Revista care te menține sănătos

Dermatologie

Cum ne ingrijim buzele in sezonul rece

12 decembrie 2013
Share

Intregul organism sufera iarna de frig, insa cele mai expuse sunt buzele, si asta pentru ca au o structura diferita. Buze frumoase si sanatoase inseamna, inainte de toate, buze moi si hidratate. Iarna insa, frigul si sursele de caldura din interior usuca buzele, deteriorandu-le astfel nu doar sanatatea, ci si aspectul.

Aflati din randurile care urmeaza cum afecteaza frigul buzele, cum trebuie ingrijite atunci cand temperaturile sunt foarte scazute si cateva remedii naturale.

 

Cum afecteaza frigul buzele  

Pielea buzelor este fina si lipsita de stratul cornos (stratul de la suprafata epidermei), ceea ce o face mult mai sensibila. In plus, nu contine nici glande sebacee, nici glande sudoripare, ceea ce le expune mai usor deshidratarii. Asa incat urmarile firesti ale neingrijirii buzelor sunt aspectul crapat si pielea moarta, la care se adauga disconfortul si durerea.

Specialistii recomanda ca iarna sa folositi un balsam de buze hidratant, pe baza de unt de cacao, de unt de karite, de miere sau de ceara de albine. Sunt recomandate balsamurile de buze imbogatite cu vitaminele A si E si cu oligoelemente, care mentin hidratarea. Daca deja buzele sunt afectate de crapaturi adanci, este recomandat sa folositi crema de galbenele sau vaselina.

 

Remedii naturale de ingrijire a buzelor

Pe langa balsamurile de buze pe care le gasiti in comert, va puteti prepara remedii din ingrediente naturale, la fel de eficiente. 

  • Exfoliant pentru buze cu zahar si miere: inainte de a aplica balsamul, este necesar sa curatati buzele prin indepartarea celulelor moarte. O puteti face cu ajutorul unui exfoliant natural, zaharul care, asociat cu mierea de albine, face minuni. Amestecati o lingurita de zahar cu una de miere lichida. Masati buzele usor cu acest exfoliant, efectuand miscari circulare cu ajutorul degetului. Clatiti si aplicati un balsam de buze hranitor, fie unul achizitionat din farmacii, fie unul realizat in casa din ingrediente naturale.
  • Balsam de buze pe baza de ulei de migdale si unt de karite: cele doua ingrediente protejeaza buzele de frig si le hranesc in profunzime. Topiti 15 g unt de karite la bain-marie, apoi adaugati 10 ml ulei de migdale si o picatura de ulei esential de lamaie. Amestecati usor si lasati balsamul sa se raceasca. Pastrati-l intr-un recipient inchis ermetic, sterilizat in prealabil, si aplicati-l pe buze de mai multe ori pe zi.
  • Balsam de buze pe baza de ceara de albine: amestecati o lingurita de ulei de masline si o lingurita de ceara de albine cu cateva picaturi de apa minerala. Topiti-le la bain-marie. Turnati pasta obtinuta intr-un recipient care sa se inchida ermetic si care sa fi fost sterilizat in prealabil. Aplicati acest balsam pe buze de mai multe ori pe zi.
  • Unguentul de galbenele este recomandat pentru tratarea iritatiilor pielii si a dermatitelor iritative, facand minuni si pentru buzele crapate, intrucat are proprietati cicatrizante. Daca aveti buzele uscate si crapate, aplicati un strat gros de unguent de galbenele, lasati-l sa actioneze un sfert de ora, dupa care indepartati-l cu un servetel.
  • Mierea de albine este hranitoare si cicatrizanta. Aplicata in strat gros pe buze, le protejeaza de frig si le repara. Este eficienta daca se aplica pe buze inainte de culcare, pentru a putea actiona toata noaptea.
  • Uleiul de masline se poate aplica pe buze seara, inainte de a merge la culcare. Acesta impiedica deshidratarea in timpul somnului.

 

Alte recomandari pentru buze frumoase si sanatoase  

Pentru a nu va confrunta cu probleme ale buzelor, este bine sa tineti seama de cateva recomandari:

  • Folositi balsamul de buze de mai multe ori pe zi, in special inainte de a iesi in frig, dar si inainte de a merge la culcare. Daca-l aplicati in strat mai gros, dimineata va veti bucura de buze moi si catifelate.
  • Daca nu ati reusit sa preveniti deshidratarea buzelor si acestea prezinta deja leziuni, ar fi de preferat sa evitati pe cat posibil rujurile uscate, mate si sa privilegiati rujurile grase sau glossurile hidratante.
  • Evitati sa va umeziti buzele cu limba, deoarece saliva agraveaza deshidratarea.
  • In fine, nu uitati ca o buna hidratare a pielii si a buzelor se face din interior, asa incat consumati minimum 2 l de apa sau ceaiuri pe zi.

 

Text: Oana Anghel

Surse: e-sante.fr; topsante.com

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.