Revista care te menține sănătos

Prevenție

Cum sa ne alegem pasta de dinti?

1 octombrie 2007
Share

Vedem pe rafturile magazinelor multe sortimente de pasta de dinti, care prin pret sau prin ambalaj incearca sa ne atraga atentia. Dar cum sa alegem o pasta de dinti care sa ne ofere o curatare eficienta si sa ne ajute sa ne mentinem dintii sanatosi?

Originea pastei de dinti…
Desi folosita inca din anul 500 i.Hr. in Egiptul antic, China si India, sub forma unui preparat din praf de cenusa, mir, coaja de ou pisata si piatra ponce, abia in sec. 19 pasta de dinti a inceput sa fie folosita din ce in ce mai mult.

Primele paste de dinti „moderne” din anii 1800 erau facute in casa cu creta, sapun si sare ca si ingrediente principale si erau vandute sub forma de pudra sau pasta la borcan. Un medic stomatolog american a inventat in anul 1892 tubul pentru pasta de dinti. Dar cel mai important salt in istoria pastei de dinti a fost adaugarea fluorului in compozitia acesteia, in 1914. Mult mai tarziu, prin anii ’50 a inceput fluorul sa fie folosit mai mult in pasta de dinti.

… si importanta ei in zilele noastre
Pasta de dinti moderna are mult mai multe ingrediente decat cele din vremurile de inceput ale acesteia. Noile ingrediente au fost introduse pentru a oferi protectie eficienta impotriva diferitilor factori care pot avea influenta asupra dintilor. Cele mai importante ingrediente ale pastei de dinti sunt:
fluorida – cel mai popular ingredient activ din pasta de dinti datorita capacitatii sale recunoscute de a preveni cariile. agentii antimicrobieni – lupta impotriva bacteriilor placii dentare. agentii antitartru – indeparteaza calciul si magneziul din saliva astfel incat sa evite depunerea acestora pe dinti si, implicit, formarea tartrului. alte ingrediente: agenti de desensibilizare a dintilor, abrazivi (bicarbonat de sodiu, cu actiune de inalbire si mentinere a unui mediu alcalin in gura, nefavorabil bacteriilor placii dentare), agenti de albire a dintilor si aroma. Marea varietate de paste de dinti poate face alegerea grea!
Astazi putem gasi in magazine foarte multe tipuri de paste de dinti, cu o varietate de ingrediente pentru probleme dentare specifice, mai mult ca oricand in istoria pastei de dinti. Iata cateva din tipurile disponibile:
pastele pentru prevenirea cariilor contin fluorida cu rol in stoparea decalcifierii smaltului dintilor si protejarea impotriva cariilor; pastele care previn placa si gingivitele contin ingredienti antibacterieni suplimentari, care lupta impotriva dezvoltarii bacteriilor si formarii placii dentare. pastele pentru albirea dintilor contin un numar destul de mare de particule abrazive care pot dauna sanatatii cavitatii bucale daca sunt utilizate o perioada mai lunga de timp. pastele pentru dinti sensibili se adreseaza persoanelor care acuza durere cand dintii sunt expusi la temperaturi scazute sau ridicate, ori cand consuma alimente dulci sau acre. pastele impotriva tartrului nu favorizeaza indepartarea acestuia, ci previn formarea lui. Prin urmare este recomandat ca, din cand in cand, medicul stomatolog sa efectueze un detartraj si un periaj profesional. pastele pentru o respiratie proaspata contin agenti aromatizanti si antibacterieni care lupta impotriva respiratiei urat mirositoare si ofera o respiratie proaspata. pastele cu extracte de plante se bazeaza pe proprietatile antiseptice si antimicrobiene ale acestor extracte si nu au un efect de albire a dintilor.
Pentru copii este important ca pasta de dinti sa aiba o concentratie de fluorida mai mica, sa aiba un gust placut, sa nu contina zahar si nu in ultimul rand sa aiba un design atragator.

Sfaturi pentru alegerea pastei de dinti
Alegeti o pasta de dinti care sa contina fluorida, eficienta in prevenirea cariilor, agenti antibacterieni care sa lupte impotriva placii dentare si sa protejeze impotriva afectiunilor gingiilor si ingrediente suplimentare in functie de problemele dentare specifice (sensibilitate, gingivita). Consultati medicul dentist pentru a afla care sunt necesitatile dumneavoastra. Acesta va poate recomanda, de exemplu, produse din gama pentru controlul tartrului sau din gama de desensibilizare. In cazul in care constatati ca anumite ingrediente din pasta de dinti va irita dintii sau gingiile, incercati sa schimbati pasta. Daca problema continua, consultati dentistul.
Nu uitati!
Mai important decat pasta, care nu trebuie folosita in exces (in principiu cantitatea necesara nu trebuie sa depaseasca marimea unui bob de fasole), sunt tehnica si durata periajului, care este recomandat sa dureze in medie 5-7 minute si sa fie efectuat cu periute moi cu varful perilor rotunjit, fara a apasa foarte tare.

Lucia Comanescu
Consultant: Dr. Curelariu Elisabeta- Georgiana
Medic stomatolog
Centrul Medical Auramed

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.