Alaptarea, un termen pe care multe proaspete mamici il cunosc doar teoretic, este un subiect foarte controversat. Potrivit reprezentantilor Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), se pare ca 98% dintre femei pot alapta daca vor cu adevarat. De altfel, in caz contrar, cum s-ar explica felul in care isi hraneau pruncii stranepotii nostri?
In timpul alaptarii, mama nu ii da bebelusului doar lapte, ci si emotie si dragoste. In plus, laptele de mama este gratis, ne scuteste de efort si de timp. Nu trebuie incalzit si sterilizat, la fel ca cel praf, si poate fi consumat oricand, la orice ora.
Plantele si remediile homeopate pot fi de ajutor
Din pacate, lejeritatea le impinge pe asistentele medicale din spital sa le indrume pe mamici sa puna laptele matern in biberon pentru a-l da copilului, aceasta fiind cauza principala a pierderii laptelui. Insa nu trebuie sa disperati. Exista anumite plante sau remedii homeopate care pot face laptele „sa apara”. Trebuie doar sa aveti rabdare… si multa dragoste.
Chimion si anason
In popor, se stie deja ca infuzia din fructe de anason (o lingurita cu fructe la o cana cu apa), consumata zilnic, creste cantitatea de lapte. La fel de buna este si infuzia de chimion, care se prepara la fel, doar ca din aceasta se vor bea doua-trei cani pe zi. Cine nu se increde insa in traditie, poate apela cu incredere la un homeopat sau la un consultant in lactatie. In homeopatie, se exemplu, abordarea este holistica, deci corpul este privit ca un intreg. Homeopatia cauta cauza si o trateaza cu remedii asemanatoare. Practic, se administreaza bolnavului un remediu homeopat – natural, netoxic – preparat dintr-o substanta care, administrata intr-o cantitate mare unui om sanatos, ar produce exact simptomele pe care le are pacientul.
Fiecare mama are laptele perfect pentru copilul ei
Cand e indicat sa cerem ajutor? In orice situatie. Fie in cazul in care mama nu are lapte suficient, fie cand are prea mult sau atunci cand laptele nu este bun, adica e sarac in nutrienti, bebelusul mananca mult, dar nu se satura si plange. Specialistii sustin ca orice mama are laptele perfect pentru puiul ei, de aceea ea trebuie ajutata sa isi hraneasca singura bebelusul pana la sase luni, iar paralel, cu diversificarea pana la doi ani.
Suprasolicitarea si stresul, cauzele tuturor problemelor
Este bine de stiut ca, in momentul in care copilul vine pe lume, mama este supusa unui mare stres, se simte suprasolicitata, mai ales ca toti cei din familie se asteapta sa indeplineasca si toate sarcinile pe care le avea pana atunci. Asadar, e posibil sa aiba nevoie, dupa caz, si de terapie. Insa de multe ori, consultatia la un medic homeopat e insotita de intrebari „terapeutice”, care-o pot face sa constientizeze problemele pe care le are si sa nu ia decizii gresite, mai ales ca e o perioada sensibila, in care poate aparea si depresia postpartum.
Stimularea sanului
Pentru cine nu stie, se pare ca orice femeie poate alapta. Chiar si o mama adoptiva, care nu a dat nastere. Pentru asta insa, trebuie doar sa fie informata corect. Cine nu vrea sa apeleze la homeopatie, poate incerca sa stimuleze sanul cu ajutorul unei pompite care se ataseaza la san. Mai exact, este vorba de un tub in care se pune lapte praf si din care pleaca un furtunel cu o pompita ce va fi tinuta lipit de san. In momentul in care copilul este hranit, el trage in acelasi timp din sfarc si din pompita prin care primeste lapte. Ideea este ca, involuntar, sanul este stimulat, iar in curand laptele va aparea. In functie de organismul mamei, procedeul poate dura zile sau saptamani.
Asadar, nu exista: „nu am lapte” sau „nu e bun”, ci doar: „nu am chef, timp si rabdare suficienta pentru copilul meu”.
Text: Cristina Ionescu
Consultanti: Mihaela Georgia Cimpian,
Medic homeopat
si
Sorana Muresan,
Presedinte Asociatia ProMAMA