Revista care te menține sănătos

Dermatologie

Cuperoza sau… rosul in obraji

1 decembrie 2007
Share

Cuperoza poate fi recunoscuta dupa acele vase subtiri de sange care se observa pe suprafata pielii, in general pe fata. Aceleasi vinisoare pot aparea si pe picioare, in special in zona de la genunchi in sus, acolo unde pielea este mai subtire. Cuperoza este vizibila, nu doare si nu deranjeaza.

Cuperoza apare la aproximativ 10% din populatie si este specifica femeilor de varsta mijlocie (75% din cazuri sunt femei).

Cuperoza sau rozaceea eritemato-telangiectatica reprezinta o afectiune comuna, care apare ca si stadiu evolutiv in rozacee. Manifestarile pot sa apara pe fond de inrosire persistenta a fetei sau indiferent de aceasta. Principalele semne ale bolii sunt dilatatiile vaselor sangvine (telangiectazii), mai mult sau mai putin evidente, in principal la nivelul nasului si obrajilor. Afectiunea se poate asocia cateodata un edem difuz al regiunilor frontale, nazale, dand fetei un aspect usor „umflat”. Atunci cand acest edem este in stadiu avansat, se produce si intarirea zonei, cu dificultatea de a plisa pielea intre degete.

Cauze

Genele sunt principala cauza a aparitiei si dezvoltarii cuperozei, insa alimentatia poate duce la accentuarea ei. Fluctuatiile de greutate dauneaza sanatatii noastre, corpului, pielii si favorizeaza aparitia si accentuarea vinisoarelor. Trebuie sa avem grija la ce, cum si cand mancam, nu numai pentru a avea un corp armonios, ci si o piele frumoasa. Femeile care au cuperoza sunt predispuse la a face varice in timpul sarcinii.

Evolutia cuperozei este progresiva, cu agravari legate de variatiile de temperatura, expunere solara sau la vant, tulburari psiho-afective, episoade digestive sau endocrine.
Dilatarile vasculare pot aparea si la nivel ocular, dand aspectul de „ochi rosii”.

Consultati medicul!
In fata acestor manifestari se impune un consult medical pentru a exclude alte cauze posibile de inrosire persistenta a fetei (poliglobulia, consum cronic de alcool sau consum de medicamente pentru afectiuni asociate); telangiectaziile pot aparea, de asemenea, in cursul sarcinii sau in afectiuni generale (colagenoze), de aceea se impune un diagnostic exact pentru un tratament adecvat.

Pacientii care dezvolta aceasta afectiune sunt in general termofobici si pot prezenta frecvent dureri de cap (cefalee) cu aspect migrenos.

Tratament
Conduita terapeutica in cazul cuperozei presupune urmarea mai multor pasi:
masuri igieno-dietetice – este indicata evitarea caldurii, a frigului excesiv sau variatiilor de temperatura, suprimarea consumului alcoolului, a condimentelor si a bailor fierbinti; local, se pot aplica produse antiroseata, disponibile pe piata intr-o gama larga. Utilizarea produselor de cortizon local este formal contraindicata din cauza efectului adictiv local (mascheaza rapid simptomele, astfel ca pacientii au tendinta de a-l utiliza excesiv); Pentru ameliorarea dilatatiilor vaselor sangvine se poate utiliza electrocoagularea, laserul sau, mai nou, lumina intens pulsata, cu efecte spectaculare. In caz de eritem persistent accentuat, se poate utiliza o medicatie cu efect vascular, in doze mici, in functie de toleranta pacientului.

Prof. Dr. Anca Zbranca-Toporas

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.