Revista care te menține sănătos

Coronavirus

Coronavirusul s-a răspândit în 13 ţări, făcând 81 de victime

Alin Claudiu Popescu; sursă video: metro.co.uk
9 noiembrie 2020
Share
Coronavirusul s-a răspândit în 13 ţări, făcând 81 de victime

La nivel mondial au fost raportate 81 de decese cauzate de coronavirusul 2019-nCoV, care a înspăimântat întreaga lume. Autorităţile anunţă că peste 2.700 de persoane sunt infectate, iar coronavirusul a ajuns şi în prima ţară din Europa, Franţa anunţând trei cazuri.

În SUA şi Australia au fost descoperite câte 5 cazuri, 2019-nCoV ajungând şi în Japonia, Nepal, Thailanda, Malaezia, Hong Kong, Singapore, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Vietnam. În China au apărut şi imagini cu persoane care se prăbuşesc pe străzi (video mai jos), cel mai probabil din cauza infecţiei cu acest tip de coronavirus.

Atenţie, imagini ce vă pot afecta emoţional!

Pacienţii sunt trataţi cu medicamente pentru HIV/SIDA

După ce în urmă cu câteva zile se bănuia că din cauza consumului de carne de şarpe a apărut focarul de infecţie în Wuhan, China, acum specialiştii au o altă variantă. Acesta ar fi putut fi transmis la om în urma consumului de preparate din lilieci, acestea fiind consumate în mod tradiţional în China şi fiind considerate o specialitate. Între timp, găsirea unui vaccin împotriva coronavirusului ar putea dura câteva luni, situaţie îngrijorătoare în condiţiile în care coronavirusul se răspândeşte cu repeziciune. În ultimele 24 de ore au fost descoperite 800 de noi cazuri în China. Până când va fi descoperit un tratament, pacienţii cu pneumonie sunt trataţi cu două medicamente pentru HIV/SIDA.

Ce măsuri de prevenţie trebuie luate?

Serviciul de Ambulanţă România a transmis câteva măsuri de reducere a riscului de infecţie cu coronavirus:

  • curăţaţi mâinile cu apă şi săpun sau cu o soluţie pe bază de alcool
  • acoperiţi-vă nasul şi gura cu pliul cotului când tuşiţi sau strănutaţi
  • evitaţi contactul direct cu persoanele care au simptome de răceală sau gripă
  • gătiţi bine carnea şi ouăle înainte de a le consuma
  • evitaţi contactul neprotejat cu animale vii, atât sălbatice cât şi domestice.
Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.