Știm cu toții că suntem alcătuiți din mușchi, grăsime, oase, tendoane, cartilaje și alte țesuturi. Concret, în medie, corpul unui bărbat are următoarea compoziție: 45% mușchi, 16% grăsime, 15% oase, 12% organe, 7% sânge, 5% altele. Prin comparație, corpul unei femei e format din: 35% mușchi, 27% grăsime, 14% oase, 12% organe, 7% sânge și 5% altele.
Dacă am privi însă totul la o scară mai mică, dar mult mai mică, am descoperi că suntem compuși din aproximativ 7 000 000 000 000 000 000 000 000 000 de atomi, adică șapte octalioane. Mai exact, în proporție de 65%, suntem formați din atomi de oxigen, 18% din atomi de carbon, 10% din atomi de hidrogen, 3% din atomi de nitrogen, 1,4% calciu, 1,1% fosfor și 2% altele. În mod previzibil, cea mai mare parte a atomilor de oxigen și hidrogen din corp sunt uniți în molecule de apă (H2O).
Elemente-surpriză
În total, în corpul nostru există peste 60 de elemente chimice, majoritatea lor fiind în cantități minuscule. Ați putea fi surprinși de cât de puțin este nevoie de unele dintre ele pentru a susține viața. Un exemplu bun în acest sens este fierul. Chiar dacă este indispensabil atât pentru transportul oxigenului către toate celulele corpului, acesta nu constituie decât 0,006 la sută din compoziția noastră chimică.
Poate că nu vă așteptați la așa ceva, dar avem în noi și cantități foarte mici de elemente nocive, cum este mercurul, arsenicul sau seleniul. Cu acesta din urmă, e chestiune mai interesantă. În doze mari, prezența lui în organism ne-a putea fi fatală, însă dacă ar fi sub limita de 0,000019 la sută, am putea avea mari probleme de sănătate. Și aceasta deoarece seleniul este necesar pentru buna funcționare a tiroidei și a sistemului imunitar. Mai conținem și cantități infinitezimale de uraniu radioactiv (0,00000013%), absorbit din mediul înconjurător, dar și de metale prețioase, ca aurul, argintul sau ruteniul.