Încă de la începutul pandemiei, imunologii din întreaga lume încearcă din răsputeri să explice de ce unii oameni fac forme foarte agresive de COVID-19, pe când alţii abia dacă au simptome. Iar acum încep să se contureze concluziile.
Un domeniu care a atras atenţia a fost producerea de anticorpi (proteine puternice, capabile să dezactiveze și să omoare agenții patogeni invadatori, precum virusurile). O mare îngrijorare a fost identificarea sporadică a așa-numiților anticorpi autoreactivi care, în loc să ţintească microbii care cauzează boli, vizează țesuturile persoanelor care suferă de forme severe de COVID-19.
Studiile timpurii au implicat aceşti autoanticorpi în formarea de cheaguri de sânge periculoase la pacienții internați la terapie intensivă. Mai recent, aceştia au fost legaţi de îmbolnăvirea severă prin inactivarea componentelor esenţiale ale apărării imune virale, la un număr semnificativ de pacienți cu boală severă.
Producția de autoanticorpi, frecventă la pacienții cu formă severă de COVID-19
Cercetătorii Universităţii Emory (SUA) au cercetat răspunsul imun responsabil de producerea anticorpilor în COVID-19. Anterior pandemiei, cercetătorii investigaseră răspunsurile imune care contribuie la producerea de autoanticorpi în tulburările autoimune precum lupus.
Deși au reușit să caracterizeze răspunsul la pacienții cu COVID-19 ca asemănător autoimun, nu au putut confirma producția de autoanticorpi ascunși în răspunsurile lor antivirale. Până de curând.
Într-un studiu publicat recent, care este în așteptarea evaluării colegiale (inter pares), cercetătorii descriu constatarea alarmantă că la pacienții cu formă severă de COVID-19, producția de autoanticorpi este frecventă. O constatare cu impact potențial mare, atât asupra îngrijirii acute a pacientului, cât și asupra recuperării după infecție.
7 semne că aţi avut COVID-19 fără să vă dați seama
Infecția severă este legată de producția de autoanticorpi
Autoanticorpii sunt asociaţi cu tipuri specifice de boală. Pacienții cu lupus, de exemplu, vor avea anticorpi care vizează propriul ADN (moleculele care alcătuiesc genomul uman). Pacienții cu artrita reumatoidă, care este o tulburarea autoimună, au mai puține șanse de a avea acești anticorpi, dar sunt mai predispuși să prezinte teste pozitive pentru factorul reumatoid – anticorpi care vizează alți anticorpi.
În acest studiu, cercetătorii a analizat diagramele medicale ale 52 de pacienți aflați în terapie intensivă, care au fost diagnosticați cu COVID-19. Niciunul dintre ei nu a avut antecedente de tulburări autoimune. Cu toate acestea, au fost testați în timpul infecției pentru detectarea autoanticorpilor într-o varietate de tulburări.
Mai mult de jumătate dintre pacienți au avut rezultate pozitive pentru autoanticorpi. Iar peste două treimi dintre pacienţii cu niveluri ridicate de proteină C reactivă (un marker al inflamației) au prezentat dovezi că sistemul lor imunitar produce anticorpi care atacă propriul țesut.
În timp ce aceste descoperiri ridică îngrijorări, există şi întrebări la care studiul nu răspunde. De exemplu, datele nu ne indică în ce măsură acești autoanticorpi contribuie la cele mai severe simptome ale COVID-19.
Este posibil ca boala virală severă să conducă în mod obișnuit la producerea de autoanticorpi cu consecințe reduse; aceasta ar putea fi doar prima dată când observăm. De asemenea, nu știm cât durează/rezistă autoanticorpii. Datele sugerează că aceştia sunt relativ stabili câteva săptămâni. Dar, avem nevoie de studii de urmărire pentru a înțelege dacă persistă în mod obișnuit şi după de recuperarea după infecție.
Cercetătorii subliniază că răspunsurile autoreactive pe care le-au identificat în cadrul studiului sunt specifice infecției cu SARS-CoV-2, dar nu există niciun motiv să credem că prin vaccinarea împotriva virusului vor fi obţinute rezultate similare.
COVID-19 şi gripa: cum le deosebim
Rolul autoanticorpilor în COVID-19
Deși este posibil ca acești autoanticorpi să fie benigni sau chiar utili într-o manieră încă neidentificată, este, de asemenea, posibilă şi cealaltă variantă. Respecitv, aceste răspunsuri de anticorpi auto-direcționați să contribuie într-adevăr la severitatea bolii, explicând debutul întârziat al simptomelor severe la unii pacienți, care se pot corela cu producerea de anticorpi.
Acesta ar putea fi un motiv pentru care tratamentul cu dexametazonă, un imunosupresor folosit adesea pentru a înăbuși „aparițiile” tulburărilor autoimune, ar putea fi eficient în tratarea pacienților cu forma severă a bolii. Este, de asemenea, posibil ca aceste răspunsuri să nu fie de scurtă durată, să prelungească infecția și să contribuie la intensitatea simptomelor.
Şi cel mai îngrijorător, este posibil ca aceste răspunsuri să se auto-perpetueze la unii pacienți, ducând la apariția unor tulburări autoimune noi și permanente.
