratamentul este adaptat în funcție de aceste informații.

Tratamentul urticarie copii: ce puteți face acasă

În cazul urticariei la copii, tratamentul depinde de severitatea simptomelor și de cauzele care au determinat apariția erupției. Pentru cazurile ușoare, care nu sunt însoțite de simptome grave, există câteva măsuri care pot fi aplicate acasă pentru a ameliora disconfortul și a controla erupțiile.

În primul rând, este important ca părinții să identifice posibilii factori declanșatori și să îi evite pe cât posibil. De exemplu, dacă urticaria apare din cauza unui aliment sau a unei mușcături de insectă, eliminarea sursei poate ajuta la prevenirea apariției erupției.

Este recomandat să se aplice comprese reci pe zona afectată pentru a calma mâncărimea și inflamația. Băile călduțe, nu fierbinți, pot fi, de asemenea, utile, evitându-se săpunurile dure sau produsele care pot irita pielea.

Evitați lucrurilor care agravează erupția cutanată, cum ar fi soarele, căldura și dușurile fierbinți! Un scutec sau un prosop curat, înmuiat în apă rece, pot ajuta la ameliorarea mâncărimii și a usturimii.

Mediacamente recomandate în caz de urticarie la copii

Pentru a reduce mâncărimea, părinții pot administra copiiilor antihistaminice fără prescripție medicală, dar este important să urmeze indicațiile farmacistului cu privire la dozaj și durata tratamentului.

Crema sau loțiunea cu hidrocortizon recomandată pentru urticarie la copii poate fi aplicată în zonele cu erupție, dar doar pe termen scurt și conform recomandărilor farmacistului.

Urticaria la copii. Când trebuie să mergeți la medic

Totuși, în anumite cazuri, este necesar să se meargă la medic.

Dacă urticaria persistă mai mult de câteva zile sau dacă simptomele sunt severe, cum ar fi umflarea buzelor, ochilor sau dificultăți de respirație, trebuie să solicitați asistență medicală de urgență.

De asemenea, dacă erupțiile sunt însoțite de febră sau dacă copilul prezintă semne de infecție, este recomandat să consultați un medic pentru a exclude alte afecțiuni.

Tratamentul la medic poate include administrarea de antihistaminice mai puternice, corticosteroizi orali sau alte medicamente care pot ajuta la reducerea inflamației și a reacției imunitare.

În cazurile severe sau când urticaria este cauzată de o alergie gravă, poate fi necesar un tratament cu epinefrină pentru a preveni șocul anafilactic.

De asemenea, medicul poate recomanda teste suplimentare pentru a identifica exact cauza urticariei și a ajusta tratamentul în funcție de aceasta.

În concluzie, tratamentul urticariei la copii poate fi gestionat acasă în cazul formelor ușoare, dar este important să se consulte un medic dacă simptomele sunt severe sau persistente.

Urticarie copii – bine de știut!

Urticaria la copii este o afecțiune frecvent întâlnită, care, de obicei, nu reprezintă un motiv de îngrijorare majoră.

Deși poate fi alarmantă datorită apariției erupțiilor cutanate vizibile, urticaria la copii nu este contagioasă. Așadar, micuțul nu trebuie să rămână izolat de restul familiei sau de colegi. De fapt, poate reveni la creșă, grădiniță sau școală atunci când se simte suficient de bine pentru a-și îndeplini sarcinile zilnice.

Dacă urticaria se manifestă în urma unei infecții virale, copilul va putea să participe la activitățile normale, dar este esențial ca febra să fi dispărut înainte de reluarea acestor activități. 

Foto: shutterstock.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.