Antibioticele reprezinta prima si cea mai potenta arma impotriva bolilor bacteriene. Insa utilizarea lor prea mare si abuzul din ultimii ani, in special pentru a trata virusuri ce nu raspund la antibiotice, au dus la o rezistenta periculoasa chiar si fata de cele mai comune infectii. Rezistenta la antibiotice este abilitatea unei bacterii sau a altor microbi de a rezista in fata efectelor unui antibiotic. Aceasta apare atunci cand bacteria sufera transformari ce reduc sau elimina eficacitatea medicamentelor, chimicalelor sau a altor agenti meniti sa vindece sau sa previna infectiile.
Bacteria supravietuieste si continua sa se multiplice, cauzand si mai mult rau.
Timpul necesar de a dezvolta rezistenta la antibiotice depinde de cat de mult este utilizat si cat de des este bacteria expusa la medicament. Aceasta poate aparea in luni, saptamani sau pe o perioada de mai multi ani. De obicei, dureaza mai mult ca rezistenta sa fie imprastiata, insa, din cauza calatoriilor, putem transporta bacteria in cateva ore in alta locatie. In trecut, stiam ca vor aparea noi medicamente pe piata – in fiecare an era ceva nou. Acum, s-a ajuns la o situatie in care nu se mai intampla acest lucru in fiecare an. Pentru unele bacterii la care observam rezistenta in spitale, nu vom avea un medicament nou in curand.
Care ar putea fi consecintele globale ale rezistentei la antibiotice?
Infectiile au devenit din ce in ce mai greu de tratat, se folosesc substante mai toxice si mai scumpe ce trebuie folosite pe termen lung. Cea mai stranie situatie este in SUA, unde exista pacienti cu boli infectioase pentru care nu exista tratament cu antibiotice. Exista boli ce ar putea fi tratate, iar in acest moment nu pot fi tratate. Se observa rezistente la grupuri de toate varstele, iar frecventa unor infectii, precum cele cu streptococ ce cauzeaza meningita si pneumonia, a crescut.
In spitale, cea mai comuna infectie este cea cu stafilococ si este frecventa in cazul persoanelor care au cateter (tub inserat in corp prin care sunt introduse/eliminate lichide in/din organism). In acest caz, cateterul ar trebui scos, iar, in cazul unui abces (acumulare de puroi), acesta va fi drenat. In unele situatii nu se poate face nimic pentru a ajuta pacientul sa lupte impotriva infectiei si ar putea duce chiar la deces. Aceasta situatie nu este intalnita foarte des, insa devin din ce in ce mai dese.
Care sunt antibioticele care nu mai dau rezultate bune din cauza rezistentei?
S-a observat o rezistenta crescuta la amoxicilina pentru diferite tipuri de infectii. Insa acest lucru nu inseamna ca nu este un medicament important. Este mai ingrijoratoare folosirea antibioticelor cu spectru larg (incluzand fluorochinolona si azitromicina) pentru infectii ce ar putea fi tratate cu amoxicilina sau penicilina. Antibioticele ar trebui utilizate in circumstantele corecte, in dozele potrivite si pe o durata corespunzatoare. Efectele adverseale antibioticelor pot include greata sau varsaturi, iar in cazul copiilor acestea sunt cele mai frecvente cauze de spitalizare. Folosirea unui antibiotic in mod responsabil este cea mai buna cale de a evita efectele adverse.
Ce ar trebui sa facem pentru a inlatura rezistenta la antibiotice?
Medicul va prescrie antibiotice doar daca va fi nevoie. Acesta va trebui sa ia in considerare toti factorii: cat de bolnav este pacientul, care este diagnosticul cel mai probabil si care sunt semnele la un examen fizic. Daca este o infectie a tractului respirator superior, cateodata nu este clar daca este virala sau bacteriana, insa de cele mai multe ori este virala. Trebuie sa fim informati atunci cand avem nevoie de un antibiotic. Nu insistati pe un antibiotic atunci cand mergeti la medic. Daca aveti o raceala suparatoare, este foarte important sa beti multe lichide si sa va odihniti cat mai mult. De asemenea, putem preveni unele infectii prin vaccinari sau prin spalarea manilor cat mai des. Nu trebuie sa va fie teama sa-i adresati intrebari medicului, deoarece este normal sa intrebati de ce nu a fost prescris un antibiotic.
Dr. Mateescu Roxana
Medic medicina generala