Exista persoane care dau vina pe pilula pentru orice boala sau simptom care apare la o utilizatoare de contraceptive. Dar deductia logica este oare ca femeile care nu folosesc contraceptive nu se imbolnavesc niciodata si traiesc o mie de ani? Adevarul este ca sunt rare cazurile in care pilula prezinta efecte adverse.
Acest articol nu este o pledoarie pentru sau impotriva contraceptivelor, ci doar o completare la ceea ce deja e binecunoscut – protectia de o sarcina nedorita – in vederea recunoasterii efectelor adverse si a luarii masurilor de precautie. Prescriptia contraceptivelor la femeile sanatoase dupa o anamneza riguroasa, urmarirea pacientei in timpul tratamentului, explicarea efectelor care apar datorita utilizarii pilulei fac ca tolerabilitatea si continuitatea administrarii pilulelor sa nu fie o problema.
Importanta discutiei cu pacienta
Inainte de inceperea unui tratament contraceptiv este foarte importanta discutia cu pacienta pentru identificarea factorilor de risc si prevenirea unor complicatii grave prin instituirea altor masuri de contraceptie. O evaluare a functiei hepatice, a metabolismului lipidic si a coagularii ar trebui sa fie efectuata Totodata, este bine ca aceasta sa fie informata ca nu este protejata de bolile cu transmitere sexuala si ca trebuie sa respecte controalele periodice profilactice.
Contraceptivele orale combinate – sa ne amintim…
Contraceptivele orale combinate contin doze variabile de hormoni:
estrogeni sub forma de etinil-estradiol; progestogeni: norethindrone, levonorgestrel, desogestrel, gestodene, dienogest, drospirenona. Dozele de hormoni pot fi constante pe toata durata administrarii sau pot varia. Astfel, exista pilule monofazice, care contin cantitati egale de hormoni in toate cele 21 pilule active, si pilule multifazice (in prezent se folosesc cele trifazice), in care doza de estrogen si progestativ variaza de-a lungul celor 21 pilule.
Efecte adverse frecvente in cazul tratamentului cu anticonceptionale orale
Amenoree (lipsa menstruatiei) in cele 7 zile de pauza dintre foliile de contraceptive. Se datoreaza dozei scazute de estrogeni din pilula care nu reuseste sa stimuleze cresterea endometrului – tesutul care captuseste uterul si care se elimina la fiecare menstruatie. Problema principala este anxietatea pe care o genereaza, stiut fiind faptul ca lipsa menstruatiei se coreleaza cu sarcina. Un test simplu care poate fi efectuat la sfarsitul perioadei de 7 zile in care nu se iau pilule este masurarea temperaturii bazale – daca este sub 36,7˚C nu poate fi vorba de o sarcina si se poate relua pilula. Incidenta amenoreei in primul an de utilizare este de 2%.
Spotting – sangerarea in timpul administrarii pilulelor, frecvent intalnita in primele 3 luni de administrare, care, de asemenea, starneste ingrijorare trebuie amintita fiecarei paciente inainte de a incepe tratamentul contraceptiv. Se datoreaza schimbarilor la nivelul endometrului care isi micsoreaza grosimea sub efectul hormonal al contraceptivelor. Aparitia este mai frecventa la fumatoare.
Greata – mai putin intalnita in cazul contraceptivelor cu doza mica de hormoni. Cefalee – durere de cap obisnuita Migrena – dureri de cap periodice, variabile, adesea severe, de obicei la nivelui unei jumatati a capului asociate cu stare de rau si voma. Reprezinta un factor de risc pentru accident vascular cerebral. Riscul creste de 10 ori la femeia de 40 de ani fata de ce cea de 20 de ani care foloseste COC. Un semn de alarma reprezinta cand: apar tulburari de vedere, parestezii (amortesc anumite parti din corp) sau lipsa sensibilitatii, slabiciune la nivelul unei jumatati a corpului, dificultati de vorbire, vertij inexplicabil; criza epileptica, pierderea cunostintei – necesita inlocuirea metodei contraceptive.
Cresterea in greutate – poate fi evitata printr-o dieta adecvata, fara excese; Angorjarea sanilor si retentie de lichide; Crampe musculare la nivelul membrelor; Infectii urinare.
Efecte adverse rare in tratamentul cu anticonceptionale orale
- Depresia;
- Cloasma (aparitia unor pete inchise la culoare la nivelul tegumentului facial si alte probleme tegumentare) apare din ce in ce mai rar datorita scaderii concentratiei de estrogen;
- Litiaza biliara;
- Icter – care are aceleasi caractere ca si icterul de sarcina: benign si reversibil;
- Adenom hepatic (tumora benigna a ficatului) – aparitia sa este influentata de durata utilizarii COC si de doza de steroizi.
Pot fi asimptomatice; Cancer – cresterea incidentei cancerului de col uterin nu poate fi legata in mod direct de contraceptive, dar debutul vietii sexuale la varsta tanara, numarul crescut de parteneri sexuali, expunerea la HPV si alte boli cu transmitere sexuala pot contribui la aparitia acestei afectiuni. Contraceptivele au un efect benefic asupra bolilor benigne ale sanului. Folosirea curenta sau recenta a acestora poate fi asociata cu cresterea riscului de cancer de san sub 35 de ani, insa cazurile detectate sunt tumori localizate. Acest efect ar putea fi datorat cresterii accelerate a unor tumori maligne deja existente, o situatie similara cu cresterea accelerata a tumorilor din timpul sarcinii; Hipertensiune arteriala; Tromboza poate fi impartita in doua mari categorii in functie de vasul unde se instaleaza: tromboza venoasa (ce cuprinde tromboza venoasa profunda si trombembolismul pulmonar) si tromboza arteriala ce cuprinde infarctul miocardic acut si accidentul vascular cerebral trombotic. Fumatul se pare ca nu creste semnificativ riscul pentru tromboza venoasa, dar este un factor agravant clar pentru tromboza arteriala (infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Hipertensiunea arteriala este, de asemenea, un factor de risc supraadaugat.
Contraindicatii absolute pentru administrarea anticonceptionalelor orale
Tromboflebita, afectiuni tromboembolice (afectiune vasculara diagnosticata sau predispozitie mostenita sau dobandita la tromboza venoasa, afectarea vasculara cerebrala, afectare vasculara coronara evocata de afectiuni trombotice cunoscute ale rudelor de gradul intai sau rude de gradul intai care au murit subit la varsta tanara posibil prin infarct miocardic sau accident vascular cerebral); Afectarea severa a functiei hepatice. Aportul hormonal este contraindicat in hepatite pana ce valorile analizelor de laborator care descriu functia hepatica devin normale; Suspiciunea sau certitudinea de cancer de san sau sarcina; Fumatoarele peste 35 ani; Hipercolesterolemie sau hipertrigliceridemie severa; Hipertensiune arteriala.
Text : Dr. Ruxandra Albu
Rezident Obstetrica-Ginecologie
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti