Editia cu numarul 4 a Congresului Clubului Regal al Medicilor a avut loc in perioada 11-13 octombrie, a reunit peste 1.000 de medici si asistente medicale, si a adus in discutie teme de interes in contextul inovatiei care se inregistreaza in medicina la nivel global.
Pe parcursul celor 3 zile s-au desfasurat sesiuni si cursuri sustinute atat de speakeri din tara, cat si din strainatate (Germania, Olanda, Serbia, Irlanda, Marea Britanie).
Inovatie, multidisciplinaritate si excelenta in medicina
De asemenea, au fost organizate sesiuni dedicate abordului multidisciplinar, cu prezentari de caz si discutii interactive, precum si sesiuni in care au fost prezentate tendintele in pediatrie, obstetrica-ginecologie, ORL, gastroenterologie, chirurgie toracica, neurochirurgie, oftalmologie, neonatologie etc. Au fost abordate teme precum protezarea genunchiului, complicatiile tulburarilor de somn la copii, ecografia neonatala, provocarile in epilepsie, tratamentele actuale si centrele de excelenta in cancerul de san, capsula endoscopica, metodele minim-invazive pentru evitarea complicatiilor in chirurgie etc.
„Aducerea noilor tehnologii in discutie, in toate sesiunile Congresului, a facut ca punerea la punct sa fie nota dominanta a acestor intalniri. S-a discutat foarte mult privind intr-un viitor in care pacientul se afla in centrul preocuparilor noastre si in care abordul multidisciplinar este o predominanta a activitatii pe toate planurile. S-a pus accent pe educatie, s-a pus accent pe intelegerea noilor tendinte in medicina actuala, cu respectarea unor standarde de calitate tot mai inalte, dar si a protocoalelor si regulilor, in situatia in care medicina evolueaza tot mai rapid si pericolul de a pierde pasul este permanent prezent”, a declarat conf. univ. dr. Dan Ioan Ulmeanu, presedintele Clubului Regal al Medicilor.