Când aveţi parte de zile stresante sau situații tensionate, puteți fi tentaţi să consumaţi alcool, cu scopul de a vă calma. Dar, pe termen lung, consumul excesiv de alcool poate cauza o agravare a stărilor de anxietate, mai ales dacă suferiţi de o tulburare anxioasă.
Există totuși niște adevăr în afirmația că alcoolul poate reduce stresul. Acesta are un rol sedativ asupra sistemul nervos central. Rezultatele sunt starea de relaxare, dispoziția îmbunătățită, reducerea inhibițiilor etc. De fapt, efectele alcoolului pot fi similare cu ale medicamentelor prescrise în anxietate. Însă, odată ce consumul de alcool devine o obișnuință, se va dezvolta toleranță la efectele sedative ale alcoolului. Acest lucru poate agrava stările de anxietate resimțite.
În unele cazuri, consumul de alcool în sine cauzează anxietate. Explicația este că alcoolul modifică nivelurile de serotonină (hormonul fericirii) și al altor neurotransmițători din creier. După metabolizarea alcoolului, unii oameni au reacții anxioase, care pot dura de la câteva ore până la o zi întreagă.
În mod special, consumul de alcool este contraindicat persoanelor care suferă de anxietate socială. Circa 7% dintre americani suferă de această tulburare. Este ceva comun pentru persoanele cu anxietate socială să consume alcool pentru a face față interacțiunii sociale. De aceea, 20% dintre cei afectați sunt dependenți de alcool.