Revista care te menține sănătos

Nutriție

Cinci puteri uimitoare ale fructului de avocado

31 august 2017
Share
Cinci puteri uimitoare ale fructului de avocado

Fructele de avocado reprezinta unele din alimentele cele mai bogate, delicioase si satisfacatoare de pe planeta. Avocado este, in acelasi timp, o super-sursa de energie. Acest fruct are proprietati antiimbatranire, este bogat in antioxidanti si contine aproape 20 de vitamine si minerale diferite.

Un studiu recent a constatat ca toti cei care consuma regulat avocado au un aport mai mare de fibre, de vitaminele E si K, de magneziu si potasiu. Avocado ar trebui sa nu lipseasca din alimentatia zilnica a fiecaruia, tinand cont de principalele sale cinci beneficii, descoperite de oamenii de stiinta.

 

1. Ofera senzatia de satietate

Consumul de grasimi bune ajuta la incetinirea golirii stomacului, care te tine satul mai mult timp si intarzie senzatia de foame. Fructele de avocado, ce contin aproximativ 22 g de grasimi fiecare (mai ales acizi grasi mononesaturati) sunt idale in acest sens. Intr-un studiu recent, voluntarii participanti la acesta si-au exprimat sentimentele legate de satisfactie si apetit dupa mese cu sau fara avocado. Adaugarea a jumatate de avocado la masa a dus la o crestere semnificativa a senzatiei de satietate si la reducerea senzatiei de a manca din nou cu pana la cinci ore.

 

2. Ajuta la slabit

Potrivit unui sondaj recent, oamenii evita sa manance grasimi, din cauza ideii ca a manca grasimi te ingrasa. Dar adevarul este ca, daca mananci tipurile potrivite de grasime, aceasta este de fapt o strategie de slabire. In plus, marind senzatia de satietate, grasimile din plante, cum ar fi avocado, contin antioxidanti, legati de gestionarea greutatii. Acest lucru ar putea fi motivul pentru care o cercetare recenta a relevat faptul ca cei care consuma regulat avocado cantaresc mai putin si au talia mai mica, chiar fara a manca mai putine calorii.

 

3. Protejeaza inima

Grasimile mononesaturate din avocado s-au dovedit ca scad colesterolul „rau” – LDL-colesterolul – si mentin un nivel ridicat al colesterolului „bun” – HDL-colesterolul. Astfel, acest fruct ajuta la reducerea riscului bolilor de inima, principala cauza de deces prematur atat in cazul femeilor, cat si al barbatilor.

Un studiu recent a descoperit unele efecte protectoare remarcabile ale consumului de avocado in privinta inimii. In cazul celor care au consumat un hamburger, dar au mancat si jumatate de avocado, s-a constatat o imbunatatire a fluxului sangvin si mentinerea la acelasi nivel al trigliceridelor (grasimi in sange), ceea ce nu s-a intamplat in cazul celor care au mancat doar un hamburger.

Fructele de avocado sunt, de asemenea, o sursa de potasiu, nutrient care ajuta la reducerea tensiunii arteriale, actionand ca un diuretic natural, pentru a elimina excesul de sodiu din organism, si care amelioreaza presiunea asupra inimii si arterelor.

Cinci puteri uimitoare ale fructului de avocado

4. Atrage nutrientii

Consumul de avocado la masa poate ajuta organismul sa absoarba mai multi antioxidanti din alte alimente sanatoase. Potrivit unui studiu, cand subiectii analizati au mancat salate ce contineau avocado, au absorbit de peste 8 ori mai mult alfa-caroten si de 13 ori mai mult beta-caroten – fitonutrienti cunoscuti pentru lupta impotriva cancerului si bolilor de inima. Un alt studiu recent a constatat ca asocierea fructului de avocado cu sos de rosii si morcovi stimuleaza absorbtia de vitamina A din legume, un nutrient-cheie necesar pentru o piele si o vedere sanatoase, dar si pentru imunitate.

 

5. Se poate consuma in multe combinatii

Exista foarte multe modalitati de a va bucura de acest fruct, in foarte multe variante, inclusiv in feluri de mancare dulci. Se poate adauga in piureuri de fructe, se poate bate in budinca de ciocolata, poate inlocui untul, atunci cand coaceti prajituri la cuptor. Inlocuiti fiecare lingura de unt mentionata in retete, cum ar fi cele de prajituri si briose, cu o jumatate de lingura de avocado.

 

Menține-te
sănătos
în fiecare lună

Utilizăm datele tale în scopul corespondenței și pentru comunicări comerciale. Pentru a citi mai multe informații apasă aici.