Temperaturile scazute afecteaza intr-o mare masura starea de sanatate a persoanelor care sunt sensibile la frig. in zilele geroase, minusul din termometre ridica probleme serioase organismului. De cele mai multe ori, extremitatile sunt cele mai expuse degeraturilor.
Vantul rece si temperaturile mai mici de -7° Celsius provoaca amorteli la nivelul tesuturilor care sunt expuse frigului. Asa apar leziunile severe locale, cunoscute sub denumirea de degeraturi. Acestea sunt leziuni locale, provocate de actiunea frigului sau zapezii asupra corpului omenesc si datorate inhibitiei centrilor termoreglatori. Exista doua tipuri de degeraturi:
• Superficiale, care se limiteaza doar la nivelul pielii;
• Profunde. Acestea afecteaza tesuturile profunde (muschi, oase, nervi, tendoane, vase de sange).
Din punct de vedere clinic, degeraturile superficiale se manifesta prin durere medie, articulatii cu mobilitate pastrata, furnicaturi locale. in cazul degeraturilor profunde, pielea este alba, tare, rece, imobila fata de structurile profunde si articulatii fara mobilitate.
Primul ajutor in cazul degeraturilor
Persoana care acorda primul ajutor in cazul degeraturilor trebuie sa stie ca tratamentul leziunilor necesita timp, medicatie si competenta profesionala. in cazul degeraturilor superficiale, cea mai buna metoda este de a incalzi degetele prin acoperirea partilor degerate cu mainile calde ale altei persoane. Daca se acorda ingrijire unei persoane cu degeraturi severe, se vor incalzi partile degerate cu apa calduta. De asemenea, se pot aplica local si comprese caldute. Baile locale cu apa calduta au rol important in combaterea degeraturilor, stimuland circulatia sangelui la nivelul tesuturilor. Se recomanda cataplasme (evitandu-se bandajarea stransa a partilor afectate, deoarece va ingreuna circulatia sangvina locala). in acest scop, sunt indicate florile de galbenele sub forma de infuzie, preparata din 20 g flori la 1 l de apa, care poate fi utilizata pentru spalaturi locale sau cataplasme. Se poate utiliza si tinctura de galbenele, obtinuta din 20 g flori la 100 ml alcool de 70 de grade, prin macerare, timp de 8 zile. Se amesteca 10 ml de tinctura, cu 100 ml apa fiarta si racita. Se aplica local, sub forma de comprese, pe zonele cu degeraturi superficiale.
„Daca o persoana din jurul nostru are extremitatile amortite, reci si inrosite, trebuie masata regiunea cu o solutie alcoolica. in general, sunt contraindicate baile fierbinti. Este de preferat apa calduta”, spune medicul Constanta Triculescu.
Text: Ionela Chircu
Consultant: Dr. Triculescu Constanta,
Medic de familie, Centrul de Diagnostic si Tratament Dorobanti