Revista care te menține sănătos

Știri

Consumul moderat de bere poate tine diabetul la distanta?

28 martie 2013
Share

Un studiu realizat de Universitatea din Barcelona, Spitalul Clinic din Barcelona si Institutul de Sanatate Carlos al III-lea din Madrid, arata ca un consum moderat si regulat de bere poate reduce riscul aparitiei diabetului. Potrivit acestuia, un consum moderat de bere, combinat cu o dieta bazata pe alimente cum sunt: pestele, fructele, legumele si uleiul de masline, poate avea efecte pozitive in prevenirea si combaterea diabetului.

Acest efect este datorat aportului ridicat de vitamine, acid folic, fier si calciu care se gaseste in bere.

„Diabetul este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentratiei glucozei in sange (hiperglicemie) si dezechilibrarea metabolismului. Acest studiu scoate la iveala un beneficiu al berii pe care nu trebuie sa il ignoram, datorat macro- si micronutrientilor din bere, si, probabil, nivelului mare de antioxidanti. Ceea ce nu trebuie sa uitam insa este faptul ca efectul benefic al berii se face simtit exclusiv in cazul in care este consumata in cantitati moderate”, afirma dr. Corina-Aurelia Zugravu, Presedintele Centrului de Studii despre Bere, Sanatate si Nutritie.

Studiul a fost realizat pe un esantion de 1.249 de barbati si femei, de peste 57 de ani. In urma lui, a reiesit ca cei care beau regulat o cantitate moderata de bere prezinta un risc mai mic de a suferi de diabet. In plus, acestia au experimentat si alte efecte pozitive, precum scaderea in greutate si minimizarea riscului de a suferi de presiune arteriala crescuta.

 

Text: Ruxandra Raica

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.