Revista care te menține sănătos

Remedii naturale

Cum scapam de amigdalite cu plante?

6 mai 2010
Share

In sezonul rece se activeaza afectiunile inflamatorii ale cailor respiratorii superioare incepand cu amigdalele, inflamatii ale faringelui si/sau laringelui, iar uneori ale sinusului.

Tratamentele naturale cu extracte obtinute din plante se aplica extern sub forma de gargara, iar intern, cu plante cu actiune antibacteriana sau antivirala.

Extern: flori de musetel sub forma de infuzie, 3 linguri la o cana cu apa la care se adauga 4 g acid boric. Se face gargara la fiecare doua ore.

O formula fitoterapeutica este urmatoarea:

Coaja de salcie (Cortex Salicis)…………………………30 p
Rizomi de cerentel (Rhizoma Gei)……………………….20 p
Flori de musetel (Flores Chamomillae)………………..20 p
Flori de levantica (Flores Lavandulae)………………..15 p
Cimbru (Herba Thymi)……………………………………15 p

Din amestecul de plante (o lingura la o cana cu apa) se prepara un decoct scurt (5 minute), iar dupa ce ajunge la circa 40°C se foloseste sub forma de gargara la interval de 2 ore.

Un remediu foarte bun, tot pentru gargara, este urmatorul: dizolvati 1/4 lingurita sare grunjoasa la 150 ml apa, la care adaugati un varf de cutit de pudra de ardei iute, sucul de la o lamaie si o lingurita miere.

Intern: atat in amigdalitele acute, cat si cronice, fitoterapia recomanda florile de soc (Flores Sambuci) sub forma de extract standardizat continand 5% total flavonoidic, din care se iau cate 500 mg, de doua ori pe zi. In lipsa se poate prepara un extract apos prin infuzarea unei linguri de flori la 200 ml apa. Se ia cate o cana la fiecare 6 ore. S-a demonstrat actiunea antivirala a acestor extracte.
Pentru intarirea sistemului imunitar se recomanda extracte pe baza de Hydrastis canadensis si in special pe baza de Echinacea sp. (produse de Plant-Extract Cluj). Din extractul standardizat se iau 250-500 mg la fiecare doua ore, in special in faza acuta. Nu se recomanda la cei care sufera de hipertensiune arteriala. In paralel cu cele recomandate beti in tot timpul zilei doua cani de infuzie de flori de coada-soricelului (Flores Millefolii), preparata dintr-o lingura flori la o cana cu apa.

Aromoterapie

Pentru gargara se recomanda un extract din seminte de grapefruit (5-10 picaturi), la care se adauga 3 picaturi de ulei esential de lemn de ceai, toate la un pahar cu apa.
Atat in amigdalite, cat si in infectiile cailor respiratorii superioare aromoterapia recomada in special urmatoarele uleiuri esentiale: Bergamot, Cajeput, Eucalipt, Geranium, Ghimbir, Isop, Levantica, Myrrha, Conifere, Cimbru si Salvie. Toate acestea se dizolva initial in alcool concentrat (20 picaturi ulei la 50 ml. alcool). Din solutia obtinuta se pun 2 lingurite la un pahar cu apa calduta cu care se face gargara.

Homeopatie

Remediile homeopate pentru amigdalita sunt numeroase. Este bine ca inainte de a le aplica sa consultati un medic homeopat care va stabili pe cele mai indicate, in functie si de alte afectiuni de care eventual suferiti.

In cazul amigdalitelor acute caracterizate prin roseata amigdalelor, eventual si a limbii, fara secretii mucoase sau purulente, se recomanda Apis Mellifica 30 x sau 9 c, la fiecare doua ore, pana la incetarea simptomelor. In cazul in care amigdalita este localizata in partea dreapta sau se deplaseaza si spre stanga, se recomanda Lycopodium 30 x sau 9 c, de trei ori pe zi, timp de doua zile. In cazul in care amigdalita apare pe neasteptate, subit, manifestata prin inrosire puternica, insotita de febra, se recomanda Belladonna 30 x sau 9 c, la fiecare doua ore, pana la 3 doze in 6 ore.

Daca amigdalele sunt puternic inrosite, acompaniate de dureri care radiaza spre urechi, se recurge la Phitolaca 12 x sau 6 c, de patru ori pe zi, timp de doua zile. Daca apar si pete galbene, purulente, se recomanda Hepar Bulfuris calcareum 30 x sau 9 c, de trei ori pe zi, timp de doua zile. In cazul in care afectiunea este insotita de febra moderata, luati Ferrum phosphoricum 6 x, cate o doza de trei ori pe zi.

Dietoterapie

In primul rand nu renuntati, in special in sezonul rece, la consumul zilnic de preparate pe baza de usturoi crud. El are proprietati puternic antibacteriene si stimulente ale sistemului imunitar. In cazul in care mirosul este dezagreabil, recurgeti la capsule, cel putin trei pe zi.

Folositi cat mai multe lichide, in special sucuri de fructe si de vegetale proaspete, si supa de pui cu zarzavaturi. Sunt indicate painea integrala si germeni de grau.

Renuntati la zaharul rafinat si la produsele lactate in tot timpul afectiunii.

Luati suplimente alimentare continand vitamina C si bioflavonoide si zinc. Folositi tablete dezinfectante care nu contin zahar.

Masuri de prevenire a amigdalitelor

Evitati locurile supraaglomerate si suprapoluate, cu substante iritante pentru aparatul respirator, precum si mediul in care se fumeaza.
Nu tineti in casa animale, in special pisici care, dupa cum se stie, sunt purtatoare de bacterii din genul Streptoccocus. Schimbati peria de dinti si folositi ape de gura cu actiune dezinfectanta.

In cazul amigdalitei cronice, consultati un medic specialist ORL.

Dr. Farm. Ovidiu Bojor

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.